2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conferenția vi [At: AGARBICEANU, L. T. 147 / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: conferință] A ține o conferință (3).

CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință.

CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință.

CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier.

CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier.

CONEERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință, a vorbi în public despre un subiect. – Pronunțat; -ți-a.

CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință (sau care se îndeletnicește cu ținerea de conferințe). Toți priveau posomoriți, numai conferențiarul vorbea senin. C. PETRESCU, Î. II 116. 2. Titlu dat unei persoane care predă în învățămîntul superior, fiind superior în grad lectorului și inferior profesorului, dar avînd ca și profesorul dreptul de a ține cursuri și examene. Conferențiar la Institutul politehnic.Gradul de conferențiar se acordă persoanelor care au titlul de candidat în științe și funcționează ca asistent sau lector în instituțiile de învățămînt superior sub conducerea unui profesor. B. O. 1953, 2. – Pronunțat: -ți-ar.

CONFERENȚIÁ vb. I. intr. A ține o conferință. [Pron. -ți-a, p.i. -iez, ger. -iind. / cf. fr. conférencier].

CONFERENȚIÁR, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care ține o conferință, vorbitor. 2. Grad în învățământul superior imediat inferior profesorului; persoană care are acest grad. [Pron. -ți-ar. / cf. fr. conférencier].

CONFERENȚIÁ vb. intr. a ține o conferință. (< fr. conférencier)

CONFERENȚIÁR, -Ă s. m. f. 1. cel care ține o conferință, vorbitor. 2. grad în învățământul superior. (< fr. conférencier)

A CONFERENȚIÁ ~éz intranz. (despre conferințe) A expune în mod public. [Sil. -ți-a] /Din conferință

CONFERENȚIÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care ține o conferință. 2) Persoană care predă într-o instituție de învățământ superior, deținând funcția intermediară între lector și professor. /<fr. conférencier

*conferențiár, -ă s. (d. conferență; fr. conférencier). Care ține o conferență.

*conferențiéz v. intr. (d. conferență). Barb. răŭ format. Confer, țin o conferență despre ceva științific. V. evidențiez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre

conferențiáră s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre

conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)

conferențiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. conferențiéz, 3 sg. și pl. conferențiáză, 1 pl. conferențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. conferențiéze; ger. conferențiínd (sil. -ți-ind)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONFERENȚIÁ vb. a vorbi, (înv.) a prelege. (A ~ pe tema...)

arată toate definițiile

Intrare: conferențiară
  • silabație: -ți-a-ră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conferenția
  • conferențiara
plural
  • conferențiare
  • conferențiarele
genitiv-dativ singular
  • conferențiare
  • conferențiarei
plural
  • conferențiare
  • conferențiarelor
vocativ singular
  • conferenția
  • conferențiaro
plural
  • conferențiarelor
Intrare: conferenția
  • silabație: -ți-a
verb (V211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • conferenția
  • conferențiere
  • conferențiat
  • conferențiatu‑
  • conferențiind
  • conferențiindu‑
singular plural
  • conferenția
  • conferențiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conferențiez
(să)
  • conferențiez
  • conferențiam
  • conferențiai
  • conferențiasem
a II-a (tu)
  • conferențiezi
(să)
  • conferențiezi
  • conferențiai
  • conferențiași
  • conferențiaseși
a III-a (el, ea)
  • conferenția
(să)
  • conferențieze
  • conferenția
  • conferenție
  • conferențiase
plural I (noi)
  • conferențiem
(să)
  • conferențiem
  • conferențiam
  • conferențiarăm
  • conferențiaserăm
  • conferențiasem
a II-a (voi)
  • conferențiați
(să)
  • conferențiați
  • conferențiați
  • conferențiarăți
  • conferențiaserăți
  • conferențiaseți
a III-a (ei, ele)
  • conferenția
(să)
  • conferențieze
  • conferențiau
  • conferenția
  • conferențiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conferenția

  • 1. A ține o conferință.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: prelege vorbi

etimologie:

  • conferință
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

conferențiar, -ă conferențiar conferențiară

  • 1. Persoană care ține o conferință.
    exemple
    • Toți priveau posomorîți, numai conferențiarul vorbea senin. C. PETRESCU, Î. II 116.
      surse: DLRLC
  • 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Conferențiar la Institutul politehnic.
      surse: DLRLC
    • Gradul de conferențiar se acordă persoanelor care au titlul de candidat în științe și funcționează ca asistent sau lector în instituțiile de învățămînt superior sub conducerea unui profesor. B. O. 1953, 2.
      surse: DLRLC

etimologie: