2 intrări

19 definiții

confirmát1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) ~uri / E: confirma] 1-6 Confirmare (1-6).

confirmát2, ~ă a [At: DA / Pl: ~áți, -e / E: confirma] 1 Definitivat într-o situație. 2 Atestat. 3 (Jur; d. o sentință) întărit. 4 (Îbre) Care a fost supus confirmației (5). 5 (Spt) Încadrat într-un barem.

CONFIRMÁT adj. 1. (JUR.) consacrat, consfințit, întărit, ratificat, sancționat, validat. (Măsură, lege ~.) 2. v. dovedit.

confirmá [At: BĂLCESCU, M. V. 4 / Pzi: confírm / E: fr confirmer] 1 vt A definitiva pe cineva într-o situație. 2-3 vtr A (se) mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru, a unei ipoteze, a unei afirmații etc. 4 vt (Jur) A întări hotărârea, sentința unei instanțe superioare prin aprobare. 5 vt (îbrc) A oficia ritualul confirmației (5). 6 vt (Jur) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. 7 vt (Spt) A se încadra într-un barem.

CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare.

CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație. 4. (În biserica catolică) A oficia ritualul confirmației. – Din fr. confirmer, lat. confirmare.

CONFIRMÁ, confírm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări (o ipoteză, o afirmație etc.). Puternicul răsunet produs în lumea întreagă de Festivalul [din 1953] de la București confirmă o dată mai mult că acesta a constituit» măreață sărbătoare a păcii și prieteniei tineretului din întreaga lume, că el a înregistrat un succes imens. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. ◊ (În sistemul juridic burghez, în opoziție cu reforma sau casa) A întări o hotărîre, o sentință a unei instanțe inferioare. Curtea supremă a confirmat hotărîrea tribunalului. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-o situație. – Prez. ind. și: (învechit) confirmez (BĂLCESCU, O. II 10).

confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă

confirmá vb., ind. prez. 1 sg. confírm, 3 sg. și pl. confírmă

CONFIRMÁ vb. 1. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 2. v. adeveri. 3. (JUR.) a consacra, a consfinți, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 4. (JUR.) a întări, a recunoaște, a valida. (L-a ~ în funcție.)

A confirma ≠ a denega, a infirma, a nega

CONFIRMÁ vb. I. tr. 1. A întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații etc. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 3. (În biserica catolică; despre episcopi) A unge cu mir. [P.i. confírm, -mez, 3,6 -mă. / < lat. conformare, cf. fr. confirmer].

CONFIRMÁ vb. tr. 1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri. 2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil. ◊ a întări prin aprobare (un mandat de arestare). 3. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 4. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației. (< fr. confirmer, lat. confirmare)

A CONFIRMÁ confírm tranz. 1) (fapte, afirmații, ipoteze etc.) A susține ca fiind autentic; a adeveri; a corobora. 2) (decizii, sentințe ale unei instanțe inferioare) A susține ca fiind just. 3) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o situație); a întări; a definitiva. 4) (în biserica catolică) A unge cu mir; a supune confirmației. /<fr. confirmer, lat. confirmare

confirmá v. 1. a face mai ferm, mai statornic: a confirma o rezoluțiune; 2. a aduce probe mai puternice; 3. a proba, a sancționa, a ratifica: a confirma o lege.

*confírm, a v. tr. (lat. confirmare. V. firm). Fac maĭ stabil, întăresc: confirm un principiŭ. Daŭ o probă, o asigurare: a confirma un fapt pin [!] experiență. Sancționez, ratific: a confirma o donațiune. Acord sacramentu confirmațiuniĭ (la catolicĭ și protestanțĭ).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONFIRMÁT adj. 1. (JUR.) consacrat, consfințit, întărit, ratificat, sancționat, validat. (Măsură, lege ~.) 2. adeverit, demonstrat, dovedit, probat, verificat. (Ce ți-am spus e lucru ~.)

CONFIRMÁ vb. 1. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 2. a se adeveri, a se împlini, a se îndeplini, a se realiza. (Previziunile lui s-au ~.) 3. (JUR.) a consacra, a consfinți, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 4. (JUR.) a întări, a recunoaște, a valida. (L-a ~ în funcție.)

Intrare: confirma
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) confirma confirmare confirmat confirmând singular plural
confirmă confirmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) confirm (să) confirm confirmam confirmai confirmasem
a II-a (tu) confirmi (să) confirmi confirmai confirmași confirmaseși
a III-a (el, ea) confirmă (să) confirme confirma confirmă confirmase
plural I (noi) confirmăm (să) confirmăm confirmam confirmarăm confirmaserăm, confirmasem*
a II-a (voi) confirmați (să) confirmați confirmați confirmarăți confirmaserăți, confirmaseți*
a III-a (ei, ele) confirmă (să) confirme confirmau confirma confirmaseră
Intrare: confirmat
confirmat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular confirmat confirmatul confirma confirmata
plural confirmați confirmații confirmate confirmatele
genitiv-dativ singular confirmat confirmatului confirmate confirmatei
plural confirmați confirmaților confirmate confirmatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)