2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

confiscare sf [At: DA / Pl: ~cări / E: confisca] Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane Si: confiscat1, (înv) confiscație.

CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane (fizice sau juridice). – V. confisca.

CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Acțiunea de a confisca și rezultatul ei. ♦ Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane. – V. confisca.

CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Acțiunea de a confisca; luare a bunurilor cuiva, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărîri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. Bunuri supuse confiscării. ♦ Luare cu forța, pe cale revoluționară, a bunurilor din mîna exploatatorilor.

CONFISCÁRE s.f. Acțiunea de a confisca și rezultatul ei. ◊ Confiscarea averii = sancțiune aplicată în cazul unor infracțiuni grave împotriva avutului obștesc sau securității statului, constând în trecerea în patrimoniul statului a bunurilor condamnatului. [< confisca].

confisca vt [At: NEGRUZZI, S. III, 288 / Pzi: confísc / E: fr confisquer, lat confiscare] A lua de la cineva un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități.

CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare.

CONFISCÁ, confisc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare.

CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua bunul cuiva, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărîri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. ♦ A lua cu forța, pe cale revoluționară, bunurile din mîna exploatatorilor. [Muncitorii și țăranii chinezi] confiscau pămînturile moșierilor care au exploatat sîngeros, timp de secole, țărănimea muncitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 4/3.

CONFISCÁ vb. I. tr. A lua cuiva un bun fără a-l despăgubi, în baza unei hotărâri judecătorești sau a dispoziției unei autorități. [P.i. confísc. / < lat. confiscare, cf. fr. confisquer].

CONFISCÁ vb. tr. a lua cuiva un bun fără vreo despăgubire, ca sancțiune administrativă sau penală. ◊ a trece un bun inamic în patrimoniul statului care l-a sechestrat. (< fr. confisquer, lat. confiscare)

A CONFISCÁ confísc tranz. (bunuri materiale) A lua cu forța și fără despăgubire în baza deciziei unui organ oficial. /<fr. confisquer, lat. confiscare

confiscà v. 1. a adjudeca fiscului din cauza de crimă- sau de contravențiune; 2. a lua școlarului un lucru oprit.

*confísc, a v. tr. (lat. con-fiscare, a confisca, d. fiscus, fisc). Adjudic în folosu fisculuĭ cînd cineva comite o crimă saŭ o contravențiune. Ĭaŭ de la un școlar o carte orĭ un obĭect interzis.

*confiscațiúne f. (lat. confiscátio, -ónis). Acțiunea de a confisca. – Și -áție, dar ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

confiscáre s. f., g.-d. art. confiscắrii; pl. confiscắri

confiscáre s. f., g.-d. art. confiscării; pl. confiscări

confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște

confiscá vb., ind. prez. 1 sg. confísc, 2 sg. confíști, 3 sg. și pl. confíscă; conj. prez. 3 sg. și pl. confíște

arată toate definițiile

Intrare: confiscare
confiscare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • confiscare
  • confiscarea
plural
  • confiscări
  • confiscările
genitiv-dativ singular
  • confiscări
  • confiscării
plural
  • confiscări
  • confiscărilor
vocativ singular
plural
Intrare: confisca
verb (VT16)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • confisca
  • confiscare
  • confiscat
  • confiscatu‑
  • confiscând
  • confiscându‑
singular plural
  • confiscă
  • confiscați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • confisc
(să)
  • confisc
  • confiscam
  • confiscai
  • confiscasem
a II-a (tu)
  • confiști
(să)
  • confiști
  • confiscai
  • confiscași
  • confiscaseși
a III-a (el, ea)
  • confiscă
(să)
  • confiște
  • confisca
  • confiscă
  • confiscase
plural I (noi)
  • confiscăm
(să)
  • confiscăm
  • confiscam
  • confiscarăm
  • confiscaserăm
  • confiscasem
a II-a (voi)
  • confiscați
(să)
  • confiscați
  • confiscați
  • confiscarăți
  • confiscaserăți
  • confiscaseți
a III-a (ei, ele)
  • confiscă
(să)
  • confiște
  • confiscau
  • confisca
  • confiscaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)