COMPONENT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente.

component, ~ă [At: STAMATI, D. / Pl: ~nți, ~e / E: ger Komponente, it componente] 1 a Care face parte dintr-un întreg Si: alcătuitor. 2 a (Chm; îs) Corpuri ~e Corpuri a căror combinație dă un compus. 3 a (Mec; îs) Puteri ~e Puteri a căror direcție și intensitate se combină spre a produce o forță unică, numită rezultantă. 4 sf Element component (1). 5-6 sn (Chm) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 7 sf (Fiz) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 8 snp (Elt; îs) ~e active Denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. 9 snp (Elt; îs) ~e pasive Denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc.

componență sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: compon[ent] + -ență] Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate Si: alcătuire, compoziție.

COMPONENT, -Ă, componenți, -te, adj., subst. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. – Din germ. Komponente, it. componente.

COMPONENT, -Ă, componenți, -te, adj. Care intră ca parte într-un întreg, într-o compoziție; alcătuitor. Considerînd problema țărănească drept o parte componentă a problemei generale a revoluției proletare, a dictaturii proletariatului, Lenin și Stalin au creat o teorie unitară completă despre necesitatea și căile transformării socialiste a agriculturii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 347, 2/1. Vin din toate părțile, pe cale mecanică, piesele componente [ale mașinii]. SAHIA, U.R.S.S. 86. ◊ (Chim.) Corpuri componente (și substantivat, n.) = corpuri din a căror combinație rezultă un corp compus. (Mec.) Forțe componente (și substantivat, f.) = forțe a căror direcție și intensitate se combină spre a produce o forță unică (numită rezultantă).

COMPONENȚĂ, componențe, s. f. Reunire într-un tot a mai multor elemente; compoziție, alcătuire. Componența guvernului.

COMPONENT, -Ă adj. (adesea s.) Care intră ca parte într-un întreg, într-o compoziție etc. ◊ Corpuri componente = corpuri care, combinîndu-se, dau un corp compus; (fiz.) forțe componente (și s.f.) = forțe care produc asupra unui corp același efect ca o singură forță, numită rezultantă. // s.f. (Mat.) Proiecție a unui vector pe una din axele sau pe unul din planurile unui sistem de coordonate. [Cf. lat. componentes, germ. Komponente, it. componente].

COMPONENȚĂ s.f. Reunire a mai multor elemente într-un întreg; compoziție, alcătuire. [< component]

COMPONENT, -Ă I. adj. (și s.) care intră ca parte într-un întreg; constituent, constitutiv. II. s. f. (fiz.) fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector. III. s. n. fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. (< germ. Komponente, it. componente)

COMPONENȚĂ s. f. totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; compoziție, alcătuire. (< compon/ent/ + -ență)

COMPONENT¹ ~tă (~ți, ~te) Care intră în compoziția unui ansamblu; aflat în compoziția unui corp. Parte ~tă. Element ~. Forță ~tă. /<germ. Komponente, it. componente

COMPONENȚĂ ~e f. 1) Modalitate de structurare internă a elementelor componente ale unui întreg; compoziție. 2) Ansamblu de elemente componente; compoziție. /compon[ent] + suf. ~ență

component a. care intră în compozițiune. ║ n. 1. Chim. corp ce servă la compunerea altuia; 2. în mecanică, fiecare din forțele a căror totalitate poate fi înlocuită cu o forță unică numită rezultanta.

*componént, -ă adj. (lat. compónens, -éntis. V. com-pun). Chim. Care intră în compozițiunea unuĭ lucru. S. m. și n., pl. e. Componențiĭ apeĭ îs idrogenu și oxigenu. S. f. Fiz. Fie-care din forțele care, toate la un loc, pot fi înlocuite de o forță unică numită rezultantă.

component¹ adj. m., pl. componenți; f. componentă, pl. componente

componentă (element constitutiv; persoană; vector; element electronic) s. f., g.-d. art. componentei; pl. componente

componență s. f., g.-d. art. componenței; pl. componențe

component¹ adj. m., pl. componenți; f. componentă, pl. componente

componentă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componentei; pl. componente

componență s. f., g.-d. art. componenței; pl. componențe

component adj. m., s. m., pl. componenți; f. sg. componentă, pl. componente

componență s. f., g.-d. art. componenței; pl. componențe

COMPONENT adj., s. 1. adj. alcătuitor, constituent, constitutiv, formativ, (rar) structural, (înv.) compozant, compunător. (Elementele ~ ale unui ansamblu.) 2. s. (SPORT) titular. (~ al echipei de volei.)

COMPONENTĂ s. constituent, element. (O ~ a unui ansamblu.)

COMPONENȚĂ s. alcătuire, compoziție, structură. (Comisia are următoarea ~...)

COMPONENT adj. alcătuitor, constituent, constitutiv, formativ, (rar) structural, (înv.) compozant, compunător. (Elementele ~ ale unui ansamblu.)

COMPONENTĂ s. constituent, element. (O ~ a unui ansamblu.)

COMPONENȚĂ s. alcătuire, compoziție, structură. (Comisia are următoarea ~...)

COMPONENȚĂ. Subst. Componență, compoziție, alcătuire, alcătuială, formație, formare, întocmire, constituire, organizare, orînduire, structură, sistem; formulă, combinație. Conținut, cuprins, componență, cuprindere (rar), masă. Combinare, îmbinare, împletire (fig), reunire; întreg, ansamblu. Parte componentă, parte integrantă, component(ă), constituent, formant, element; ingredient, ingrediență (ieșit din uz), accesoriu; parte, porțiune, fragment, bucată, segment, fracțiune. Particulă, moleculă, atom, părticică (dim.), părticea (dim.), crîmpei, frîntură, fărîmă. Piesă, subansamblu, organ, detaliu. Membru; participant, părtaș; coechipier; aliat; asociat. Adj. Component, alcătuitor, constitutiv, constituent, constituant; structural. Cuprins, inclus. Compus, constituit, combinat, îmbinat. Vb. A se compune din..., a fi format din..., a fi alcătuit din..., a consta din..., a consista din..., a fi constituit din...; a conține, a cuprinde, a include, a încadra, a îngloba; a totaliza, a însuma, a număra. A face parte din..., a aparține de..., a ține de..., a fi unul din..., a intra în componența..., a se încadra, a se integra; a se alia, a se asocia. A compune, a constitui, a alcătui, a forma, a structura, a face un întreg, a întregi; a însuma, a totaliza. V. asociere, bucată, formă, includere, structură.