col¹ sn [At: HEM 1669 / Pl: ~uri / E: tc kol] 1 (Mol) Aripa morii de vânt Cf fofează, săgeată. 2 (Mun; rar; îe) A fi de ~ A fi paznic de noapte Si: a fi de caraulă.

col² sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr col] 1-2 (Atm) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os.

-COL Element secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) cultură, cultivare”, „care locuiește”, „locuitor”. [< fr. -cole, it. -colo].

COL s.n. Parte îngustată de formă cilindrică a unui organ sau a unui os. [Pl. -luri. / < fr. col, lat. collum- gât].

-CÓL² elem. „care cultivă, care locuiește, trăiește”. (< fr. -cole, cf. lat. colere, a cultiva)

COL¹ s. n. 1. parte îngustă în formă cilindrică a unui organ sau a unui os. 2. (bot.) colet. (< fr. col, lat. collum, gât)

COL ~uri n. Parte mai îngustă a unui organ sau a unui os. /<fr. col

COL³(E)-, -COLÍE elem. „fiere, bilă”. (< fr. chol/é/-, -cholie, cf. gr. khole)

COL⁴(O)-/COLI-, -COLÍE, -COLÍTĂ elem. „colon, intestin”. (< fr. col/o/-, coli-, -colie, -colite, cf. gr. kolon)

col s. n., pl. cóluri

col s. n., pl. cóluri

COL s. v. fofează, săgeată.

COL s. (ANAT.) col uterin = cervix; col vezical = cervix.

col s. v. FOFEAZĂ. SĂGEATĂ.

COL s. (ANAT.) col uterin = cervix; col vezical = cervix.

col (cóluri), s. n. – 1. Aripă de moară de vînt. – 2. Rond, gardă. Tc. kol „aripă.” – Der. colgiu, s. m. (gardian; perceptor), din tc. kolcu (Șeineanu, III, 42; Ronzevalle, 141).

col, cóluri, s.n. (reg.) 1. aripă (de moară de vânt). 2. rând. (în expresia: a fi de col = a fi la rând, a-i veni rândul).

COL secțiunea cea mai strâmtă a ajutajului reactiv.

col, colla (cuv. it. con + art. hot. „cu”), prepoziție cu ajutorul căreia se formează numeroase indicații: col legno*, colla voce*, colla destra („cu dreapta”) etc.