20 de definiții pentru conte (nobil)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cónte1 sm [At: DUMITRACHE, 383 / Pl: ~nți / E: fr compte] 1 (În societatea medievală) Mare senior, conducător al unei provincii, peste care avea drepturi absolute. 2 Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz în Occident, sau între baron și prinț în Rusia. 3 Persoană care poartă acest titlu.

cónte2 sn [At: DN3 / Pl: ~ / E: Conté] Creion gros, negru, cu mină făcută din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică.

CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte.

CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În orânduirea feudală) Mare senior, conducător al unei provincii, care, pe pământurile sale, avea drepturi absolute. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia); persoană având acest titlu. – Din fr. comte.

CÓNTE, conți, s. m. (În regimul feudal) Titlu de noblețe ereditar, intermediar (în Franța) între viconte și marchiz sau (în Rusia țaristă) între baron și prinț.

CÓNTE s.m. Titlu feudal de noblețe intermediar (în Apus) între viconte și marchiz sau (în Rusia țaristă) între baron și prinț; persoană având acest titlu. [< it. conte, cf. fr. comte].

CÓNTE1 s. m. 1. (în evul mediu) conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. titlu de noblețe, ereditar, între viconte și marchiz, în Apus, sau între baron și prinț, în Rusia țaristă. (< it. conte, fr. comte)

CÓNTE conți m. 1) (în Europa Occidentală din evul mediu) Conducător al unei provincii, având funcții militare și administrative. 2) Nobil cu titlu ereditar, intermediar între viconte și marchiz. /<fr. comte

conte m. titlu de nobleță în occident, intermediar între baron și marchiz.

*cónte m. (fr. comte, it. conte, lat. cómes, cómitis. V. comite). Nobil între baron și marchiz.

Egmont (Conte d’) m. nobil din Țările-de-jos, generalul lui Filip II, luă parte la revolta patriei sale în contra tiraniei spaniole și fu decapitat în 1568.

Moltke (Conte de) m. feldmareșal prusian născut în Danemarca; strategist abil, conduse campania din 1866 contra Austriei și răsboiul din 1870 contra Franței (1800-1890).

Nesselrode (Conte de) m. celebru diplomat, născut la Lisabona, dirijă timp de 45 de ani afacerile exterioare ale Rusiei (1780-1862).

Saint-Simon m. 1. (Duce de), celebru scriitor francez, autor de Memorii importante despre domniile lui Ludovic XIV și Ludovic XV (1675-1755); 2. (Conte de), economist francez care pretinse a reorganiza familia, și societatea pe baze, noui prin știință și industrie; sistema-i socialistă poartă numele de saint-simonism (rezumat în formula: «fiecăruia după capacitatea sa, fiecării capacități după operele sale»), iar discipolii săi (printre cari Auguste Comte) ne acela de saint-simoniști (1760-1825).

Tolstoi (Leon, contele) m, romancier și moralist rus, excelent pictor al vieții naționale și al moravurilor rusești: Răsboiu și Pace, Ana Karenina, etc. Ca teolog și moralist, Tolstoi caută să se apropie de creștinismul primitiv (1828-1911).

Warwick (Conte de) m. general și om de Stat englez, supranumit Făcătorul de Regi, jucă un rol însemnat în Răsboiul celor două Roze (1420-1471).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cónte (titlu de noblețe) s. m., pl. conți

cónte (titlu de noblețe) s. m., pl. conți


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cónte (-ți), s. m.1. Mare senior, conducător al unei provincii în societatea medievală. – 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz. Fr. compte, it. conte. Este dublet al lui comite, s. m., din lat. comes, -item, și al lui comis, din același cuvînt lat., prin intermediul ngr. În vechime s-a folosit și forma pur latină, comes (sec. XVII); comite, în Trans., în timpul stăpînirii maghiare, însemna și „guvernator civil, prefect”. – Der. contesă, s. f., din fr. contesse; conțesc, adj. (înv., de conte); comitat, s. n. (provincie, departament).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

conte, conți s. m. ipocrit.

Intrare: conte (nobil)
conte (nobil) substantiv masculin
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conte
  • contele
plural
  • conți
  • conții
genitiv-dativ singular
  • conte
  • contelui
plural
  • conți
  • conților
vocativ singular
plural