colon¹ sm [At: ȘINCAI, HR. II, 120/37 / Pl: ~i / E: fr colon] 1 (Înv) Colonist. 2 (În Imperiul Roman) Țăran care lua în arendă de la un proprietar o suprafață de pământ, pentru folosirea căreia plătea în natură sau în bani. 3 (În Imperiul Roman și în Evul Mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea un pământ luat în arendă de la marii proprietari, iar mai târziu începe să fie legat de pământ, să plătească dijmă și să presteze corvezi. 4 (Jur; îs) ~ parțiar Cultivator de pământ care dă proprietarului moșiei o parte din produsele obținute.

colon³ sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: ngr; χόλον] 1 Parte a unui vers, a unei strofe sau a unei perioade în metrica antică. 2 Semn de punctuație echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct și virgulă în punctuația modernă).

colon⁴ sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: fr côlon, lat colon] Monedă din Costa Rica și Salvador.

colon² sms [At: ENC. VET. 39 / A: col~ / E: lat colon] 1 (Atm) Porțiune a intestinului gros care se găsește între cec și rect. 2 Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) intestinul gros”.

COLÓN¹, coloni, s. m. 1. (În Imperiul Roman și în Evul Mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea o bucată de pământ luată în arendă de la marii proprietari, mai târziu legat de pământ, era obligat să plătească dijmă și să presteze corvezi. 2. (Înv.) Colonist. – Din fr. colon, lat. colonus.

COLÓN³, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono.

COLÓN², coloni, s. m. Parte sau subdiviziune a unui vers, a unei strofe sau a unei perioade în metrica antică. – Din ngr. kólon.

COLÓN⁴, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros cuprinsă între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon.

COLÓN¹, coloni, s. m. 1. (În Imperiul Roman și în evul mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea un pământ luat în arendă de la marii proprietari, mai târziu începe să fie legat de pământ, să plătească dijmă și să presteze corvezi. 2. (Înv.) Colonist. – Din fr. colon, lat. colonus.

COLÓN⁴, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros care se găsește între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon.

COLÓN², coloni, s. m. Parte sau subdiviziune a unui vers, a unei strofe sau a unei perioade în metrica antică. – Din ngr. kólon.

COLÓN³, coloni, s. m. Unitate bănească în Costa Rica și în Salvador. – Din sp. colono.

COLÓN¹ s. n. Porțiune a intestinului gros, care se întinde pînă la rect. – Accentuat și: cólon.

COLÓN², coloni, s. m. (La romani) Muncitor agricol care, în primele timpuri ale republicii, lucra ca țăran liber, mai tîrziu muncea un pămînt luat în arendă de la marii proprietari, iar spre sfîrșitul imperiului începe să fie legat de pămînt, să plătească dijmă și să presteze corvezi.

colón² (parte a intestinului) s. n., pl. colónuri

colón¹ (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni

colón (persoană, parte de vers, unitate băneasca) s. m., pl. colóni

colón (anat.) s. n., pl. colónuri

COLÓN s. v. colonist, două puncte.

COLÓN¹ s.m. (La romani) Muncitor agricol care, fără să fie sclav, era legat de pământul pe care îl lucra, fiind obligat să plătească dijmă proprietarului și să presteze corvezi. [< lat. colonus].