11 definiții pentru complezență

COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance.

COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance.

complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe

complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe

COMPLEZÉNȚĂ s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.

COMPLEZÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Serviabilitate; amabilitate. [< fr. complaisance].

COMPLEZÉNȚĂ s. f. serviabilitate, amabilitate; curtoazie. (< fr. complaisance)

COMPLEZÉNȚĂ ~e f. livr. Caracter complezent; serviabilitate. ◊ Din ~ din politețe. /<fr. complaisance

complezență f. dispozițiune de a face plăcere: act de complezență.

*complezánță f., pl. e (fr. com-plaisance). Amabilitate. – Fals -ență.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

complezénță s. v. AMABILITATE. BUNĂVOINȚĂ. SERVIABILITATE.

Intrare: complezență
complezență
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular complezență complezența
plural complezențe complezențele
genitiv-dativ singular complezențe complezenței
plural complezențe complezențelor
vocativ singular
plural