COMUNITATE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, a unei țări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunità.^[1]

comunitate sf [At: ȚICHINDEAL, F. 31 / V: (îvr) ~tet sn / Pl: ~tăți / E: comun + -itate] 1-2 Ceea ce este în comun mai multor ființe sau lucruri. 3 Posesiune în comun. 4 Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune Si: colectivitate, comuniune, congregație, obște, (înv) obștime. 5-6 Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei localități etc. 7 (Jur; înv) Bunurile pe care soții le administrează în comun. 8 (Trs) Comună (1). 9 (Îs) Comunitatea Europeană Uniune de state europene cu economie, instituții, monedă și armată unice.

COMUNITATE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, ai unei țări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunità.

COMUNITATE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. V. unitate. Comunitate de vederi. Comunitate de limbă. Totalitatea celor care trăiesc împreună, avînd aceleași obiceiuri, norme de viață etc.; totalitatea locuitorilor unei localități, ai unei țări etc. V. colectivitate, societate, obște. În comunitatea gentilică sau sătească, întemeiată pe proprietatea comună asupra pămîntului, cu care, sau cu ale cărei rămășițe foarte vizibile își fac intrarea în istorie toate popoarele civilizate, repartiția relativ egală a produselor este ceva de la sine înțeles. ENGELS,172.

COMUNITATE s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Totalitatea celor care trăiesc în același loc și au aceleași obiceiuri, aceleași norme de viață etc.; colectivitate. ♦ (Biol.) Totalitatea organismelor vegetale care ocupă o zonă geografică oarecare, avînd relații reciproce. [< lat. communitas, cf. fr. communauté, it. comunità].

COMUNITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este comun mai multor persoane sau grupuri sociale. 2. grup de oameni cu interese, credințe, obiceiuri, norme de viață comune; colectivitate, societate. ◊ totalitatea organismelor vegetale care ocupă o anumită zonă geografică, având relații reciproce. (<lat. communitas, după fr. communauté, it. comunità)

COMUNITATE ~ăți f. 1) Caracter comun. ~ de limbă. ~ de interese. 2) Grup social ai cărui membri trăiesc împreună sau posedă bunuri materiale, au interese comune; colectivitate. 3) Totalitate de persoane care trăiesc în aceeași localitate. 4) Ansamblu de state, unite prin interese economice, politice și culturale comune. /<fr. communauté, lat. communitas, ~atis

comunitate f. 1. societate de mai multe persoane, trăind împreună sub anumite regule: comunitate religioasă; 2. starea de ceea ce-i comun: comunitate de interese, de idei; 3. Jur. societate de bunuri între soți.

*comunitáte f. (d. comun; fr. communauté, d. communal, comunal). Starea lucruluĭ comun: comunitate de interese. Paritate, identitate: comunitate de opiniunĭ. Societate religioasă orĭ alt-fel trăind împreună supt anumite regule. Jur. Asociațiune de bunurĭ între soțĭ. V. cenobiŭ.

comunitet sn vz comunitate

comunitate s. f., g.-d. art. comunității; pl. comunități

comunitate s. f., g.-d. art. comunității; pl. comunități

comunitate s. f., g.-d. art. comunității; pl. comunități

COMUNITATE s. 1. v. colectivitate. 2. comunitate etnică v. etnie.

COMUNITATE s. colectivitate, obște, societate, (înv.) obștime. (Opinia întregii ~.)

COMUNITÁTE (< fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. ◊ (Dr.) C. de bunuri = regim al bunurilor soților, în temeiul căruia bunurile dobândite cu titlu oneros în timpul căsătoriei aparțin, cu excepțiile prevăzute de lege, ambilor soți, care au deopotrivă, dreptul de a le administra și de a dispune de ele. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, ai unei țări etc. ◊ C. lingvistică = grup de oameni care comunică între ei folosind același idiom (limbă, dialect, grai). 3. Ansamblu de organisme vegetale și animale între care se stabilesc relații de existență și interacțiune.

COMUNITATE ECONOMICĂ EUROPEANĂ (Communauté Economique Européene, C.E.E.) (PIAȚA COMUNĂ), organizație internațională guvernamentală, de integrare economică, cu sediul la Bruxelles, creată în urma semnării Tratatului de la Roma din 1957 (intrat în vigoare în 1958) în scopul creării unei piețe comune prin armonizarea politicilor economice și eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și a capitalurilor statelor membre. Face parte, alături de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și de Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, din Comunitățile Europene, fiecare din aceste trei organizații continuînd să posede o structură proprie, avînd mai multe organe principale comune (v. Comunitățile Europene). Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg, Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie în 1973, Grecia din 1981, Spania și Portugalia din 1986. Acorduri încheiate de C.E.E.: acord de uniune vamală cu A.E.L.S. (intrat în vigoare în 1977) și acorduri comerciale comerciale bilaterale cu state membre A.E.L.S. (Austria, Elveția, Islanda, Norvegia, Suedia și Finlanda); acorduri de asociere (membru asociat) cu Turcia (1964), Malta (1971), Cipru (1972), Ceho-Slovacia, Polonia, Ungaria în 1991. România a semnat un nou acord de cooperare economică cu C.E.E. în 1991. Sisteme de preferință generalizate adoptate de C.E.E.: în 1971 pentru 91 de țări în curs de dezvoltare, extins ulterior la 126 de țări și 22 terit. dependente și neautonome (în 1980 este adoptat un nou sistem de preferințe generalizate pentru perioada 1981-1985). În 1985 este adoptat Actul unic european care elimină restricțiile fiscale și armonizează legile de funcționare a societăților anonime pentru realizarea completă a pieții interne comunitare pînă în 1992.

COMUNITATEA BRITANICĂ DE NAȚIUNI, denumirea inițială (1926-1947) a Comunității de Națiuni. V. Commonwealth (2).

COMUNITATEA DE NAȚIUNI v. Commonwelth (2).

COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ȘI OȚELULUI (C.E.C.O.), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunității Europene. Fondată prin Tratatul de la Paris din 1951, își începe activitatea în 1952, în scopul formării unei piețe comune a cărbunelui și a produselor siderurgice, în vederea unei repartizări mai judicioase a producției și a creșterii productivității muncii în statele membre. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).

COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE (EURATOM), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunităților Europene. Fondată prin Tratatul separat de la Roma din 1957, își începe activitatea în 1958, în scopul coordonării politicilor statelor membre în domeniul cercetării nucleare și al creării unei piețe comune pentru materialele și echipamentele nucleare. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).

COMUNITATEA FRANCEZĂ, asociație de state și teritorii creată în 1958 (succedînd Uniunii Franceze, fondată în 1946) în scopul conlucrării pe plan politic, economic, social și cultural, din care fac parte Franța, departamentele și teritoriile franceze de peste mări, precum și unele din fostele posesiuni coloniale franceze ce și-au dobîndit independența. Nu are organe proprii, însă sînt organizate anual întîlniri la nivel înalt franco-africane.

COMUNITATEA PONTICĂ, confederație a orașelor grecești de pe țărmul de V la Mării Negre, cu cap. la Tomis (sec. 2-3), cuprinzînd cetățile Tomis, Callatis, Histria, Dionysopolis, Odessos și Mesembria.

COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE (C.S.I.), asociație de state cu sediu la Minsk, creată în urma conferințelor de la Brest (8 dec. 1991), Așhabad (12 dec. 1991) și Alma-Ata (21 dec. 1991). La Brest, tratatul de înființare a fost semnat de cele trei mari state slave; Federația Rusă, Bielorusia și Ucraina și s-a stabilit că Uniunea Sovietică își încetează existența ca subiect de drept internațional. Ulterior au aderat Armenia, Azerbaidjan, Moldova, Kazahstan, Kirghizstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan. La Alma-Ata a fost creat un Consiliu al șefilor de state și un Consiliu al șefilor de guverne.

COMUNITĂȚILE EUROPENE, sistem de organizații internaționale guvernamentale, cu sediul la Bruselles, creat prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat în vigoare în 1967, în scopul coordonării activității a trei entități: Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.), Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O.) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). Tote cele trei comunități au aceiași membri și aceleași organe principale. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxenburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986). Principalele organe sînt Comisia Comunităților Europene, Consiliul European (format din șefi de state și de guvern), Consiliul Ministerial, Parlamentul (Vest-) European (Adunarea Europeană), Curtea de Justiție și Curtea de Control Financiar. Alte organe comune: Banca Europeană de Investiții, Comitetul Economic și Social, Fondul European de Cooperare Monetară ș.a. În 1971, Consiliul Ministerial a adoptat un program privind realizarea unei uniuni economice și monetare, în vederea deplasării treptate a centrelor de decizie economică de pe plan național pe plan comunitar și a creării unui sistem monetar de flotare concertată.