conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre

conferențiáră s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre

conferențiá vi [At: AGARBICEANU, L. T. 147 / P: ~ți-a / Pzi: ~iéz / E: conferință] A ține o conferință (3).

CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință.

CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier.

CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință.

CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier.

CONEERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință, a vorbi în public despre un subiect. – Pronunțat; -ți-a.

CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință (sau care se îndeletnicește cu ținerea de conferințe). Toți priveau posomoriți, numai conferențiarul vorbea senin. C. PETRESCU, Î. II 116. 2. Titlu dat unei persoane care predă în învățămîntul superior, fiind superior în grad lectorului și inferior profesorului, dar avînd ca și profesorul dreptul de a ține cursuri și examene. Conferențiar la Institutul politehnic. ▭ Gradul de conferențiar se acordă persoanelor care au titlul de candidat în științe și funcționează ca asistent sau lector în instituțiile de învățămînt superior sub conducerea unui profesor. B. O. 1953, 2. – Pronunțat: -ți-ar.

conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)

conferențiár (-ți-ar) s. m., pl. conferențiári

conferențiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. conferențiéz, 3 sg. și pl. conferențiáză, 1 pl. conferențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. conferențiéze; ger. conferențiínd (sil. -ți-ind)

conferențiár s. m. (sil. -ți-ar), pl. conferențiári

CONFERENȚIÁ vb. a vorbi, (înv.) a prelege. (A ~ pe tema...)

CONFERENȚIÁR s. orator, vorbitor, (rar) cuvântător. (Un ~ bine documentat.)

CONFERENȚIÁ vb. I. intr. A ține o conferință. [Pron. -ți-a, p.i. -iez, ger. -iind. / cf. fr. conférencier].

CONFERENȚIÁR, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care ține o conferință, vorbitor. 2. Grad în învățământul superior imediat inferior profesorului; persoană care are acest grad. [Pron. -ți-ar. / cf. fr. conférencier].

CONFERENȚIÁ vb. intr. a ține o conferință. (< fr. conférencier)

CONFERENȚIÁR, -Ă s. m. f. 1. cel care ține o conferință, vorbitor. 2. grad în învățământul superior. (< fr. conférencier)

A CONFERENȚIÁ ~éz intranz. (despre conferințe) A expune în mod public. [Sil. -ți-a] /Din conferință