CONDUCTĂ, conducte, s. f. Țeavă, ansamblu de țevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente. ◊ Conductă electrică = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal și cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legăturilor conductive în instalațiile electrice. – Din lat. conductus.^[1]

conduct sn [At: MARIAN, NU. 641 / Pl: ~e / E: ger Kondukt, lat conductus] 1 Conductă (1). 2 (Reg) Convoi. 3 (Îs) ~ de facle Retragere cu torțe. 4 Formație anatomică cu aspect de canal sau de tub.

conductă sf [At: IOANOVICI, TEHN. 40 / Pl: ~te / E: fr conducte] 1 Instalație pentru conducerea apei, petrolului, electricității etc. 2 (Spc) Țeavă pentru conducerea apei, petrolului, gazului etc. 3 (Pex) Rețea de sârme electrice.

CONDUCTĂ, conducte, s. f. Țeavă, ansamblu de țevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente, pe un anumit traseu. ◊ Conductă electrică = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal și cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legăturilor conductive în instalațiile electrice. – Din lat. conductus.

CONDUCTĂ, conducte, s. f. 1. Țeavă, sistem de țevi sau instalație pentru distribuirea fluidelor (a apei, a petrolului, a gazelor naturale etc.) dintr-un rezervor central la locul de consum. Conductă de apă. Conductă de petrol. Conductă de gaz. 2. Fir metalic sau cablu care servește la transmiterea energiei electrice pentru luminat, pentru punerea în mișcare a mașinilor, pentru comunicații etc. Conductă electrică.

CONDUCT s.n. v. conductă.

CONDUCTĂ s.f. 1. Țeavă, instalație pentru transportul fluidelor. ♦ (Sub forma conduct) Formație anatomică în formă de canal. 2. Fir, cablu metalic folosit la transportul și la distribuția energiei electrice. [Var. conduct s.n. / cf. lat. conductum, germ. Kondukt].

CONDUCT s. n. formație anatomică în formă de canal sau de fir. (< germ. Kondukt, lat. conductus)

CONDUCTĂ s. f. 1. țeavă, instalație pentru transportul fluidelor. 2. fir, cablu metalic folosit la transportul și la distribuția energiei electrice. (< germ. Konduct)

CONDUCT ~e n. Formație anatomică asemănătoare cu un tub. ~ auditiv extern. /<germ. Kondukt

CONDUCTĂ ~e f. 1) Țeavă sau ansamblu de țevi prin care se transportă fluide sau materiale pulverulente. ~ de petrol. ~ de gaz. 2) Fir sau cablu prin care circulă un curent electric. ~ de înaltă tensiune. /<lat. conductus

conduct n. canal îngust, țeava pentru lichide sau gaze: conduct suteran.

*condúct n., pl. e (după fr. conduit, d. conduire, a conduce, saŭ d. lat. con-, împreună, și ductus, conduct, ducere). Canal închis, țeavă: conduct de apă (acŭeduct), de petrol, de gaz.

conduct (formațiune anatomică) s. n., pl. conducte

conductă (țeavă) s. f., g.-d. art. conductei; pl. conducte

conduct (formațiune anatomică) s. n., pl. conducte

conductă (țeavă) s. f., g.-d. art. conductei; pl. conducte

conduct (anat.) s. n., pl. conducte

conductă (tehn.) s. f., g.-d. art. conductei; pl. conducte

conductă.

conduct vulcanic, (engl. = neck) corp cilindroid de materie fierbinte care se deplasează spre supr. litosferei provenind din astenosferă sau mantaua profundă. C. are un traiect vertical, o tendință de pătrundere în baza litosferei și, probabil, o poziție fixă în manta. Străpungând litosfera, c. generează vulcanismul oceanic. Sin. plume (engl.). V. și zonă fierbinte.

a băga pe conductă expr. 1. a mânca. 2. a bea.

a veni cu pluta pe conductă expr. a fi prost / nerod / nătâng.

conducte penale expr. (deț.) macaroane.

CONDUCT s. (ANAT.) canal, duct, tub. (~ auditiv extern.)

CONDUCTĂ s. 1. v. canal. 2. (TEHN.) venă.

CONDUCT s. (ANAT.) canal, tub. (~ auditiv extern.)

CONDUCTĂ s. 1. canal, tub, (înv.) jgheab, sulinar. (~ pentru scurgerea unui fluid.) 2. (TEHN.) venă.