CONTE² s. n. Creion gros, negru, cu mină din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică. – Cuv. fr.

CONTE¹, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte.

conte¹ sm [At: DUMITRACHE, 383 / Pl: ~nți / E: fr compte] 1 (În societatea medievală) Mare senior, conducător al unei provincii, peste care avea drepturi absolute. 2 Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz în Occident, sau între baron și prinț în Rusia. 3 Persoană care poartă acest titlu.

conte² sn [At: DN³ / Pl: ~ / E: Conté] Creion gros, negru, cu mină făcută din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică.

CONTE¹, conți, s. m. 1. (În orânduirea feudală) Mare senior, conducător al unei provincii, care, pe pământurile sale, avea drepturi absolute. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia); persoană având acest titlu. – Din fr. comte.

CONTE² s. n. Creion gros, negru, cu mină făcută din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică. – Cuv. fr. corectat(ă)

CONTE² s. n. Creion gros, negru, cu mină făcută din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică. – Cuv. fr.

CONTE, conți, s. m. (În regimul feudal) Titlu de noblețe ereditar, intermediar (în Franța) între viconte și marchiz sau (în Rusia țaristă) între baron și prinț.

CONTE s.n. (Rar) Creion negru, cu mină groasă, compusă din grafit, argilă și plombagină. [< Conté – inginer francez].

CONTE s.m. Titlu feudal de noblețe intermediar (în Apus) între viconte și marchiz sau (în Rusia țaristă) între baron și prinț; persoană avînd acest titlu. [< it. conte, cf. fr. comte].

CONTE¹ s. m. 1. (în evul mediu) conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. titlu de noblețe, ereditar, între viconte și marchiz, în Apus, sau între baron și prinț, în Rusia țaristă. (< it. conte, fr. comte)

CONTE² s. n. creion negru, cu mină groasă din grafit, argilă și plombagină. (< fr. conté)

CONTE conți m. 1) (în Europa Occidentală din evul mediu) Conducător al unei provincii, având funcții militare și administrative. 2) Nobil cu titlu ereditar, intermediar între viconte și marchiz. /<fr. comte

conte m. titlu de nobleță în occident, intermediar între baron și marchiz.

*cónte m. (fr. comte, it. conte, lat. cómes, cómitis. V. comite). Nobil între baron și marchiz.

cont¹ sm vz conte^[1]

Egmont (Conte d’) m. nobil din Țările-de-jos, generalul lui Filip II, luă parte la revolta patriei sale în contra tiraniei spaniole și fu decapitat în 1568.

Moltke (Conte de) m. feldmareșal prusian născut în Danemarca; strategist abil, conduse campania din 1866 contra Austriei și răsboiul din 1870 contra Franței (1800-1890).

Nesselrode (Conte de) m. celebru diplomat, născut la Lisabona, dirijă timp de 45 de ani afacerile exterioare ale Rusiei (1780-1862).

Saint-Simon m. 1. (Duce de), celebru scriitor francez, autor de Memorii importante despre domniile lui Ludovic XIV și Ludovic XV (1675-1755); 2. (Conte de), economist francez care pretinse a reorganiza familia, și societatea pe baze, noui prin știință și industrie; sistema-i socialistă poartă numele de saint-simonism (rezumat în formula: «fiecăruia după capacitatea sa, fiecării capacități după operele sale»), iar discipolii săi (printre cari Auguste Comte) ne acela de saint-simoniști (1760-1825).

Tolstoi (Leon, contele) m, romancier și moralist rus, excelent pictor al vieții naționale și al moravurilor rusești: Răsboiu și Pace, Ana Karenina, etc. Ca teolog și moralist, Tolstoi caută să se apropie de creștinismul primitiv (1828-1911).

Warwick (Conte de) m. general și om de Stat englez, supranumit Făcătorul de Regi, jucă un rol însemnat în Răsboiul celor două Roze (1420-1471).

+Conté (inventator francez) [pron. kõte] s. propriu

!conté (creion) (rar) (fr.) [pron. rom. konte] s. n., pl. contéuri

conte (titlu de noblețe) s. m., art. contele; pl. conți

conte (titlu de noblețe) s. m., pl. conți

!conté (creion) (rar) s. n., art. conté-ul

conte (creion) s. n.

conte (titlu de noblețe) s. m., pl. conți

conte (-ți), s. m. – 1. Mare senior, conducător al unei provincii în societatea medievală. – 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz. Fr. compte, it. conte. Este dublet al lui comite, s. m., din lat. comes, -item, și al lui comis, din același cuvînt lat., prin intermediul ngr. În vechime s-a folosit și forma pur latină, comes (sec. XVII); comite, în Trans., în timpul stăpînirii maghiare, însemna și „guvernator civil, prefect”. – Der. contesă, s. f., din fr. contesse; conțesc, adj. (înv., de conte); comitat, s. n. (provincie, departament).

CONTA-CONTE; numele nu-i de origine balcanică, cf. contăș < pol. (haină de boier). 1. Conta, Sav., ard. (Met 224); – Vasile, filozoful; Nic. a Contoaii (Sd VII 264), nr. marital. 2. Conte, Șt., din Fălciu (BCI VII 22); – ard., 1726 (Paș); Contea, M., 1590 (RI VII 177); – Ioan, olt. (Sd XXII) și s.; Contescu (Î Div). 3. Contu, fam, (Tel 58). 4. Cf. Coantă, ard. (Paș); Pașca pune numele în legătură cu un srb.-cr. Konta (?) obscur și greu de admis pentru exemplele din Ardeal și Moldova; nici explicația lui Bil-Albescu < ung. kontar „cîrpaciu” nu are sens.

conte, conți s. m. ipocrit.