9 definiții pentru complect

Articole pe această temă:

compléct, ~ă a vz complet2

COMPLÉCT, -Ă adj. v. complet2.

Este o formă greșită, trebuie evitată. Apare în DEX pentru direcționarea la forma corectă. - LauraGellner

COMPLÉCT, -Ă adj. v. complet2.

Este o formă greșită a lui „complet”, atestată însă și în ediția DEX 2009. - cata

COMPLÉCT, -Ă adj. v. complet.

COMPLÉCT, -Ă adj. v. complet.

Este o formă greșită, trebuie evitată. Apare în DN pentru direcționarea la forma corectă. - raduborza

*1) compléct n., pl. urĭ și e (din cuplet, cum s'a zis întîĭ, adică „păreche” [!] [supt infl. luĭ complect 2], că, în ainte [!] de introducerea dansurilor în păreche, Româniĭ nu dansaŭ de cît hora, care e maĭ cuviincĭoasă. V. cuplet). Munt. Pop. Bal de mahala.

*2) compléct adj. V. complet.

COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.

*complét, -ă adj. (fr. complet, d. lat. com-plétus, part. d. com-plére, a umplea. V. plin). Întreg, terminat, deplin. Adv. De tot, în întregime. – Fals complect (rus. kompléktnyĭ).

Intrare: complect
complect
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular complect complectul complectă complecta
plural complecți complecții complecte complectele
genitiv-dativ singular complect complectului complecte complectei
plural complecți complecților complecte complectelor
vocativ singular
plural