16 definiții pentru consimți

consimțí vi [At: COSTINESCU/ Pzi: consímt, (înv) ~símț, ~țésc / E: con-1 + simți după (fr consentir)] 1 A-și da consimțământul (1). 2 A fi de acord cu ceva Și: a aproba, a încuviința.

CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir).

CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir).

CONSIMȚÍ, consimt, vb. IV. Tranz. (De obicei urmat de o propoziție completivă) A-și da consimțămîntul, a încuviința, a fi de acord. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A consimțit! la căsătoria fiului său.Prez. ind. și: (rar) consimț (CARAGIALE, O. I 51).

consimțí vb. I. tr., intr. A-și da consimțământul, a fi de acord cu ceva; a încuviința, a aproba. Mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist (CAR.). Să-și înduplece soțul părăsit să consimtă la despărțenie (M. I. CAR.). ◊ Loc.adv. Liber consimțit v. liber. • prez.ind. consímt, (înv.) consímț, -esc./con3- + simți, după fr. consentir.

consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă

CONSIMȚÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a se învoi, a primi, a voi, a vrea. (~ să fii soția mea?)

A consimți ≠ a dezaproba, a reproba, a respinge

CONSIMȚÍ vb. IV. tr., intr. A-și da consimțământul; a încuviința, a aproba; a se învoi. [P.i. consímt și simț, conj. -simtă. / < con- + simți, după fr. consentir].

CONSIMȚÍ vb. tr., intr. a-și da consimțământul; a încuviința, a aproba. (după fr. consentir)

A CONSIMȚÍ consímt 1. tranz. (păreri, propuneri etc.) A susține exprimându-și consimțământul; a încuviința; a aproba. 2. intranz. A-și da consimțământul; a fi de acord. /con- + a simți

consimțì v. 1. a avea aceeaș simțire sau voință cu altul: cine tace, consimte; 2. a aproba, a consimți ceva: a consimți la o propunere.

*consímt, a v. intr. (con- și simt, după fr. consentir, lat. consentire). Am aceĭașĭ simțire (voință) cu altu, admit, aprob, accept: cine tace, consimte; a consimți la o propunere. – Și consímț (vest) și, maĭ rar, consimțesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONSIMȚÍ vb. 1. a accepta, a admite, a aproba, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concéde, (înv. și pop.) a se prínde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a accepta, a admite, a se învoi, a primi, a voi, a vrea. (~ să fii soția mea?)

QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR (lat.) cine tace pare a consimți – Principiu de drept canonic, luat ca deviză de papa Bonifaciu VIII.

Intrare: consimți
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) consimți consimțire consimțit consimțind singular plural
consimți, consimte- consimțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) consimt, consi (să) consimt, consi consimțeam consimții consimțisem
a II-a (tu) consimți (să) consimți consimțeai consimțiși consimțiseși
a III-a (el, ea) consimte (să) consimtă, consimță consimțea consimți consimțise
plural I (noi) consimțim (să) consimțim consimțeam consimțirăm consimțiserăm, consimțisem*
a II-a (voi) consimțiți (să) consimțiți consimțeați consimțirăți consimțiserăți, consimțiseți*
a III-a (ei, ele) consimt (să) consimtă, consimță consimțeau consimți consimțiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)