14 definiții pentru concordie

concórdie sf [At: DA / P: ~di-e / Pl: ~ii / E: lat concordia] (Liv) 1 Înțelegere. 2 Armonie.

CONCÓRDIE s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. – Din lat. concordia.

CONCÓRDIE s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. – Din lat. concordia.

CONCÓRDIE s. f. (Rar) Înțelegere, unire în gînduri, sentimente sau acțiuni; bună înțelegere, bună învoire, armonie, pace. Fac apel la concordie. PAS, L. I 329. – Pronunțat: -di-e.

concórdie (-di-e) s. f., art. concórdia (-di-a), g.-d. concórdii, art. concórdiei

concórdie s. f. (sil. -di-e), art. concórdia (sil. -di-a), g.-d. concórdii, art. concórdiei

CONCÓRDIE s. v. acord, armonie, împăciuire, înțelegere, pace, unire.

CONCÓRDIE s.f. (Rar) Înțelegere; armonie. [Gen. -iei. / < lat., it. concordia].

CONCÓRDIE s. f. bună înțelegere, armonie. (< lat. concordia)

CONCÓRDIE f. Stare de bună înțelegere între membrii unui grup; acord; armonie. Aici domnește ~a. [Art. concordia; G.-D. concordiei; Sil. -di-e] /<lat. concordia

concordie f 1. unirea spiritelor și a inimilor; 2. bună înțelegere între persoane.

*concórdie f. (lat. concordia, d. con-, împreună, și cor, cordis, inimă. V. discordie). Unirea inimilor și a voințelor (bună înțelegere, împogodire): a trăi în concordie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

concórdie s. v. ACORD. ARMONIE. ÎMPĂCIUIRE. ÎNȚELEGERE. PACE. UNIRE.

Intrare: concordie
concordie
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular concordie concordia
plural
genitiv-dativ singular concordii concordiei
plural
vocativ singular
plural