17 definiții pentru concluziv conclusiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif.

CONCLUZÍV, -Ă, concluzive, adj. v. conclusiv.

CONCLUZÍV, -Ă adj. v. conclusiv.

CONCLUZÍV, -Ă adj. v. conclusiv.

concluziv a. care conține o concluziune: propozițiune concluzivă.

*concluzív, -ă adj. (mlat. conclusivus). Care conține o concluziune.

conclusiv, ~ă [At: EMINESCU, N. 83 / V: ~uziv / Pl: ~i, ~e / E: fr conclusif] 1 a Care constituie o concluzie (1). 2-3 sf, a (Grm; șîs propoziție ~ă) (Propoziție subordonată) care arată o urmare, o concluzie (1) a propoziției regente. 4 a (Grm; îs) Conjuncție ~ă Conjuncție care introduce o conclusivă (2).

CONCLUSÍV, -Ă, conclusivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. [Var.: concluzív, -ă adj.] – Din fr. conclusif.

CONCLUSÍV, -Ă, conclusivi, -e, adj. (Rar) Care constituie o concluzie, care conchide; care încheie (o discuție). (În forma concluziv) Două vorbe concluzive: – Cine este omul adevărat al acestor întîmplări- Dan ori Dionis? EMINESCU, N. 83. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă = propoziție (introdusă prin conjuncțiile «deci», «dar», «așadar», «prin urmare», «(care) va să zică», «așa că», «de (sau pentru, drept) aceea») care exprimă concluzia acțiunii sau stării din coordonata ei sau concluzia întregii discuții anterioare. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o asemenea propoziție. – Variantă: concluzív, -ă adj.

CONCLUSÍV, -Ă adj. (Rar) Care constituie o concluzie; care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă (și s.f.) = propoziție coordonată care arată o urmare, o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. [Var. concluziv, -ă adj. / cf. it. conclusivo, fr. conclusif].

CONCLUSÍV, -Ă adj. care constituie o concluzie; care conchide. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. (< fr. conclusif)

CONCLUSÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care conclude; exprimat în calitate de concluzie; concludent. Decizie ~ă. 2): Propoziție ~ă propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție ~ă conjuncție prin care se introduce o propoziție conclusivă. /<fr. conclusif, lat. conclusivus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve

conclusív adj. m., pl. conclusívi; f. sg. conclusívă, pl. conclusíve


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONCLUSÍV, -Ă adj. (cf. it. conclusivo, fr. conclusif): în sintagmele conjuncție coordonatoare conclusivă, coordonare conclusivă, locuțiune conjuncțională coordonatoare conclusivă și propoziție conclusivă (v.).

Intrare: concluziv
concluziv adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concluziv
  • concluzivul
  • concluzivu‑
  • concluzi
  • concluziva
plural
  • concluzivi
  • concluzivii
  • concluzive
  • concluzivele
genitiv-dativ singular
  • concluziv
  • concluzivului
  • concluzive
  • concluzivei
plural
  • concluzivi
  • concluzivilor
  • concluzive
  • concluzivelor
vocativ singular
plural
conclusiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conclusiv
  • conclusivul
  • conclusivu‑
  • conclusi
  • conclusiva
plural
  • conclusivi
  • conclusivii
  • conclusive
  • conclusivele
genitiv-dativ singular
  • conclusiv
  • conclusivului
  • conclusive
  • conclusivei
plural
  • conclusivi
  • conclusivilor
  • conclusive
  • conclusivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

concluziv conclusiv

  • 1. Care constituie o concluzie, care conchide.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: concludent un exemplu
    exemple
    • Două vorbe concluzive: Cine este omul adevărat al acestor întîmplări – Dan ori Dionis? EMINESCU, N. 83.
      surse: DLRLC
    • 1.1. gramatică Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie.
      surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.2. gramatică Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă.
      surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: