CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula.

copúlă sf [At: DEX² / Pl: ~le / E: fr copule, lat copula] (Grm) 1 Cuvânt de legătură. 2 Verb copulativ. 3 Cuvânt care leagă subiectul de predicat.

CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula.

COPÚLĂ, copule, s. f. (Gram.) Verb copulativ. În propoziția «eu sînt fericit», verbul «a fi» are rol de copulă.

CÓPULĂ s.f. Cuvânt de legătură; verb copulativ. ♦ (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. [Cf. fr. copule, lat. copula – legătură].

CÓPULĂ s. f. 1. verb copulativ. 2. (log.) cuvânt care face legătura între subiect și predicat. (< fr. copule, lat. copula)

CÓPULĂ ~e f. 1) lingv. Cuvânt de legătură. 2) log. Cuvânt care face legătura dintre subiect și predicat. /<fr. copule, lat. copula

còpulă f. Gram. vorbă care leagă subiectul unei propozițiuni cu predicatul ei.

*cópulă f., pl. e (lat. cópula, din co-áp-ula, d. co-aptus, unit. V. cuplet, adept). Gram. Cuvînt care leagă atributu de subĭect: verbu a fi exprimat orĭ-cum, e copula orĭ-căreĭ propozițiunĭ.

copula vtr [At: DICȚ. / Pzi: ~lez / E: copula] 1-2 A săvârși sau a face să se săvârșească actul sexual.

COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].

COPULÁ vb. refl. a se împreuna, a se cupla. (< fr. copuler)

cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule

cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule

copulá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. copuleáză

CÓPULĂ s. (GRAM.) verb copulativ.

copulă (cuv. lat.), discant (I, 1) de tip melismatic* care îmbogățește penultima notă a cantus planus*-ului [aflat la tenor (3)]. Accepțiunea termenului s-a lărgit, desemnând orice discant cu înflorituri, pe una sau mai multe note.

CÓPULĂ s. f. (cf. fr. copule, lat. copula „legătură”): cuvânt de legătură între subiect și numele predicativ. ◊ ~ verbálă: c. de natură verbală, reprezentată printr-un verb. Astfel, sunt considerate c. verbale în limba română: a fi, a deveni, a părea, a ajunge, a rămâne, a ieși, a însemna, a constitui, a reprezenta, a întruchipa, a se face, a se preface (în) etc. ◊ ~ interjecționálă: c. de natură interjecțională, reprezentată printr-o interjecție. Sunt considerate c. interjecționale în limba română: iacă, iată și iacătă. ◊ ~ lexico-gramaticală: c. golită parțial de conținutul ei lexical, în curs de gramaticalizare; c. care participă funcțional și lexical la formarea predicatului nominal. Sunt considerate c. lexico-gramaticale în limba română majoritatea verbelor copulative amintite mai sus (cu excepția lui a fi). ◊ ~ gramaticálă: c. golită total de conținutul ei lexical, gramaticalizată; c. care participă numai funcțional la formarea predicatului nominal. Este considerat c. gramaticală în limba română verbul a fi.