15 definiții pentru copulă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula.

copu sf [At: DEX2 / Pl: ~le / E: fr copule, lat copula] (Grm) 1 Cuvânt de legătură. 2 Verb copulativ. 3 Cuvânt care leagă subiectul de predicat.

COPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula.

COPULĂ, copule, s. f. (Gram.) Verb copulativ. În propoziția «eu sînt fericit», verbul «a fi» are rol de copulă.

COPULĂ s.f. Cuvînt de legătură; verb copulativ. ♦ (Log.) Cuvînt care leagă subiectul de predicat. [Cf. fr. copule, lat. copula – legătură].

COPULĂ s. f. 1. verb copulativ. 2. (log.) cuvânt care face legătura între subiect și predicat. (< fr. copule, lat. copula)

COPULĂ ~e f. 1) lingv. Cuvânt de legătură. 2) log. Cuvânt care face legătura dintre subiect și predicat. /<fr. copule, lat. copula

còpulă f. Gram. vorbă care leagă subiectul unei propozițiuni cu predicatul ei.

*cópulă f., pl. e (lat. cópula, din co-áp-ula, d. co-aptus, unit. V. cuplet, adept). Gram. Cuvînt care leagă atributu de subĭect: verbu a fi exprimat orĭ-cum, e copula orĭ-căreĭ propozițiunĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

copulă s. f., g.-d. art. copulei; pl. copule

copulă s. f., g.-d. art. copulei; pl. copule

copulă s. f., g.-d. art. copulei; pl. copule

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COPULĂ s. (GRAM.) verb copulativ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

copulă (cuv. lat.), discant (I, 1) de tip melismatic* care îmbogățește penultima notă a cantus planus*-ului [aflat la tenor (3)]. Accepțiunea termenului s-a lărgit, desemnând orice discant cu înflorituri, pe una sau mai multe note.

COPULĂ s. f. (cf. fr. copule, lat. copula „legătură”): cuvânt de legătură între subiect și numele predicativ. ◊ ~ verbală: c. de natură verbală, reprezentată printr-un verb. Astfel, sunt considerate c. verbale în limba română: a fi, a deveni, a părea, a ajunge, a rămâne, a ieși, a însemna, a constitui, a reprezenta, a întruchipa, a se face, a se preface (în) etc. ◊ ~ interjecțională: c. de natură interjecțională, reprezentată printr-o interjecție. Sunt considerate c. interjecționale în limba română: iacă, iată și iacătă.~ lexico-gramaticală: c. golită parțial de conținutul ei lexical, în curs de gramaticalizare; c. care participă funcțional și lexical la formarea predicatului nominal. Sunt considerate c. lexico-gramaticale în limba română majoritatea verbelor copulative amintite mai sus (cu excepția lui a fi). ◊ ~ gramaticală: c. golită total de conținutul ei lexical, gramaticalizată; c. care participă numai funcțional la formarea predicatului nominal. Este considerat c. gramaticală în limba română verbul a fi.

Intrare: copulă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copulă
  • copula
plural
  • copule
  • copulele
genitiv-dativ singular
  • copule
  • copulei
plural
  • copule
  • copulelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

copulă, copulesubstantiv feminin

  • 1. Cuvânt de legătură. DEX '09 DN
  • 2. gramatică Verb copulativ. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote În propoziția «eu sunt fericit», verbul «a fi» are rol de copulă. DLRLC
  • 3. logică Cuvânt care leagă subiectul de predicat. DEX '09 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.