2 intrări

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

COMPLÍCE, complici, -e, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Persoană care înlesnește, sprijină, tolerează sau ascunde o faptă (de obicei neîngăduită) a cuiva. [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. ◊ Fig. Soția lui e groaza, și noapteaa lui complice! ALECSANDRI, P. III 300.

!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce

complíce s. f., g.-d. art. complícei; pl. complíce

complíce s. m., pl. complíci

COMPLÍCE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvârșirea unei infracțiuni.)

COMPLÍCE s.m. și f. Participant la săvârșirea unei infracțiuni. ♦ Cel care înlesnește sau ascunde o faptă (de obicei penală, reprobabilă) a cuiva. [< fr., it. complice, cf. lat.med. complex].

COMPLÍCE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice)

COMPLÍCE2 adj. invar. Care favorizează săvârșirea unei acțiuni reprobabile. Ton ~. Tăcere ~. Surâs ~. /<fr. complice

COMPLÍCE1 ~i m. Persoană care participă sau contribuie la realizarea unei fapte reprobabile; acolit. ~ele asasinului. /<fr. complice

complice m. care iea parte la greșala, la crima altuia.

*cómplice și (ob.) -íce s. (lat. cómplex, cómplicis, d. plicare, a încovoĭa, a pleca; it. sp. cómplice, fr. complice. V. complic). Părtaș, implicat la răŭ: complicele, complicea crimeĭ.

COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer.

COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer.

COMPLICÁ, complic, vb. I. Tranz. A încurca, a încîlci, a face mai greu (de priceput, de descurcat, de rezolvat). Luminița îmi complică viața. C. PETRESCU, Î. I 10. ♦ Refl. A se agrava, a se înrăutăți. Boala s-a complicat.

complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă

complicá vb., ind. prez. 1 sg. complíc, 3 sg. și pl. complícă

COMPLICÁ vb. a (se) încâlci, a (se) încurca. (Lucrurile s-au ~.)

A (se) complica ≠ a (se) simplifica

Intrare: complice
substantiv masculin și feminin (MF88)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular complice complicele complice complicea
plural complici complicii complice complicele
genitiv-dativ singular complice complicelui complice complicei
plural complici complicilor complice complicelor
vocativ singular
plural
Intrare: complica
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) complica complicare complicat complicând singular plural
compli complicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) complic (să) complic complicam complicai complicasem
a II-a (tu) complici (să) complici complicai complicași complicaseși
a III-a (el, ea) compli (să) complice complica complică complicase
plural I (noi) complicăm (să) complicăm complicam complicarăm complicaserăm, complicasem*
a II-a (voi) complicați (să) complicați complicați complicarăți complicaserăți, complicaseți*
a III-a (ei, ele) compli (să) complice complicau complica complicaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)