CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane (fizice sau juridice). – V. confisca.

confiscare sf [At: DA / Pl: ~cări / E: confisca] Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane Si: confiscat¹, (înv) confiscație.

CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Acțiunea de a confisca și rezultatul ei. ♦ Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane. – V. confisca.

CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Acțiunea de a confisca; luare a bunurilor cuiva, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărîri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. Bunuri supuse confiscării. ♦ Luare cu forța, pe cale revoluționară, a bunurilor din mîna exploatatorilor.

CONFISCÁRE s.f. Acțiunea de a confisca și rezultatul ei. ◊ Confiscarea averii = sancțiune aplicată în cazul unor infracțiuni grave împotriva avutului obștesc sau securității statului, constând în trecerea în patrimoniul statului a bunurilor condamnatului. [< confisca].

*confiscațiúne f. (lat. confiscátio, -ónis). Acțiunea de a confisca. – Și -áție, dar ob. -áre.

confiscare s. f., g.-d. art. confiscării; pl. confiscări

confiscare s. f., g.-d. art. confiscării; pl. confiscări

confiscáre s. f., g.-d. art. confiscării; pl. confiscări

CONFISCÁRE s. (JUR.) luare, sechestrare. (~ averii cuiva.)

CONFISCARE s. (JUR.) luare, sechestrare. (~ averii cuiva.)