CONFERENȚIAR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință (sau care se îndeletnicește cu ținerea de conferințe). Toți priveau posomoriți, numai conferențiarul vorbea senin. C. PETRESCU, Î. II 116. 2. Titlu dat unei persoane care predă în învățămîntul superior, fiind superior în grad lectorului și inferior profesorului, dar avînd ca și profesorul dreptul de a ține cursuri și examene. Conferențiar la Institutul politehnic. ▭ Gradul de conferențiar se acordă persoanelor care au titlul de candidat în științe și funcționează ca asistent sau lector în instituțiile de învățămînt superior sub conducerea unui profesor. B. O. 1953, 2. – Pronunțat: -ți-ar.

CONFERENȚIAR, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care ține o conferință, vorbitor. 2. Grad în învățămîntul superior imediat inferior profesorului; persoană care are acest grad. [Pron. -ți-ar. / cf. fr. conférencier].

CONFERENȚIAR, -Ă s. m. f. 1. cel care ține o conferință, vorbitor. 2. grad în învățământul superior. (< fr. conférencier)

CONFERENȚIAR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care ține o conferință. 2) Persoană care predă într-o instituție de învățământ superior, deținând funcția intermediară între lector și professor. /<fr. conférencier

*conferențiár, -ă s. (d. conferență; fr. conférencier). Care ține o conferență.

conferențiară (persoană care conferențiază) (desp. -ți-a-) s. f., g.-d. art. conferențiarei; pl. conferențiare corectat(ă)

conferențiară (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiarei; pl. conferențiare

conferențiară s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. conferențiarei; pl. conferențiare

conferențiar (i-a)

conferențiar.

CONFERENȚIAR s. orator, vorbitor, (rar) cuvântător. (Un ~ bine documentat.)

CONFERENȚIAR s. orator, vorbitor, (rar) cuvîntător. (Un ~ bine documentat.)