16 definiții pentru conștiință

CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau juridice. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filosofică etc. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (după ști).

CONȘTIÍNȚĂ, (rar) conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. ◊ Conștiință socială = ansamblu de reprezentări, idei, concepții, cunoștințe, mentalități ale unei colectivități umane, care reflectă condițiile de existență ale acesteia, precum și psihologia socială a oamenilor. Conștiință de clasă = parte a conștiinței sociale care reflectă existența socială a unei clase determinate. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (după ști).

CONȘTIÍNȚĂ, (rar) conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Proprietate a activității nervoase superioare constituind o treaptă de dezvoltare proprie omului, apărută o dată cu procesul muncii și al vorbirii și constînd în facultatea de a gîndi și de a determina raporturile cu realitatea înconjurătoare, pe baza reflectării realității obiective în gîndire. Modul de producție al vieții materiale condiționează în genere procesul vieții sociale, politice și spirituale. Nu conștiința oamenilor le determină existența, ci, dimpotrivă, existența lor socială le determină conștiința. MARX CR. Ec. pol. Senzația, gîndirea, conștiința nu sînt decît un produs superior al materiei organizate într-un mod deosebit. LENIN, MAT. EMP. 51. Treptat, s-a dezvoltat la ființe facultatea simțirii transformîndu-se cu încetul în conștiință, corespunzător dezvoltării structurii organismului. Iov și a sistemului lor nervos. STALIN, O. I 318. ◊ (În vorbirea curentă) În timpul periodului celui mai dureros a boalei, pe cînd nu mai aveam conștiință de nimic pe lume, m-a vegheat zi și noapte un tînăr. ALECSANDRI, T. I 341. ♦ Faptul de a-și da seama, înțelegere. Conștiința faptului că muncitorii lucrează nu pentru capitaliști, ci pentru propriul, lor stat, pentru propria lor clasă această conștiință constituie o uriașă forță motrice pentru dezvoltarea și perfecționarea industriei noastre. STALIN, O. X 127. Prin întreaga lor activitate educativă, organizațiile de partid trebuie să dezvolte în mase conștiința datoriei obștești, să cultive la oamenii muncii dragostea de patrie și grija pentru interesele statului, să întărească prin toate mijloacele disciplina de stat și în muncă, să cultive respectarea legilor și hotărîrilor de stat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2630. 2. (Mai ales în expr. conștiință de clasă) Faptul de a fi conștient de apartenența la clasa proletară, de a înțelege, pe baza cunoașterii legilor dezvoltării societății, rolul istoric al acestei clase și de a lupta pe cale revoluționară pentru eliberare și pentru desființarea exploatării omului de către om; (în legătură cu membrii clasei burgheze sau ai altor clase) faptul că cineva își dă seama de comunitatea de interese ce-1 solidarizează cu ceilalți membri ai clasei din care face parte și alături de care luptă pentru cucerirea sau apărarea privilegiilor clasei sale. Conștiința de clasă a muncitorilor [în condițiile societății capitaliste] este înțelegerea de către muncitori a faptului că singurul mijloc de a-și îmbunătăți situația și de a obține eliberarea lor este de a lupta împotriva clasei capitaliștilor și a fabricanților. LENIN, O. II 101. În concepția noastră, un stat este puternic prin conștiința maselor. El este puternic atunci cînd masele știu totul, cînd sînt în stare să judece totul și cînd fac totul în mod conștient. LENIN-STALIN, REV. OCT. 20. Corespunzător acestor două clase [burghezia și proletariatul] se formează respectiv și două conștiințe diferite: una burgheză și una socialistă. Situației proletariatului îi corespunde conștiința socialistă. De aceea proletariatul adoptă această conștiință, și-o însușește și luptă cu puteri sporite împotriva orînduirii capitaliste. Se înțelege de la sine că, dacă n-ar exista capitalism și luptă de clasă, n-ar exista nici conștiință socialistă. STALIN, O. I 166. Construcția socialismului și a comunismului nu presupune numai crearea unei baze materiale tehnice proprii, ci și o conștiință înaltă comunistă a oamenilor muncii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 148. Epoca pe care o trăim se caracterizează prin dezvoltarea rapidă a conștiinței maselor popidare din întreaga lume, prin participarea lor activă la viața politică și socială, atît pe plan național cît și pe plan internațional. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 298, 1/1. 3. Sentiment al moralității acțiunilor proprii, al responsabilității morale pentru conduita sa în raport cu semenii. Conștiința mi-a dictat să-mi fac datoria și mi-am făcut-o! murmură Dragoș. REBREANU, R. I 297. Om făr' de conștiință, om fără de mustrare, în mintea-mi dezrobită ai stins orice crezare. ALECSANDRI, T. II 183. Îl călăuzea o neprihănită conștiință. NEGRUZZI, S. I 244. Mustrare de conștiință = mustrare de cuget, remușcare. Proces de conștiință == luptă sufletească. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvîrșit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mîna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 4. (În expr.) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut tuturor cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. Statul socialist garantează libertatea de conștiință. – Pronunțat: -ști-in-.

conștiínță s. f., g.-d. art. conștiínței; pl. conștiínțe

conștiínță s. f. → știință

CONȘTIÍNȚĂ s. 1. v. gândire. 2. înțelegere. (~ datoriei împlinite.) 3. v. sentiment.

CONȘTIÍNȚĂ s.f. 1. Forma cea mai înaltă, proprie omului, de reflectare a realității obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- și al vieții sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzând senzații, percepții, reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. ◊ Conștiință socială = viața spirituală a societății ca reflectare a vieții ei materiale; conștiință de clasă = faptul de a fi conștient de apartenența la o anumită clasă, de a înțelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale. ◊ Proces de conștiință = luptă sufletească generată de momente și de situații de viață deosebite, cruciale.; mustrare de conștiință = remușcare. 4. Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. [Pron. -ști-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, după știință].

CONȘTIÍNȚĂ s. f. 1. forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale. ◊ gândire, spirit. 2. faptul de a-și da seama; înțelegere. ♦ ~ socială = ansamblul concepțiilor etc. unei societăți ca reflectare a vieții ei materiale; ~ de clasă = faptul de a fi conștient de apartenența la o anumită clasă, de a înțelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale. ♦ proces de ~ = luptă sufletească generată de momente și de situații de viață deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remușcare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

CONȘTIÍNȚĂ ~e f. 1) Formă de reflectare psihică a realității, proprie oamenilor, produs al activității creierului uman. 2) Capacitate de înțelegere; simț de răspundere; cuget. ◊ ~ morală capacitate de autocontrol și de autoapreciere din punct de vedere moral a acțiunilor săvârșite. Mustrare de ~ părere de rău; remușcare. A fi fără ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplină libertate în ceea ce privește convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. conștiinței; Sil. -ști-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia

conștiință f. 1. sentimentul interior prin care omul își dă seama de binele sau de răul ce-l face; 2. îngrijire minuțioasă: lucrare făcută cu conștiință; libertate de conștiință, drept absolut de a crede sau nu, de a profesa sau nu o religiune oarecare.

*conștiínță, V. consciență.

*consciénță și (ob.) conștiínță f., pl. e (lat. con-scientia, fr. conscience. V. știință și inconsciență). Noțiune, ideĭe, știință: a avea conștiință de drepturile tăle [!]. Simțu bineluĭ și a [!] răuluĭ: conștiința e judecătoru nostru. Simțu datoriiĭ, moralitate, integritate: om fără conștiință. Libertate de conștiință, libertatea de a te închina cuĭ vreĭ, de a profesa orĭ-ce religiune. A avea pe conștiință, a te simți vinovat. Cu mîna pe conștiință, cu toată sinceritatea. A avea conștiința largă, a ĭerta ușor păcatele tăle [!] saŭ ale altora. V. cunoștință.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONȘTIÍNȚĂ s. 1. (FILOZ.) cuget, gîndire, spirit, suflet, (livr.) for interiór, (înv.) cunoștință, știință, (grecism înv.) sinídisis. 2. înțelegere. (~ datoriei împlinite.) 3. sentiment. (~ naturii la Alecu Russo.)

CONSCIENCIA MILLE TESTES (lat.) conștiința valorează cât o mie de martori – Quintilian, „De institutione oratoria”, 5, 11, 41.

FUNDAMENTUM EST JUSTITIAE FIDES (lat.) conștiința stă la baza justiției – Cicero, „De officiis”, I, 7, 23.

PAR ACQUIT DE CONSCIENCE (fr.) pentru împăcarea conștiinței – A întreprinde o acțiune par acquit de conscience, a porni cu îndoială în reușita sau utilitatea ei, ca să nu-ți pară rău că nu ai făcut-o.

Intrare: conștiință
conștiință substantiv feminin

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conștiință conștiința
plural conștiințe conștiințele
genitiv-dativ singular conștiințe conștiinței
plural conștiințe conștiințelor
vocativ singular
plural