13 definiții pentru complezență complezanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

complezență sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (iuz) ~zan~ / Pl: ~țe / E: fr complaisance] 1 Amabilitate. 2 (Îlav) De (sau din) ~ În mod formal.

COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance.

COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance.

COMPLEZÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Serviabilitate; amabilitate. [< fr. complaisance].

COMPLEZÉNȚĂ s. f. serviabilitate, amabilitate; curtoazie. (< fr. complaisance)

COMPLEZÉNȚĂ ~e f. livr. Caracter complezent; serviabilitate. ◊ Din ~ din politețe. /<fr. complaisance

complezență f. dispozițiune de a face plăcere: act de complezență.

complezanță sf vz complezență

*complezánță f., pl. e (fr. com-plaisance). Amabilitate. – Fals -ență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe

complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPLEZÉNȚĂ s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.

complezență s. v. AMABILITATE. BUNĂVOINȚĂ. SERVIABILITATE.

Intrare: complezență
complezență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complezență
  • complezența
plural
  • complezențe
  • complezențele
genitiv-dativ singular
  • complezențe
  • complezenței
plural
  • complezențe
  • complezențelor
vocativ singular
plural
complezanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complezanță
  • complezanța
plural
  • complezanțe
  • complezanțele
genitiv-dativ singular
  • complezanțe
  • complezanței
plural
  • complezanțe
  • complezanțelor
vocativ singular
plural