conferenția vi [At: AGARBICEANU, L. T. 147 / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: conferință] A ține o conferință (3).

CONEERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință, a vorbi în public despre un subiect. – Pronunțat; -ți-a.

CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință (sau care se îndeletnicește cu ținerea de conferințe). Toți priveau posomoriți, numai conferențiarul vorbea senin. C. PETRESCU, Î. II 116. 2. Titlu dat unei persoane care predă în învățămîntul superior, fiind superior în grad lectorului și inferior profesorului, dar avînd ca și profesorul dreptul de a ține cursuri și examene. Conferențiar la Institutul politehnic. ▭ Gradul de conferențiar se acordă persoanelor care au titlul de candidat în științe și funcționează ca asistent sau lector în instituțiile de învățămînt superior sub conducerea unui profesor. B. O. 1953, 2. – Pronunțat: -ți-ar.

CONFERENȚIÁ vb. I. intr. A ține o conferință. [Pron. -ți-a, p. i. -iez, ger. -iind. / cf. fr. conférencier].

CONFERENȚIÁR, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care ține o conferință, vorbitor. 2. Grad în învățământul superior imediat inferior profesorului; persoană care are acest grad. [Pron. -ți-ar. / cf. fr. conférencier].

CONFERENȚIÁ vb. intr. a ține o conferință. (< fr. conférencier)

CONFERENȚIÁR, -Ă s. m. f. 1. cel care ține o conferință, vorbitor. 2. grad în învățământul superior. (< fr. conférencier)

A CONFERENȚIÁ ~éz intranz. (despre conferințe) A expune în mod public. [Sil. -ți-a] /Din conferință

CONFERENȚIÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care ține o conferință. 2) Persoană care predă într-o instituție de învățământ superior, deținând funcția intermediară între lector și professor. /<fr. conférencier

*conferențiár, -ă s. (d. conferență; fr. conférencier). Care ține o conferență.

*conferențiéz v. intr. (d. conferență). Barb. răŭ format. Confer, țin o conferență despre ceva științific. V. evidențiez.

conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre

conferențiáră s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre

conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)

conferențiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. conferențiéz, 3 sg. și pl. conferențiáză, 1 pl. conferențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. conferențiéze; ger. conferențiínd (sil. -ți-ind)

conferențiar (i-a)

conferențiar.

CONFERENȚIÁ vb. a vorbi, (înv.) a prelege. (A ~ pe tema...)