conduct sn [At: MARIAN, NU. 641 / Pl: ~e / E: ger Kondukt, lat conductus] 1 Conductă (1). 2 (Reg) Convoi. 3 (Îs) ~ de facle Retragere cu torțe. 4 Formație anatomică cu aspect de canal sau de tub.

CONDUCT s.n. v. conductă.

CONDUCT s. n. formație anatomică în formă de canal sau de fir. (< germ. Kondukt, lat. conductus)

CONDUCT ~e n. Formație anatomică asemănătoare cu un tub. ~ auditiv extern. /<germ. Kondukt

conduct n. canal îngust, țeava pentru lichide sau gaze: conduct suteran.

*condúct n., pl. e (după fr. conduit, d. conduire, a conduce, saŭ d. lat. con-, împreună, și ductus, conduct, ducere). Canal închis, țeavă: conduct de apă (acŭeduct), de petrol, de gaz.

CONDUCTĂ s.f. 1. Țeavă, instalație pentru transportul fluidelor. ♦ (Sub forma conduct) Formație anatomică în formă de canal. 2. Fir, cablu metalic folosit la transportul și la distribuția energiei electrice. [Var. conduct s.n. / cf. lat. conductum, germ. Kondukt].

conduct (formațiune anatomică) s. n., pl. conducte

conduct (formațiune anatomică) s. n., pl. conducte

conduct (anat.) s. n., pl. conducte

conduct vulcanic, (engl. = neck) corp cilindroid de materie fierbinte care se deplasează spre supr. litosferei provenind din astenosferă sau mantaua profundă. C. are un traiect vertical, o tendință de pătrundere în baza litosferei și, probabil, o poziție fixă în manta. Străpungând litosfera, c. generează vulcanismul oceanic. Sin. plume (engl.). V. și zonă fierbinte.

CONDUCT s. (ANAT.) canal, duct, tub. (~ auditiv extern.)

CONDUCT s. (ANAT.) canal, tub. (~ auditiv extern.)