comanác sn vz comănac

COMANÁC s. n. v. comănac.

comănác² sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~ace / E: ns cf coamă] (Reg) Cracă de copac.

comănác¹ sn [At: URECHE, ap. LET. I, 162/23 / V: (Mar) căm~, ~ăiác, ~manác, ~mandác, cum~, cumărác / Pl: ~ace / E: srb kalamank] 1 (îrg) Acoperământ al capului asemănător cu comănacul¹ (6) purtat odinioară de bărbați. 2 (Pop; îe) A fi cu ~ A fi voinic. 3 (Înv) Căciuliță de mătase sau de stofa scumpă, purtată de femei. 4 (Îrg) Cască. 5 (Îrg) Pălărie de paie. 6 Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. 7 (Înv; îe) A-și pune capul sub (sau în) ~ A se călugări. 8 (Trs) Capac de căldare. 9 (Reg) Locul pe care este așezată soba. 10 (Bot; reg; îc) ~ul ciobanului Cerențel (Geeum rivale).

COMĂNÁC¹, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul¹ (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.

COMĂNÁC¹, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul¹ (1) purtat odinioară de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.

COMĂNÁC², comănace, s. n. (Astăzi rar; și în forma comanac) 1. Acoperămînt al capului, de formă rotundă, fără boruri, făcut din pîslă sau din lînă împletită, purtat de călugări și călugărițe. Sub icoana afumată unui sfînt cu comănac Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU, O. I 84. Vornicul Stroe Leurdeanu, ce-și zvîrlise comanacul și-și lepădase rasa, urmă iarăși a împila țara. ODOBESCU, S. I 447. Scotea haine novăcești, De punea călugărești, Scotea cuca de Novac Și punea un comănac. ALECSANDRI, P. P. 146. Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. Nu pricep cum de i-a trăsnit prin gînd să-și puie capul sub comănac. HOGAȘ, DR. 239. 2. Acoperămînt al capului asemănător cu comanacul (1), purtat odinioară de bărbați. I-au potrivit platoșă de piele de inorog. I-au așezat pe cap comănac negru rotund din aceeași piele, împodobit cu aripă de gaiță. SADOVEANU, P. 81. Și în cap cu comanac Din nouă funduri de sac. MARIAN, S. 216. 3. Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. Și soțul a început... să juruiască soției lui șal și feregea de mătasă, și comanac țesut cu fir de aur. SADOVEANU, D. P. 80. – Variantă: comanác s. n.

COMĂNÁC¹, comănaci, s. m. (Regional) Creangă, ramură. Între comănacii mărului își așeză mărăcinii de jur împrejur, ca pe un cuib de barză. VISSARION, B. 14.

COMĂNÁC ~ce n. 1) Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică fără boruri, asemănător cu potcapul, pe care-l poartă călugării. ◊ A-și pune capul sub ~ a se duce la călugărie. 2) Acoperământ pentru cap de mătase sau de stofă scumpă, purtat, în trecut, de bărbații și de femeile din păturile nobile. /Orig. nec.

comănac n. 1. căciulă împletită rotundă a călugărilor: sub icoana afumată a unui sfânt cu comănac EM.; 2. pălărie ce poartă maicile sub văl. [Derivat dela comană: comănacul pe cap corespunde comanei pe acoperișul casei].

comănác n., pl. e (sîrb. kalamanak, gen. -nka, d. mlat. calamancum și calamaucum, care e mgr. kalimáfkion, -fka. de unde și istro-rom. cumarac și coromac, pol rut. kalamajka, rus. kalamënok, germ. kalmank, fr. calmande, sp. calamaco. V. camilafcă). Potcapu ordinar al călugărilor simpli. (V. cucullon). Vechĭ. Căcĭulă: dărăbani cu pene de argint la comănace (Cost. I, 265). Căcĭulă împletită (ob. verde) pe care o purtaŭ țăraniĭ, cĭobaniĭ și haĭduciĭ. – În Maram. cu- (Șez. 35, 111).

comănác² (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce

comănác¹ (creangă) (reg.) s. m., pl. comănáci

comănác (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce

comănác (creangă) s. m., pl. comănáci

comănác (-ce), s. n. – 1. Căciulă, pălărie. – 2. Acoperămînt al capului caracteristic călugărilor ortodocși. – 3. (Trans.) Capac, acoperiș. – 4. Creangă, ramură. – Var. cumănac, cămănac. Istr. coromac, cumarac. Origine obscură. După Scriban, Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de DAR), din lat. calamancum „moț, vîrf”, de unde sp. calamaco, germ. Kalmank, însă această der. prezintă multe dificultăți. Cf. Densusianu, GS, II, 390. Scriban menționează și sb. kalamank „bonetă” și ngr. ϰαμηλαύϰιον. – Der. comănăci, vb. refl. (Trans., a se umili, a adula servil).

comănác, comănace, (comânac), s.n. – (reg.) 1. Pălărie călugărească, rotundă, fără boruri confecționat din lână: „Comănacul popii are, în vârf, o cruce” (Bilțiu, 2013: 77); „Cal fără țifrășag, / Capu fără comănac” (Bârlea, 1924: 13). 2. Capacul cazanului de la horincie (ALR, 1956: 249). – Et. nec. (DER, DEX); din srb. kalamank (MDA).

comănác, -e, (comânac), s.n. – 1. Pălărie călugărească, rotundă, fără boruri: „Cal fără țifrășag, / Capu fără comănac” (Bârlea 1924: 13). 2. Copacul cazanului de la horincie (ALR 1956: 249). – Et. nec. (DER, DEX).