colăcí [At: VARLAAM, C. 59/2 / Pzi: ~césc / E: colac] 1 vt A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie Si: a peți, a votri. 2 vt A căsători pe cineva. 3 vt A mijloci ceva. 4-5 vt A recomanda ceva sau pe cineva altei persoane. 6 vt (Spc) A aduce undeva un străin (nepoftit) care se stabilește acolo. 7 vt A căuta prietenia cuiva. 8 vt A sfătui (la rău) pe cineva. 9 vt (Înv) A întreba de ceva. 10 vi (Reg) A ști să spună minciuni. 11 vt A anunța că s-a găsit o vită de pripas. 12 vt A denunța. 13 vr (D. animale fără stăpân) A se pripăși. 14 vr (Nob) A se încolăci.

COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac.

COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Probabil din colac.

COLĂCͲ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Regional). 1. A recomanda pe cineva de soț sau soție, a face demersuri pentru însurătoarea sau măritișul cuiva. Viindu-i și lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare. ISPIRESCU, la TDRG. 2. A introduce, a aduce undeva pe un străin (nepoftit sau plicticos) care se aciuează acolo. Cine dracu te-a mai colăcit la curtea mea? SADOVEANU, P. S. 30.

COLĂC͹ vb. IV v. încolăci.

colăcì v. 1. a procura pețind: îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare ISP.; 2. a îmbia: curat ucigă’l crucea l’a colăcit să vie CR.; 3. a se încolăci: v’ați colăcit ca târâtoarele la poalele lui Od. [V. colac].

încolăci [At: DOSOFTEI, V. S. 209 / V: (înv) ~cea / Pzi: ~cesc / E: în + colac] 1-2 vtr A (se) așeza în formă de colac Si: a (se) încovriga (1-2), (îrg) a (se) încolătăci (1-2). 3 vt (Pop) A strânge ca într-un cerc Si: a încercui, a înconjura (5), (îrg) a încolătăci (3). 4 vr (Pop; d. ape, drumuri etc.) A șerpui. 5 vt A încrucișa brațele sau picioarele Si: (îrg) a încolătăci (5). 6-7 vtr (Îrg; d. lemn) A (se) încovoia.

ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. 1. Refl. A se face ca un cerc, a se înfășura în formă de colac (uneori în jurul unui obiect); a se încovriga, a se încolătăci. Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89. Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111. ◊ Fig. Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71. Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284. ◊ Tranz. Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118. (Complementul indică obiectul încercuit) Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125. Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. id. I. 12. ♦ Tranz. A înfășura un material flexibil în formă de colac. 2. Refl. (Despre rîuri, drumuri) A avea o linie cotită, a face cotituri, a șerpui. Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11. D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3. 3. Tranz. (Complementul indică brațele sau picioarele) A încrucișa. Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286. – Variantă: colăcí vb. IV.

A SE ÎNCOLĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se fixa prin mișcări de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se învălătuci. ~ în jurul... 2) A se strânge în formă de colac; a se face colac; a se încovriga. 3) (despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba mereu direcția (formând o linie șerpuită); a șerpui. /în + colac

A ÎNCOLĂCÍ ~ésc tranz. A face să se încolăcească. /în + colac

încolăcì v. 1. a (se) întortochia înfășurându-se: șarpele se încolăcește; fig. a încolăci brațele în jurul cuiva; 2. a se înfășură, a se ghemui. [V. colăcì].

1) colăcésc v. tr. V. încolăcesc.

2) colăcésc v. tr. (din conăcesc și infl. de colac). Îndemn să vie, aduc: nu știŭ cine dracu l-a colăcit să vie pe la noĭ. Prepar, rezerv: mama feteĭ îl colăcea ca să și-l facă ginere. Aleg: șĭ-a colăcit o nevastă.

încolăcésc și colăcésc v. tr. (d. colac). Învîrtesc, învălătucesc: a încolăci o funie în prejuru unuĭ par. V. refl. Un șarpe i se încolăcise în prejuru picĭoruluĭ, cînele se colăcise supt masă. – Și încolătăcesc (după învălătucesc).

colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă

colăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. colăceáscă

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

încolăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. încolăceáscă

ÎNCOLĂCÍ vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încârliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. v. încovriga.