colbăit, ~ă a [At: ALECSANDRI, T. 1012 / Pl: ~iți, ~e / E: colbăi] 1 (Reg) Prăfuit. 2 (Pex) Murdar.

❍ COLBĂIT adj. 1 p. COLBĂI ¶ 2 Plin de colb, prăfuit.

COLBĂIT, -Ă, colbăiți, -te, adj. (Mold., Transilv.) Plin de praf, acoperit de praf;. prăfuit. Căpitanul umplu așa, fără de veste... ușa salonului plin de lume cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepieptănată. HOGAȘ, H. 78. După cum vezi, îi cam colbăit, mititelul. CREANGĂ, P. 75. – Variantă: colbuit, -ă (GALACTION, O. I 260, COȘBUC, P. I 130) adj.

colbăi [At: COSTINESCU / Pl: ~esc / E: colb] 1-2 vtr (Reg) A (se) prăfui. 3 vt A fuma, scoțând nori de fum.

colbui v vz colbăi

colbuit, ~ă a vz colbăit corectat(ă)

❍ COLBĂI (-ăesc) l. vb. tr. si refl. Mold. Tr.-Carp. A (se) umplea de colb, a (se) prăfui: ca să nu se colbăească îl acopereau în toată sara cu o prostire (VOR.). II. vb. intr. A face praf, a ridica praful: colbăind cu coada... se tîrîe cînele pînă în apropierea ei (SLV.).

COLBĂI, colbăiesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. A umple de praf, a prafui. Iată, prea puternice, a zis filozoful, cum și-a colbăit Bîrliban barba. SADOVEANU, D. P. 60. 2. Intranz. A face praf, a stîrni praful. Colbăind cu coada... se tîrie cinele pînă în apropierea ei. SLAVICI, N. I 34.

COLBĂRI vb. IV. v. colbăi.

A SE COLBĂI mă ~iesc intranz. reg. A se acoperi cu colb; a se prăfui. /colb + suf. ~ăi

A COLBĂI ~iesc tranz. reg. A face să se colbăiască; a prăfui. [Sil. -bă-i] /colb + suf. ~ăi

colbăì v. Mold. 1. a scutura de praf; 2. a face colb.

colbăĭésc și -uĭésc v. tr. (d. colb). Est. Umplu de colb, prăfuĭesc.

colbăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiesc, 3 sg. colbăiește, imperf. 1 colbăiam; conj. prez. 1 sg. să colbăiesc, 3 să colbăiască

colbăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiesc, imperf. 3 sg. colbăia; conj. prez. 3 să colbăiască

colbăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiesc, imperf. 3 sg. colbăia; conj. prez. 3 sg. și pl. colbăiască

colbăi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiesc, conj. colbăiască)

COLBĂIT adj. v. prăfos, prăfuit.

colbăit adj. v. PRĂFOS. PRĂFUIT.

COLBĂI vb. v. prăfui.

colbăi vb. v. PRĂFUI.

colbăít, -ă, colbăiți, -te, (colbuit), adj. (reg.) Prăfuit: „Mânce cât inima îi cere / Aur colbuit în miere” (Calendar, 1980: 112). – Din colbăi.

colbăí, colbăiesc, (colbui), v.t. (reg.) A face praf, a prăfui. – Din colb (MDA).

colbăi, colbăiesc, (colbui), vb. tranz. – (reg.) A face praf, a prăfui. – Din colb (MDA).

colbui, vb. tranz. – v. colbăi.

colbuit, -ă, colbuiți, -te, (colbăit), adj. – (reg.) Prăfuit: „Mânce cât inima îi cere / Aur colbuit în miere” (Calendar, 1980: 112). – Din colbui.

colbăi, -esc, (colbui), vb. tranz. – A face praf, a prăfui. – Din colb.

colbuit, -ă, (colbăit), adj. – Prăfuit: „Mânce cât inima îi cere / Aur colbuit în miere” (Calendar 1980: 112). – Din colbui + -it.