2 definiții pentru Colun

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COLUN s.m. (Mold., ȚR) Măgar sălbatic. A: Colunii, cînd li-i seate, tu-i adăpi. DOSOFTEI, PS. Și acolo va fi veseliia pasărilor si sălasul columnilor. ANT., 72r; cf. CANTEMIR, IST.; CANTEMIR, HR. B: Onagry, coluni. ST. LEX., 274. Adăpa-vor toate fiarăle cîmpului, priimi-vor colunii la setea lor. BIBLIA (1688). Variante: column (ANT., 72r. Etimologie: sl. kolunŭ.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

COLUN subst, cf. tc. kulun „măgar sălbatec” (Tiktin). 1. – stolnic (Isp I1); – Jurj (16 A 1270). 2. Colon/ești s. (Ștef); -easa t.; Colănești s. (IO 49). 3. Colonețu t. (16 A III 549); Coloniț/a s., mold; -in, Ion (inscr. pe o icoană în bis. Băneasa 1900); ca prenume: Coloneț Conțagău, fiul Fătului din Fălciu (Isp III1) 117). 4. Colunoi b. (C Bog); Colonoi s. 5. Colonaș, fam., act.

Intrare: Colun
Colun nume propriu
nume propriu (I3)
  • Colun