2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

copula vtr [At: DICȚ. / Pzi: ~lez / E: copula] 1-2 A săvârși sau a face să se săvârșească actul sexual.

COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].

COPULÁ vb. refl. a se împreuna, a se cupla. (< fr. copuler)

copúlă sf [At: DEX2 / Pl: ~le / E: fr copule, lat copula] (Grm) 1 Cuvânt de legătură. 2 Verb copulativ. 3 Cuvânt care leagă subiectul de predicat.

CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula.

CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula.

COPÚLĂ, copule, s. f. (Gram.) Verb copulativ. În propoziția «eu sînt fericit», verbul «a fi» are rol de copulă.

CÓPULĂ s.f. Cuvânt de legătură; verb copulativ. ♦ (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. [Cf. fr. copule, lat. copula – legătură].

CÓPULĂ s. f. 1. verb copulativ. 2. (log.) cuvânt care face legătura între subiect și predicat. (< fr. copule, lat. copula)

CÓPULĂ ~e f. 1) lingv. Cuvânt de legătură. 2) log. Cuvânt care face legătura dintre subiect și predicat. /<fr. copule, lat. copula

còpulă f. Gram. vorbă care leagă subiectul unei propozițiuni cu predicatul ei.

*cópulă f., pl. e (lat. cópula, din co-áp-ula, d. co-aptus, unit. V. cuplet, adept). Gram. Cuvînt care leagă atributu de subĭect: verbu a fi exprimat orĭ-cum, e copula orĭ-căreĭ propozițiunĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

copulá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. copuleáză

cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule

cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÓPULĂ s. (GRAM.) verb copulativ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

copulă (cuv. lat.), discant (I, 1) de tip melismatic* care îmbogățește penultima notă a cantus planus*-ului [aflat la tenor (3)]. Accepțiunea termenului s-a lărgit, desemnând orice discant cu înflorituri, pe una sau mai multe note.

CÓPULĂ s. f. (cf. fr. copule, lat. copula „legătură”): cuvânt de legătură între subiect și numele predicativ. ◊ ~ verbálă: c. de natură verbală, reprezentată printr-un verb. Astfel, sunt considerate c. verbale în limba română: a fi, a deveni, a părea, a ajunge, a rămâne, a ieși, a însemna, a constitui, a reprezenta, a întruchipa, a se face, a se preface (în) etc. ◊ ~ interjecționálă: c. de natură interjecțională, reprezentată printr-o interjecție. Sunt considerate c. interjecționale în limba română: iacă, iată și iacătă.~ lexico-gramaticală: c. golită parțial de conținutul ei lexical, în curs de gramaticalizare; c. care participă funcțional și lexical la formarea predicatului nominal. Sunt considerate c. lexico-gramaticale în limba română majoritatea verbelor copulative amintite mai sus (cu excepția lui a fi). ◊ ~ gramaticálă: c. golită total de conținutul ei lexical, gramaticalizată; c. care participă numai funcțional la formarea predicatului nominal. Este considerat c. gramaticală în limba română verbul a fi.

Intrare: copula
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • copula
  • copulare
  • copulat
  • copulatu‑
  • copulând
  • copulându‑
singular plural
  • copulea
  • copulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • copulez
(să)
  • copulez
  • copulam
  • copulai
  • copulasem
a II-a (tu)
  • copulezi
(să)
  • copulezi
  • copulai
  • copulași
  • copulaseși
a III-a (el, ea)
  • copulea
(să)
  • copuleze
  • copula
  • copulă
  • copulase
plural I (noi)
  • copulăm
(să)
  • copulăm
  • copulam
  • copularăm
  • copulaserăm
  • copulasem
a II-a (voi)
  • copulați
(să)
  • copulați
  • copulați
  • copularăți
  • copulaserăți
  • copulaseți
a III-a (ei, ele)
  • copulea
(să)
  • copuleze
  • copulau
  • copula
  • copulaseră
Intrare: copulă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copulă
  • copula
plural
  • copule
  • copulele
genitiv-dativ singular
  • copule
  • copulei
plural
  • copule
  • copulelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

copulă

  • 1. Cuvânt de legătură.
    surse: DEX '09 DN
  • 2. gramatică Verb copulativ.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • În propoziția «eu sunt fericit», verbul «a fi» are rol de copulă.
      surse: DLRLC
  • 3. logică Cuvânt care leagă subiectul de predicat.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: