14 definiții pentru colon (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

colon1 sm [At: ȘINCAI, HR. II, 120/37 / Pl: ~i / E: fr colon] 1 (Înv) Colonist. 2 (În Imperiul Roman) Țăran care lua în arendă de la un proprietar o suprafață de pământ, pentru folosirea căreia plătea în natură sau în bani. 3 (În Imperiul Roman și în Evul Mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea un pământ luat în arendă de la marii proprietari, iar mai târziu începe să fie legat de pământ, să plătească dijmă și să presteze corvezi. 4 (Jur; îs) ~ parțiar Cultivator de pământ care dă proprietarului moșiei o parte din produsele obținute.

COLÓN1, coloni, s. m. 1. (În Imperiul Roman și în Evul Mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea o bucată de pământ luată în arendă de la marii proprietari, mai târziu legat de pământ, era obligat să plătească dijmă și să presteze corvezi. 2. (Înv.) Colonist. – Din fr. colon, lat. colonus.

COLÓN1, coloni, s. m. 1. (În Imperiul Roman și în evul mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea un pământ luat în arendă de la marii proprietari, mai târziu începe să fie legat de pământ, să plătească dijmă și să presteze corvezi. 2. (Înv.) Colonist. – Din fr. colon, lat. colonus.

COLÓN2, coloni, s. m. (La romani) Muncitor agricol care, în primele timpuri ale republicii, lucra ca țăran liber, mai tîrziu muncea un pămînt luat în arendă de la marii proprietari, iar spre sfîrșitul imperiului începe să fie legat de pămînt, să plătească dijmă și să presteze corvezi.

COLÓN1 s.m. (La romani) Muncitor agricol care, fără să fie sclav, era legat de pământul pe care îl lucra, fiind obligat să plătească dijmă proprietarului și să presteze corvezi. [< lat. colonus].

COLÓN1 s. m. (în Imperiul Roman și în evul mediu) muncitor agricol legat de pământul pe care îl lucra, obligat să plătească dijmă proprietarului și să presteze corvezi. (<lat. colonus)

*colón m. (lat. colónus, d. cólere, cultum, a cultiva. V. cultiv). Locuitor al uneĭ coloniĭ. Plantator, acela care cultivă pămîntu într’o colonie: coloniĭ Americiĭ, Algeriiĭ. În evu mediŭ, cultivator liber pe un pămînt seniorial. – Și colonist, -ă (germ. kolonist). V. moștean.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni

colón (persoană, parte de vers, unitate băneasca) s. m., pl. colóni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COLÓN s. v. colonist, două puncte.

colon s. v. COLONIST. DOUĂ PUNCTE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

colón (-ni), s. m. – Muncitor agricol. Lat. colonus (sec. XVIII). – Der. colonie, s. f., din fr. colonie; colonist, s. m. (emigrant), din germ. Kolonist; colonial, adj., din fr. colonial; coloniale, s. f. pl. (articole alimentare de băcănie), din germ. Kolonialwaren; coloniza, vb., din fr. coloniser; colonizator, adj. (care colonizează).

Intrare: colon (persoană)
colon1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colon
  • colonul
  • colonu‑
plural
  • coloni
  • colonii
genitiv-dativ singular
  • colon
  • colonului
plural
  • coloni
  • colonilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

colon (persoană)

  • 1. (În Imperiul Roman și în Evul Mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea o bucată de pământ luată în arendă de la marii proprietari, mai târziu legat de pământ, era obligat să plătească dijmă și să presteze corvezi.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: