COMĂ², come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma.

COMĂ¹, come, s. f. Pierdere totală, prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare somnului profund, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ◊ (Arg., loc adj. și adv.) De comă = extraordinar, nemaipomenit. – Din fr. coma.

comă² sf [At: DN² / Pl: ~me / E: fr coma] 1 Pierdere totală prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare cu un somn adânc, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. 2 (Imp) Agonie. 3-4 (Fam; îlav; îla) De ~ Extraordinar.

comă¹ sf [At: SLAVICI, N. I, 164 / Pl: ~me / E: ger Komma, fr comma, lat comma, ngr ϰόμμα] 1 (Trs, Buc) Virgulă. 2 (Trs, Buc) Punct și virgulă. 3 Cezură. 4 Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz. 5 Semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră.

COMĂ¹, come, s. f. Pierdere totală prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare cu un somn adânc, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ◊ (Arg., loc. adj. și adv.) De comă = extraordinar, nemaipomenit. – Din fr. coma.

COMĂ², come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Germanism, reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma.

COMĂ², come, s. f. (Germanism în Transilv.) Virgulă. Huțu începu să citească cu glas tare, răspicat și arătînd deslușit fiecare comă, fiecare punct. SLAVICI, O. I 81.

COMĂ¹ s. f. Stare de inconștiență asemănătoare cu un somn adînc, din care bolnavul nu poate fi deșteptat, produsă de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, uremie sau de alte boli. Bolnavul e în comă. Comă diabetică ♦ (Impropriu) Agonie.

COMĂ¹ s.f. Stare letargică de pierdere a cunoștinței, a sensibilității și a posibilității de mișcare, produsă de o hemoragie cerebrală, de diabet, de uremie etc.; agonie. [< fr. coma, cf. gr. koma – somn profund].

COMĂ² s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mică diviziune a tonului perceptibilă cu urechea; semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. 2. (Rar) Virgulă. [< it. coma, germ. Komma, cf. gr. komma – fragment de frază].

COMĂ¹ s. f. stare letargică de pierdere totală a cunoștinței, a sensibilității și posibilității de mișcare, produsă de o hemoragie cerebrală, diabet, uremie etc. (< fr. coma, gr. koma)

COMĂ² s. f. (muz.) 1. interval greu perceptibil, între două note enarmonice. 2. semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. (< germ. Komma, fr., it. comma)

comă s. f. în expr. de comă (lb. arg.) ◊ „Nu trebuie uitată expresia de comă – extraordinar, nemaipomenit (cf. [este] de comă, [este] mortal – este foarte bun, frumos, interesant.” R.lit. 19 VII 79 p. 9. ◊ „Omul [un mut] nu-și poate striga marfa, de aia are hârtia pe piept. Nu-i de comă? [...] Într-adevăr, e de comă.” R.l. 27 X 92 p. 6 (din fr. coma; DEX-S)

COMĂ¹ ~e f. Pierdere a cunoștinței în timpul unei boli grave, provocată de o reprimare a funcțiilor sistemului nervos central. ~ diabetică. ~ apoplectică. ◊ A fi în ~ a fi în agonie. [G.-D. comei] /<fr. coma

COMĂ² ~e f. muz. Cel mai mic interval muzical perceput de auz. /<germ. Komma, fr. comma

comă f. Med. somn letargic, amorțirea unor bolnavi.

*1) cómă f. (vgr. kôma, kómatos). Med. Somn letargic, ca aproape de moarte.

*2) cómă f., pl. e (vgr. kómma, tăĭetură, virgulă, d. kópto, taĭ). Gram. Vechĭ. Virgulă. Muz. Interval inapreciabil pentru ureche între o notă cu diez și nota următoare cu bemol.

comă (pierderea cunoștinței; interval muzical; semn în muzică; pauză; virgulă) s. f., g.-d. art. comei; pl. come

comă (pierderea cunoștinței, interval muzical) s. f., g.-d. art. comei; pl. come

comă (med., muz.) s. f., g.-d. art. comei; pl. come

comă (come), s. f. – 1. Virgulă, semn ortografic. – 2. Pierdere totală, prelungită a cunoștinței, somn letargic. Lat. comma (sec. XIX), și germ. Komma (sensul 1), fr. coma (sensul 2). Sensul 1 este înv. – Der. comatos, adj., din fr.

comă (< germ. Komma, fr. comma din gr. ϰόμμα, „segment”), denumire generală pentru o serie de microintervale* muzicale existente în gamele* netemperate (v. temperate), unde provin din diferența unor intervale de mărime foarte apropiată. Termenul c. trebuie să fie însoțit totdeauna de o determinare adjectivală sau nominală, pentru precizarea sistemului intonațional din care face parte. 1) C. solfegistică (Mercator-Holder), cea mai des întâlnită, este prin definiție a 53-a parte dintr-o octavă*. Urechea normală o distinge bine, fiind de c. 4 ori mai mare decât cel mai mic interval perceptibil ca atare. În sistemul respectiv, diferitele intervale sunt formate din numere întregi de c. (ex. semitonul* diatonic = 4 c.; semitonul cromatic = 5 c.; tonul* = 9 c.; terța* mică = 13 c. etc.). Sistemele preconizate de D. Cuclin (gama prin c. și gama enarmonică*) se bazează pe aceste c. și pe principiul funcționalității lor, inclusiv al combinațiilor posibile. 2) C. pitagoreică sau diatonică (< gr. διατονιϰός [diatonikos]) rezultă din gama* prin cvinte*: este diferența dintre 12 cvinte suprapuse și 7 octave sau diferența dintre apotomă* și limă (v. și semiton). Prin temperare*, fiecare din cele 12 cvinte este micșorată cu 1/12 din această c., obținându-se astfel egalitatea necesară cu suma celor 7 octave. 3) C. sintonică (< gr. σύντονος [syntonos]) „intens, întins, ascuțit, care sună în acord”) sau didimică (< Didymos, autor alexandrin, sec. 1 î. Hr.) rezultă din gama naturală* sau armonică (Zarlino), unde apare ca diferență dintre mai multe feluri de intervale și în primul rând dintre tonul mare și cel mic. Diferența dintre c. pitagoreică și cea sintonică se numește schismă (< gr. σχίσμα [schisma] „separare”). Măsoară 1,92 cenți*, este cel mai mic interval considerat în acustica muzicală și se află mult sub capacitatea urechii de a percepe diferențe intervalice. Alte specii de c. sunt definite în table. Sin.: (rar) comată.

de comă expr. formidabil, extraordinar.

COMĂ s. v. agonie, virgulă.

comă s. v. AGONIE. VIRGULĂ.

COMĂ PUNCTATĂ s. v. punct și virgulă.

comă punctată s. v. PUNCT ȘI VIRGULĂ.

cómă, come, s.f. (reg.; înv.) Virgulă: „De se va întâmpla întraceastă carte de verșuri vre un cuvânt greșit sau vre o slovă nepusă, sau un pont, sau o comă la vre-on cuvânt, să le îndreptați fără vre-o îndoială…” (Bârlea, 1909: 76; doc. din 1821). ■ Exclusiv în Trans., Maram. și Bucov. de Nord. – Din germ. Komma, lat. comma (sec. XIX) (DER).