colun sm [At: CUV. D. BĂTR. I, 274 / Pl: ~i / E: vsl колунъ] (Zlg; înv) Măgar sălbatic.

COLUN, coluni, s. m. (Învechit și arhaizant) Măgar sălbatic. S-a arătat într-o poiană un măgar sălbatic foarte frumos, care se cheamă colun. SADOVEANU, D. P. 54.

COLUN ~i m. înv. Măgar sălbatic. u /<sl. kolun

colún m. (vsl. kolunŭ, rus. kulán, turc. kulun). Biblia 1688. Cant. Onagru, măgar sălbatic.

colun (înv.) s. m., pl. coluni

colun (înv.) s. m., pl. coluni

colun s. m., pl. coluni

colun (coluni), s. m. – Hemion. Sl. kolunŭ (Cihac, II, 71; Conev 56). Este cuvînt oriental, cf. tc. kulun (Șeineanu, II, 142), care poate să fi intrat și din cum., în sec. XVI. A dispărut o dată cu animalul (sec. XVII), dar se conservă în toponimie.

COLUN subst, cf. tc. kulun „măgar sălbatec” (Tiktin). 1. – stolnic (Isp I¹); – Jurj (16 A 1270). 2. Colon/ești s. (Ștef); -easa t.; Colănești s. (IO 49). 3. Colonețu t. (16 A III 549); Coloniț/a s., mold; -in, Ion (inscr. pe o icoană în bis. Băneasa 1900); ca prenume: Coloneț Conțagău, fiul Fătului din Fălciu (Isp III¹) 117). 4. Colunoi b. (C Bog); Colonoi s. 5. Colonaș, fam., act.

COLUN s.m. (Mold., ȚR) Măgar sălbatic. A: Colunii, cînd li-i seate, tu-i adăpi. DOSOFTEI, PS. Și acolo va fi veseliia pasărilor si sălasul columnilor. ANT., 72^r; cf. CANTEMIR, IST.; CANTEMIR, HR. B: Onagry, coluni. ST. LEX., 274. Adăpa-vor toate fiarăle cîmpului, priimi-vor colunii la setea lor. BIBLIA (1688). Variante: column (ANT., 72^r. Etimologie: sl. kolunŭ.