15 definiții pentru conclusiv concluziv

conclusív, ~ă [At: EMINESCU, N. 83 / V: -uzív / Pl: ~i, ~e / E: fr conclusif] 1 a Care constituie o concluzie (1). 2-3 sf a (Grm; șîs propoziție ~ă) (Propoziție subordonată) care arată o urmare, o concluzie (1) a propoziției regente. 4 a (Gnu; îs) Conjuncție ~ă Conjuncție care introduce o conclusivă (2).

CONCLUSÍV, -Ă, conclusivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. [Var.: concluzív, -ă adj.] – Din fr. conclusif.

CONCLUSÍV, -Ă, conclusivi, -e, adj. (Rar) Care constituie o concluzie, care conchide; care încheie (o discuție). (În forma concluziv) Două vorbe concluzive: – Cine este omul adevărat al acestor întîmplări- Dan ori Dionis? EMINESCU, N. 83. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă = propoziție (introdusă prin conjuncțiile «deci», «dar», «așadar», «prin urmare», «(care) va să zică», «așa că», «de (sau pentru, drept) aceea») care exprimă concluzia acțiunii sau stării din coordonata ei sau concluzia întregii discuții anterioare. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o asemenea propoziție. – Variantă: concluzív, -ă adj.

conclusív adj. m., pl. conclusívi; f. sg. conclusívă, pl. conclusíve

CONCLUSÍV, -Ă adj. (Rar) Care constituie o concluzie; care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă (și s.f.) = propoziție coordonată care arată o urmare, o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. [Var. concluziv, -ă adj. / cf. it. conclusivo, fr. conclusif].

CONCLUSÍV, -Ă adj. care constituie o concluzie; care conchide. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. (< fr. conclusif)

CONCLUSÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care conclude; exprimat în calitate de concluzie; concludent. Decizie ~ă. 2): Propoziție ~ă propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție ~ă conjuncție prin care se introduce o propoziție conclusivă. /<fr. conclusif, lat. conclusivus

CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif.

CONCLUZÍV, -Ă, concluzive, adj. v. conclusiv.

CONCLUZÍV, -Ă adj. v. conclusiv.

!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve

CONCLUZÍV, -Ă adj. v. conclusiv.

concluziv a. care conține o concluziune: propozițiune concluzivă.

*concluzív, -ă adj. (mlat. conclusivus). Care conține o concluziune.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONCLUSÍV, -Ă adj. (cf. it. conclusivo, fr. conclusif): în sintagmele conjuncție coordonatoare conclusivă, coordonare conclusivă, locuțiune conjuncțională coordonatoare conclusivă și propoziție conclusivă (v.).

Intrare: conclusiv
conclusiv adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conclusiv conclusivul conclusi conclusiva
plural conclusivi conclusivii conclusive conclusivele
genitiv-dativ singular conclusiv conclusivului conclusive conclusivei
plural conclusivi conclusivilor conclusive conclusivelor
vocativ singular
plural
concluziv
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular concluziv concluzivul concluzi concluziva
plural concluzivi concluzivii concluzive concluzivele
genitiv-dativ singular concluziv concluzivului concluzive concluzivei
plural concluzivi concluzivilor concluzive concluzivelor
vocativ singular
plural