3 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

comanác sn vz comănac

COMANÁC s. n. v. comănac1.

COMANÁC s. n. v. comănac.

comănác2 sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~áce / E: ns cf coamă] (Reg) Cracă de copac.

comănác1 sn [At: URECHE, ap. LET. I, 162/23 / V: (Mar) căm~, ~ăiác, ~manác, ~mandác, cum~, cumărác / Pl: ~ace / E: srb kalamank] 1 (îrg) Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (6) purtat odinioară de bărbați. 2 (Pop; îe) A fi cu ~ A fi voinic. 3 (Înv) Căciuliță de mătase sau de stofa scumpă, purtată de femei. 4 (Îrg) Cască. 5 (Îrg) Pălărie de paie. 6 Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. 7 (Înv; îe) A-și pune capul sub (sau în) ~ A se călugări. 8 (Trs) Capac de căldare. 9 (Reg) Locul pe care este așezată soba. 10 (Bot; reg; îc) ~ul ciobanului Cerențel (Geeum rivale).

COMĂNÁC2, comănaci, s. m. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec.

COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.

COMĂNÁC2, comănaci, s. m. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec.

COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat odinioară de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.

COMĂNÁC2, comănace, s. n. (Astăzi rar; și în forma comanac) 1. Acoperămînt al capului, de formă rotundă, fără boruri, făcut din pîslă sau din lînă împletită, purtat de călugări și călugărițe. Sub icoana afumată unui sfînt cu comănac Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU, O. I 84. Vornicul Stroe Leurdeanu, ce-și zvîrlise comanacul și-și lepădase rasa, urmă iarăși a împila țara. ODOBESCU, S. I 447. Scotea haine novăcești, De punea călugărești, Scotea cuca de Novac Și punea un comănac. ALECSANDRI, P. P. 146. Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. Nu pricep cum de i-a trăsnit prin gînd să-și puie capul sub comănac. HOGAȘ, DR. 239. 2. Acoperămînt al capului asemănător cu comanacul (1), purtat odinioară de bărbați. I-au potrivit platoșă de piele de inorog. I-au așezat pe cap comănac negru rotund din aceeași piele, împodobit cu aripă de gaiță. SADOVEANU, P. 81. Și în cap cu comanac Din nouă funduri de sac. MARIAN, S. 216. 3. Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. Și soțul a început... să juruiască soției lui șal și feregea de mătasă, și comanac țesut cu fir de aur. SADOVEANU, D. P. 80. – Variantă: comanác s. n.

COMĂNÁC1, comănaci, s. m. (Regional) Creangă, ramură. Între comănacii mărului își așeză mărăcinii de jur împrejur, ca pe un cuib de barză. VISSARION, B. 14.

comănác1 (creangă) (reg.) s. m., pl. comănáci

comănác2 (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce

comănác (creangă) s. m., pl. comănáci

comănác (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce

comănác (-ce), s. n.1. Căciulă, pălărie. – 2. Acoperămînt al capului caracteristic călugărilor ortodocși. – 3. (Trans.) Capac, acoperiș. – 4. Creangă, ramură. – Var. cumănac, cămănac. Istr. coromac, cumarac. Origine obscură. După Scriban, Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de DAR), din lat. calamancum „moț, vîrf”, de unde sp. calamaco, germ. Kalmank, însă această der. prezintă multe dificultăți. Cf. Densusianu, GS, II, 390. Scriban menționează și sb. kalamank „bonetă” și ngr. ϰαμηλαύϰιον. – Der. comănăci, vb. refl. (Trans., a se umili, a adula servil).

COMĂNÁC ~ce n. 1) Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică fără boruri, asemănător cu potcapul, pe care-l poartă călugării. ◊ A-și pune capul sub ~ a se duce la călugărie. 2) Acoperământ pentru cap de mătase sau de stofă scumpă, purtat, în trecut, de bărbații și de femeile din păturile nobile. /Orig. nec.

comănac n. 1. căciulă împletită rotundă a călugărilor: sub icoana afumată a unui sfânt cu comănac EM.; 2. pălărie ce poartă maicile sub văl. [Derivat dela comană: comănacul pe cap corespunde comanei pe acoperișul casei].

comănác n., pl. e (sîrb. kalamanak, gen. -nka, d. mlat. calamancum și calamaucum, care e mgr. kalimáfkion, -fka. de unde și istro-rom. cumarac și coromac, pol rut. kalamajka, rus. kalamënok, germ. kalmank, fr. calmande, sp. calamaco. V. camilafcă). Potcapu ordinar al călugărilor simpli. (V. cucullon). Vechĭ. Căcĭulă: dărăbani cu pene de argint la comănace (Cost. I, 265). Căcĭulă împletită (ob. verde) pe care o purtaŭ țăraniĭ, cĭobaniĭ și haĭduciĭ. – În Maram. cu- (Șez. 35, 111).

Intrare: comănac (creangă)
comănac (creangă) substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comănac comănacul
plural comănaci comănacii
genitiv-dativ singular comănac comănacului
plural comănaci comănacilor
vocativ singular
plural
Intrare: comănac (acoperământ)
comănac (acoperământ) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comănac comănacul
plural comănace comănacele
genitiv-dativ singular comănac comănacului
plural comănace comănacelor
vocativ singular
plural
Intrare: comanac
comanac
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comanac comanacul
plural comanace comanacele
genitiv-dativ singular comanac comanacului
plural comanace comanacelor
vocativ singular
plural