2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

concedere sf [At: DA / Pl: ~ri / E: concede] (Rar) 1-5 Concesie (1-5).

concede vt [At: (a. 1848) URICARIUL X, 1/5 / Pzi: ~ed, (rar) ~dez / E: fr concéder] 1 (Înv) A nu (mai) opune nici o împotrivire Si: a ceda. 2 (Liv) A încuviința. 3 (Înv; subiectul este un stat, oraș etc.) A acorda unei persoane un drept, un privilegiu Si: a concesiona.

CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.

CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.

CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Franțuzism; neîntrebuințat la timpurile trecute) A îngădui, a încuviința, a acorda, a ceda (un drept, un privilegiu etc.).

CONCÉDE vb. III. tr. A îngădui; a acorda. ♦ A ceda de bunăvoie (un privilegiu, un drept etc.). [P.i. concéd, conj. -ceadă. / < fr. concéder, cf. it., lat. concedere].

CONCÉDE vb. tr. a admite, a recunoaște; a îngădui, a încuviința; a acorda, a ceda un privilegiu, un drept. (<fr. concéder)

A CONCÉDE concéd tranz. livr. (drepturi, privilegii) A acorda în calitate de favoare. /<fr. concéder

concede v. 1. a acorda ca privilegiu: a concede unei companii o linie ferată; 2. a ceda (într’o discuțiune).

*concéd și -éz, a v. tr. (fr. concéder, d. lat. concédo, -cédere. V. cedez, purced). Acord ca o favoare, drept orĭ privilegiŭ. – Rar și -céd, -cés, a -céde (după purced).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)

concéde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 sg. și pl. conceádă; ger. concedând (neîntrebuințat la timpuri trecute)

conced, -ceadă 3 conj., -cedând ger.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONCÉDE vb. v. accepta, admite, aproba, concesiona, consimți, încuviința, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, permite, primi.

concede vb. v. ACCEPTA. ADMITE. APROBA. CONCESIONA. CONSIMȚI. ÎNCUVIINȚA. ÎNDUPLECA. ÎNGĂDUI. ÎNVOI. LĂSA. PERMITE. PRIMI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

concéde (-d, -cés), vb. – A îngădui, a încuviința; a ceda un drept. Fr. concéder. Participiul nu se folosește. – Der. concediu, s. n., din fr. congé, it. congedo, contaminat cu concede; concedia, vb.; concesie, s. f., din fr. concession.

Intrare: concedere
concedere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concedere
  • concederea
plural
  • concederi
  • concederile
genitiv-dativ singular
  • concederi
  • concederii
plural
  • concederi
  • concederilor
vocativ singular
plural
Intrare: concede
verb (V663)
Nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.
Surse flexiune: DOOM 2
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • concede
  • concedere
  • concedând
  • concedându‑
singular plural
  • concede
  • concedeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conced
(să)
  • conced
  • concedeam
a II-a (tu)
  • concezi
(să)
  • concezi
  • concedeai
a III-a (el, ea)
  • concede
(să)
  • concea
  • concedea
plural I (noi)
  • concedem
(să)
  • concedem
  • concedeam
a II-a (voi)
  • concedeți
(să)
  • concedeți
  • concedeați
a III-a (ei, ele)
  • conced
(să)
  • concea
  • concedeau
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

concede

etimologie: