3 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

complíce smf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr complice] 1 Persoană care participă, în mod secundar, la săvârșirea unei acțiuni. 2 (Pex) Persoană care ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile.

COMPLÍCE, complici, -e, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Persoană care înlesnește, sprijină, tolerează sau ascunde o faptă (de obicei neîngăduită) a cuiva. [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. ◊ Fig. Soția lui e groaza, și noapteaa lui complice! ALECSANDRI, P. III 300.

COMPLÍCE s.m. și f. Participant la săvârșirea unei infracțiuni. ♦ Cel care înlesnește sau ascunde o faptă (de obicei penală, reprobabilă) a cuiva. [< fr., it. complice, cf. lat. med. complex].

COMPLÍCE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice)

COMPLÍCE2 adj. invar. Care favorizează săvârșirea unei acțiuni reprobabile. Ton ~. Tăcere ~. Surâs ~. /<fr. complice

COMPLÍCE1 ~i m. Persoană care participă sau contribuie la realizarea unei fapte reprobabile; acolit. ~ele asasinului. /<fr. complice

complice m. care iea parte la greșala, la crima altuia.

*cómplice și (ob.) -íce s. (lat. cómplex, cómplicis, d. plicare, a încovoĭa, a pleca; it. sp. cómplice, fr. complice. V. complic). Părtaș, implicat la răŭ: complicele, complicea crimeĭ.

COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer.

COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer.

complica vtr [At: RUSSO, S. 81 / Pzi: ~ic, 3 ~că și (înv) ~ichea / E: fr compliquer] 1-2 A (se) încurca. 3-4 A (se) agrava.

COMPLICÁ, complic, vb. I. Tranz. A încurca, a încîlci, a face mai greu (de priceput, de descurcat, de rezolvat). Luminița îmi complică viața. C. PETRESCU, Î. I 10. ♦ Refl. A se agrava, a se înrăutăți. Boala s-a complicat.

COMPLICÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) încurca, a(-și) provoca complicații, încurcături. ♦ A face, a deveni complicat. 2. refl. A se agrava, a se înrăutăți. [P.i. complíc. / < fr. compliquer, cf. it., lat. complicare].

COMPLICÁ vb. tr., refl. a (se) încurca, a (se) agrava, a (se) înrăutăți. (< fr. compliquer, lat. complicare)

A SE COMPLICÁ se complícă intranz. (despre stări de lucruri, situații) A deveni mai dificil, mai grav; a se înrăutăți; a se înăspri; a se agrava. /<fr. compliquer

A COMPLICÁ complíc tranz. A face să se complice. /<fr. compliquer

*complíc, a v. tr. (lat. cómplico, -áre, fr. compliquer. V. plec, a-plic, re-plic). Încurc: a complica o afacere.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!complice adj. m., s. m., pl. complici; adj. f., s. f. sg. și pl. complice

complíce s. f., g.-d. art. complícei; pl. complíce

complica (a ~) vb., ind. prez. 3 compli

complicá vb., ind. prez. 1 sg. complíc, 3 sg. și pl. complícă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COMPLÍCE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvârșirea unei infracțiuni.)

COMPLICE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvîrșirea unei infracțiuni.)

COMPLICÁ vb. a (se) încâlci, a (se) încurca. (Lucrurile s-au ~.)

COMPLICA vb. a (se) încîlci, a (se) încurca. (Lucrurile s-au ~.)

A (se) complica ≠ a (se) simplifica

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

COMPLICE aghiotant, alergător, ambasador, audient, caraulă, cenușăreasă, cirac, deputat, emisar, escortă, fartițier, olac, omal, pontagiu, pontator, secretar, sol, șesar, șestar, șustangiu, tabadură, tirangiu, tiră, tovarăș.

Intrare: complice (s.f.)
complice2 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F104)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complice
  • complicea
plural
  • complice
  • complicele
genitiv-dativ singular
  • complice
  • complicei
plural
  • complice
  • complicelor
vocativ singular
plural
Intrare: complice (s.m.)
complice1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complice
  • complicele
plural
  • complici
  • complicii
genitiv-dativ singular
  • complice
  • complicelui
plural
  • complici
  • complicilor
vocativ singular
plural
Intrare: complica
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • complica
  • complicare
  • complicat
  • complicatu‑
  • complicând
  • complicându‑
singular plural
  • compli
  • complicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • complic
(să)
  • complic
  • complicam
  • complicai
  • complicasem
a II-a (tu)
  • complici
(să)
  • complici
  • complicai
  • complicași
  • complicaseși
a III-a (el, ea)
  • compli
(să)
  • complice
  • complica
  • complică
  • complicase
plural I (noi)
  • complicăm
(să)
  • complicăm
  • complicam
  • complicarăm
  • complicaserăm
  • complicasem
a II-a (voi)
  • complicați
(să)
  • complicați
  • complicați
  • complicarăți
  • complicaserăți
  • complicaseți
a III-a (ei, ele)
  • compli
(să)
  • complice
  • complicau
  • complica
  • complicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

complice, complicisubstantiv masculin
complice, complicesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. prin extensiune Persoană care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. DLRLC
      • format_quote figurat Soția lui e groaza, și noaptea – a lui complice! ALECSANDRI, P. III 300. DLRLC
etimologie:

complica, complicverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.