2 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

completare sf [At: MURGOCI – LUDWIG, M. 37 / V: ~ect~ / Pl: ~tări / E: completa] 1 Întregire. 2 Ceea ce se adaugă pentru a completa. 3 Film scurt, secundar, care completează un program cinematografic. 4 (Mil; iuz; îlav) În ~ În perioada în care cei ce-și satisfac serviciul militar nu sunt încazarmați.

COMPLETÁRE, completări, s. f. Acțiunea de a completa și rezultatul ei. ♦ Ceea ce se adaugă pentru a completa. ♦ Film scurt, secundar, care completează un program cinematografic. [Var.: complectáre s. f.] – V. completa.

COMPLETÁRE, completări, s. f. Acțiunea de a completa și rezultatul ei. ♦ Ceea ce se adaugă pentru a completa. ♦ Film scurt, secundar, care completează un program cinematografic. [Var.: complectáre s. f.] – V. completa.

COMPLETÁRE, completări, s. f. Acțiunea de a completa; întregire, împlinire. (Concretizat) Ceea ce se adaugă pentru a completa; film scurt, secundar, menit să completeze programul. – Variantă: complectáre s. f.

completáre s. f., g.-d. art. completắrii; pl. completắri

completáre s. f., g.-d. art. completării; pl. completări

COMPLETÁRE s. 1. împlinire, întregire, rotunjire, (livr.) complinire. (~ sumei până la...) 2. (concr.) complement, complinire, întregire. (A adăugat o ~.) 3. v. adaos.

COMPLETÁRE s.f. Acțiunea de a completa și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Ceea ce se adaugă pentru completare. [Var. complectare s.f. / < completa].

COMPLETÁRE s. f. acțiunea de a completa. ◊ ceea ce se adaugă pentru completare. (< completa)

completa vt [At: KRETZULESCU, A. / V: ~ectá / Pzi: ~téz / E: fr compléter] A adăuga pentru a fi complet2 (1).

COMPLECTÁ vb. I v. completa.[1]

  1. Este o formă greșită, trebuie evitată. Apare în DEX pentru direcționarea la forma corectă. — LauraGellner

COMPLECTÁRE s. f. v. completare.[1]

  1. Este o formă greșită, trebuie evitată. Apare în DEX pentru direcționarea la forma corectă. — LauraGellner

COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter.

COMPLECTÁ vb. I v. completa.

COMPLECTÁRE s. f. v. completare.

COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter.

COMPLECTÁ vb. I v. completa.

COMPLECTÁRE s. f. v. completare.

COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi un lucru care nu este complet, a adăuga ceea ce-i lipsește pentru a fi complet. Viața ne învață că numai experiența conducătorilor nu este suficientă pentru a conduce just, că experiența conducătorilor trebuie completată cu experiența maselor, cu experiența poporului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. Am pierdut... din vedere să completez descrierea năcazului meu, după ce am rămas fără cai. SADOVEANU, Z. C. 31. Cu acești mari domni, Mircea și Alexandru, se încheie această epocă [a întemeierii Principatelor]. Ei completară instituțiile țării lor. BĂLCESCU, O. II 13. – Variantă: complectá vb. I.

completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză

arată toate definițiile

Intrare: completa
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • completa
  • completare
  • completat
  • completatu‑
  • completând
  • completându‑
singular plural
  • completea
  • completați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • completez
(să)
  • completez
  • completam
  • completai
  • completasem
a II-a (tu)
  • completezi
(să)
  • completezi
  • completai
  • completași
  • completaseși
a III-a (el, ea)
  • completea
(să)
  • completeze
  • completa
  • completă
  • completase
plural I (noi)
  • completăm
(să)
  • completăm
  • completam
  • completarăm
  • completaserăm
  • completasem
a II-a (voi)
  • completați
(să)
  • completați
  • completați
  • completarăți
  • completaserăți
  • completaseți
a III-a (ei, ele)
  • completea
(să)
  • completeze
  • completau
  • completa
  • completaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • complecta
  • complectare
  • complectat
  • complectatu‑
  • complectând
  • complectându‑
singular plural
  • complectea
  • complectați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • complectez
(să)
  • complectez
  • complectam
  • complectai
  • complectasem
a II-a (tu)
  • complectezi
(să)
  • complectezi
  • complectai
  • complectași
  • complectaseși
a III-a (el, ea)
  • complectea
(să)
  • complecteze
  • complecta
  • complectă
  • complectase
plural I (noi)
  • complectăm
(să)
  • complectăm
  • complectam
  • complectarăm
  • complectaserăm
  • complectasem
a II-a (voi)
  • complectați
(să)
  • complectați
  • complectați
  • complectarăți
  • complectaserăți
  • complectaseți
a III-a (ei, ele)
  • complectea
(să)
  • complecteze
  • complectau
  • complecta
  • complectaseră
Intrare: completare
completare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • completare
  • completarea
plural
  • completări
  • completările
genitiv-dativ singular
  • completări
  • completării
plural
  • completări
  • completărilor
vocativ singular
plural
complectare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complectare
  • complectarea
plural
  • complectări
  • complectările
genitiv-dativ singular
  • complectări
  • complectării
plural
  • complectări
  • complectărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)