3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

complíce smf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr complice] 1 Persoană care participă, în mod secundar, la săvârșirea unei acțiuni. 2 (Pex) Persoană care ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile.

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

COMPLÍCE, complici, -e, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Persoană care înlesnește, sprijină, tolerează sau ascunde o faptă (de obicei neîngăduită) a cuiva. [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. ◊ Fig. Soția lui e groaza, și noapteaa lui complice! ALECSANDRI, P. III 300.

COMPLÍCE s.m. și f. Participant la săvârșirea unei infracțiuni. ♦ Cel care înlesnește sau ascunde o faptă (de obicei penală, reprobabilă) a cuiva. [< fr., it. complice, cf. lat.med. complex].

COMPLÍCE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice)

COMPLÍCE1 ~i m. Persoană care participă sau contribuie la realizarea unei fapte reprobabile; acolit. ~ele asasinului. /<fr. complice

COMPLÍCE2 adj. invar. Care favorizează săvârșirea unei acțiuni reprobabile. Ton ~. Tăcere ~. Surâs ~. /<fr. complice

complice m. care iea parte la greșala, la crima altuia.

*cómplice și (ob.) -íce s. (lat. cómplex, cómplicis, d. plicare, a încovoĭa, a pleca; it. sp. cómplice, fr. complice. V. complic). Părtaș, implicat la răŭ: complicele, complicea crimeĭ.

complica vtr [At: RUSSO, S. 81 / Pzi: ~ic, 3 ~că și (înv) ~ichea / E: fr compliquer] 1-2 A (se) încurca. 3-4 A (se) agrava.

COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer.

COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer.

COMPLICÁ, complic, vb. I. Tranz. A încurca, a încîlci, a face mai greu (de priceput, de descurcat, de rezolvat). Luminița îmi complică viața. C. PETRESCU, Î. I 10. ♦ Refl. A se agrava, a se înrăutăți. Boala s-a complicat.

COMPLICÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) încurca, a(-și) provoca complicații, încurcături. ♦ A face, a deveni complicat. 2. refl. A se agrava, a se înrăutăți. [P.i. complíc. / < fr. compliquer, cf. it., lat. complicare].

COMPLICÁ vb. tr., refl. a (se) încurca, a (se) agrava, a (se) înrăutăți. (< fr. compliquer, lat. complicare)

A SE COMPLICÁ se complícă intranz. (despre stări de lucruri, situații) A deveni mai dificil, mai grav; a se înrăutăți; a se înăspri; a se agrava. /<fr. compliquer

A COMPLICÁ complíc tranz. A face să se complice. /<fr. compliquer

complicitate f. participare la crima altuia.

*complíc, a v. tr. (lat. cómplico, -áre, fr. compliquer. V. plec, a-plic, re-plic). Încurc: a complica o afacere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce

arată toate definițiile

Intrare: complice
substantiv feminin (F104)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complice
  • complicea
plural
  • complice
  • complicele
genitiv-dativ singular
  • complice
  • complicei
plural
  • complice
  • complicelor
vocativ singular
plural
Intrare: complice
substantiv masculin (M51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complice
  • complicele
plural
  • complici
  • complicii
genitiv-dativ singular
  • complice
  • complicelui
plural
  • complici
  • complicilor
vocativ singular
plural
Intrare: complica
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • complica
  • complicare
  • complicat
  • complicatu‑
  • complicând
  • complicându‑
singular plural
  • compli
  • complicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • complic
(să)
  • complic
  • complicam
  • complicai
  • complicasem
a II-a (tu)
  • complici
(să)
  • complici
  • complicai
  • complicași
  • complicaseși
a III-a (el, ea)
  • compli
(să)
  • complice
  • complica
  • complică
  • complicase
plural I (noi)
  • complicăm
(să)
  • complicăm
  • complicam
  • complicarăm
  • complicaserăm
  • complicasem
a II-a (voi)
  • complicați
(să)
  • complicați
  • complicați
  • complicarăți
  • complicaserăți
  • complicaseți
a III-a (ei, ele)
  • compli
(să)
  • complice
  • complicau
  • complica
  • complicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)