13 definiții pentru contrast


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contrást sn [At: NEGRUZZI, S. I, 40 / V: ~o / Pl: ~e / E: fr contraste] 1 Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2 (Îe) A fi în ~ cu... A fi în opoziție cu... 3 Diferența între înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. 4 (Îs) ~ul imaginii Mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescopic, în televiziune. 5 Efect artistic obținut de un scriitor, pictor prin opoziția ritmului, a ideilor, a culorilor etc. 6 (Lit) Gen de poezie lirică medievală în care este folosit efectul artistic al opozițiilor de ritm, de idei etc.

CONTRÁST, contraste, s. n. 1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop, în televiziune. – Din fr. contraste.

CONTRÁST, contraste, s. n. 1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop, în televiziune. – Din fr. contraste.

CONTRÁST, contraste, s. n. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «între», «dintre») Opoziție între două sau mai multe lucruri, situații, calități, acțiuni. Efectul comic rezultă din contrastul dintre pretenții, ori dintre aparențele voite și fapte. IBRĂILEANU, S. 271. În «Năpasta» e un contrast între caracterul rău și triumfător al Ancei și caracterul mai blînd al lui Dragomir. GHEREA, ST. CR. II 275. Tu atît de negru, el atît de alb; era un contrast de minune. NEGRUZZI, S. I 40. ◊ Loc. adv. În contrast cu... = în opoziție cu... Cizelată și fină, această cupă [a florii de nufăr] are, în contrast pictural cu tava verde pe cate stă așezată, o culoare galbenă. BOGZA, C. O. 158.

CONTRÁST s.n. 1. Opoziție, deosebire izbitoare între două sau mai multe lucruri, situații, calități etc. ♦ Diferența dintre densitățile extreme ale unei imagini fotografice. ♦ Efect artistic obținut de un scriitor, de un pictor etc. prin opoziția ritmului, a ideilor, a culorilor etc. 2. (Lit.) Gen de poezie lirică medievală în care este folosit efectul artistic al opozițiilor de ritm, de idei etc. [Pl. -te, var. (2) contrasto s.n. / < fr. contraste, cf. it. contrasto].

CONTRÁST s. n. 1. deosebire izbitoare între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. diferență între densitățile extreme ale unei imagini fotografice. ◊ efect artistic obținut de un scriitor, pictor etc. prin opoziția ritmului, a ideilor, culorilor. 3. gen de poezie lirică medievală în care era folosit efectul artistic al opozițiilor de ritm, de idei etc. (< fr. contraste)

contrást în sint. s. substanță de contrast 1993 (med.) Substanță folosită pentru a face organele/țesuturile opace, deci vizibile, la o analiză v. cameră de scintilație (după fr. substance de contraste; DEX)

CONTRÁST ~e n. 1) Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni. 2) Diferență dintre înnegrirea maximă și înnegrirea minimă a unei imagini fotografice sau televizate. /<fr. contraste

contrast n. 1. opozițiune între două sau mai multe lucruri dintre cari unul face să reiasă pe celalt: contrastul caracterelor; 2. efect produs de un artist sau scriitor prin mijlocul opozițiunilor.

*contrást n., pl. e (fr. contraste, d. it. contrasto). Opozițiune de sentimente, de efecte care se ivesc împreună: contrastu a doŭă caractere, contrastu umbreĭ și a luminiĭ într’un tabloŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contrást s. n., pl. contráste

contrást s. n., pl. contráste


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTRÁST s. opoziție. (Un ~ izbitor între...)

CONTRAST s. opoziție. (Un ~ izbitor între... )

Intrare: contrast
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrast
  • contrastul
  • contrastu‑
plural
  • contraste
  • contrastele
genitiv-dativ singular
  • contrast
  • contrastului
plural
  • contraste
  • contrastelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)