COLBĂIT, -Ă, colbăiți, -te, adj. (Mold., Transilv.) Plin de praf, acoperit de praf;. prăfuit. Căpitanul umplu așa, fără de veste... ușa salonului plin de lume cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepieptănată. HOGAȘ, H. 78. După cum vezi, îi cam colbăit, mititelul. CREANGĂ, P. 75. – Variantă: colbuit, -ă (GALACTION, O. I 260, COȘBUC, P. I 130) adj.