convenanță sf vz conveniență

conveniență [At: LM / P: ~ni-en~ / V: (înv) ~nan~, ~nin~ / Pl: ~țe / E: fr convenance, it convenienza] sf 1 (Mpl) Regulă de purtare impusă de o anumită societate. 2 a (Îla) De ~ Făcut numai pentru a respecta anumite cerințe sociale sau interese. 3 a (Îs) Căsătorie de ~ Căsătorie în care se ține seama numai de interese materiale și familiale. 4 sf Potrivire.

convenință sf vz conveniență

CONVENIENȚĂ, conveniențe, s. f. (Mai ales la pl.) Ansamblul regulilor de purtare impuse de o anumită societate (în special cea feudală și burgheză). V. politețe. Pentru ce, adică, mi-aș gîtui eu îmboldirile propriei mele firi, turnîndu-le în tipand sucit și îngust al «conveniențelor» meșteșugite? HOGAȘ, M. N. 233. Vă adresez o cerere care nu e poate tocmai la locul ei și în armonie cu conveniențele sociale. MACEDONSKI, O. II 420. ◊ (În societatea burgheză) Căsătorie de conveniență = căsătorie la care se ține seamă numai de condițiile materiale și familiale. – Pronunțat: -ni-en-.

CONVENIENT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].

CONVENIENȚĂ s.f. (La pl.) Totalitatea regulilor de purtare care se impun într-o anumită societate. ◊ De conveniență = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, de formă. [Pron. -ni-en-, gen. -ței. / cf. it. convenienza, fr. convenance].

CONVENIENT, -Ă adj. care convine, oportun, potrivit, corespunzător. (< engl. conveninent)

CONVENIENȚĂ s. f. (pl.) totalitatea regulilor de purtare care se impun într-o anumită împrejurare; uzanță. ♦ de ~ = făcută numai pentru a respecta anumite norme sociale de formă. (< it. convenienza)

CONVENIENȚĂ ~e f. Regulă de purtare impusă într-o societate. ◊ Căsătorie de ~ căsătorie bazată pe interese materiale. [Sil. -ni-en-] /<it. convenienza, fr. convenance

conveniență f. 1. raport, conformitate; 2. pl. bunacuviință socială.

*conveniént, -ă adj. (lat. convéniens, -éntis, după fr. convenant). Care convine, cuviincĭos, politicos: persoană, vorbă convenientă. Adv. În mod convenient.

*conveniénță f., pl. e (lat. convenientia, fr. convenance. V. pro-veniență). Conformitate, potrivire: conveniență de caracter. Cuviință, decență: conveniența socială (saŭ conveniențele sociale). Căsătorie de conveniență, aceĭa la care-s luate în considerațiune nobleța orĭ averea orĭ cultura în locu dragosteĭ reciproce.

conveniență (desp. -ni-en-) s. f., g.-d. art. convenienței; pl. conveniențe

conveniență (-ni-en-) s. f., g.-d. art. convenienței; pl. conveniențe

convenient adj. m., pl. convenienți; f. sg. convenientă, pl. conveniente

conveniență s. f. (sil. -ni-en-), g.-d. art. convenienței; pl. conveniențe

CONVENIENȚĂ s. (mai ales la pl.) uzanță. (Trebuie să se supună ~elor.)

CONVENIENȚĂ s. uzanță. (Trebuie să se supună ~elor.)