7 intrări

40 de definiții

din care

Explicative DEX

COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col.

COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col.

col1 sn [At: HEM 1669 / Pl: ~uri / E: tc kol] 1 (Mol) Aripa morii de vânt Cf fofează, săgeată. 2 (Mun; rar; îe) A fi de ~ A fi paznic de noapte Si: a fi de caraulă.

col2 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: fr col] 1-2 (Atm) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os.

COL s.n. Parte îngustată de formă cilindrică a unui organ sau a unui os. [Pl. -luri. / < fr. col, lat. collum- gît].

-COL Element secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) cultură, cultivare”, „care locuiește”, „locuitor”. [< fr. -cole, it. -colo].

COL1 s. n. 1. parte îngustă în formă cilindrică a unui organ sau a unui os. 2. (bot.) colet. (< fr. col, lat. collum, gât)

-COL2 elem. „care cultivă, care locuiește, trăiește”. (< fr. -cole, cf. lat. colere, a cultiva)

COL ~uri n. Parte mai îngustă a unui organ sau a unui os. /<fr. col

colur1 sn vz col

COL3(E)-, -COLIE elem. „fiere, bilă”. (< fr. chol/é/-, -cholie, cf. gr. khole)

COLE- elem. col3(e)-.

COLI1- elem. col4(o). ()

-COLIE1 elem. col3(e)-. ()

-COLIE2 elem. col4(o)-.

COL4(O)-/COLI-, -COLIE, -COLI elem. „colon, intestin”. (< fr. col/o/-, coli-, -colie, -colite, cf. gr. kolon)

COLO- elem. col4(o)- ()

Ortografice DOOM

col s. n., pl. coluri

col s. n., pl. coluri

col s. n., pl. coluri

Etimologice

col (coluri), s. n.1. Aripă de moară de vînt. – 2. Rond, gardă. Tc. kol „aripă.” – Der. colgiu, s. m. (gardian; perceptor), din tc. kolcu (Șeineanu, III, 42; Ronzevalle, 141).

Jargon

COL secțiunea cea mai strâmtă a ajutajului reactiv.

col, colla (cuv. it. con + art. hot. „cu”), prepoziție cu ajutorul căreia se formează numeroase indicații: col legno*, colla voce*, colla destra („cu dreapta”) etc.

COL-2, v. COLO-2.~enchim (v. -enchim), s. n., țesut flexibil al plantelor erbacee, format din celule vii cu membrane celulozice, puternic și inegal îngroșate; ~odiu (v. -odiu), s. n., soluție obținută prin dizolvarea nitrocelulozei într-un amestec de alcool și eter.

COL-3, v. COLO-3.~agog (v. -agog), adj., s. n., (medicament) care provoacă evacuarea bilei în intestin; ~angiectazie (v. angi/o-, v. -ectazie), s. f., dilatație patologică a căilor biliare; ~angiocolecistografie (v. angio-, v. cole-, v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă radiografică pentru punerea în evidență a căilor biliare hepatice și a vezicii biliare; ~angiografie (v. angio-, v. -grafie), s. f., radiografie a căilor biliare, realizată cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~angiostomie (v. angio-, v. -stomie), s. f., hepatostomie*; ~angiotomie (v. angio-, v. -tomie), s. f., operație chirurgicală a canalului biliar; ~emeză (v. -emeză), s. f., vomare biliară; ~emie (v. -emie), s. f., trecere a bilei în sînge; ~eretic (v. -eretic), adj., s. n., (medicament) care stimulează secreția biliară a ficatului; ~ereză (v. -ereză), s. f., proces de elaborare a bilei de către celulele hepatice; ~urie (v. -urie), s. f., prezență a segmenților biliari în urină; sin. coleurie.

COL-1, v. COLO-1.~ectazie (v. -ectazie), s. f., dilatare patologică a colonului; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție chirurgicală a colonului.

-COL2 „gît, col anatomic”. ◊ L. collum „gît, grumaz” > fr. -col > rom. -col.

-COL3 „clei, lipici”. ◊ gr. kolla „clei” > fr. -cole, engl. -col, germ. -koll > rom. -col.

-COL1 „care cultivă, care crește, care locuiește, care trăiește, care adoră”. ◊ L. colo, ere „a cultiva, a frecventa, a locui, a venera” > fr. -cole, engl. id., it. -colo > rom. -col.

col legno (loc it. [col leño], „cu lemnul”), indicație tehnică, de atac* pentru instrumentele de coarde și arcuș, prin care se cere lovirea coardelor cu bagheta (1) arcușului, în scopul obținerii unor efecte speciale. Revenirea la cântatul obișnuit se face prin indicația al ordinario*.

COLE- „fiere, bilă, hepatic, biliar”. ◊ gr. khole „fiere” > fr. cholé-, germ. id., engl. id., it. cole- > rom. cole-.~cist (v. -cist), s. n., vezică biliară; ~cistectazie (v. cist/o-, v. -ectazie), s. f., dilatație a vezicii biliare; ~cistectomie (v. cist/o-, v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a vezicii biliare; ~cistendeză (v. cist/o-, v. -endeză), s. f., incizie a vezicii biliare, pentru scoaterea calculilor biliari; ~cistocinetic (v. cisto-, v. -cinetic), adj., (despre substanțe) care favorizează excreția bilei conținute în veziculă; ~cistocoledocostomie (v. cisto-, v. coledoco-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară și canalul coledoc; ~cistoduodenostomie (v. cisto-, v. duodeno-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de creare a unei anastomoze între vezicula biliară și duoden; ~cistoenterostomie (v. cisto-, v. entero-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară și intestin; ~cistogastrostomie (v. cisto-, v. gastro-, v. -stomie), s. f., realizare operatorie a unei anastomoze între vezicula biliară și stomac; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., radiografie a vezicii biliare cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~cistopatie (v. cisto-, v. -patie), s. f., maladie a căilor biliare; ~cistopexie (v. cisto-, v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a vezicii biliare de peretele abdomenului; ~cistorafie (v. cisto-, v. -rafie), s. f., operație medicală de suturare a pereților vezicii biliare; ~cistostomie (v. cisto-, v. -stomie), s. f., intervenție chirurgicală de deschidere și de fixare la piele a vezicii biliare; ~cistotomie (v. cisto-, v. -tomie), s. f., deschidere operatorie a vezicii biliare; ~doc (v. -doc1), adj., s. n., (canal) prin care se varsă bila în duoden; ~lit (v. -lit1), s. n., calcul biliar; ~litotripsie (v. lito-, v. -tripsie), s. f., operație chirurgicală de strivire a calculilor biliari, fără deschidere a vezicii biliare; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile căilor biliare; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de producere a bilei; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere abundentă, parțială sau totală, a bilei către exterior; ~stază (v. -stază), s. f., stază provocată de întreruperea scurgerii bilei din căile biliare în intestin; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unor afecțiuni prin administrarea unor extracte de fiere de bou; ~urie (v. -urie), s. f., colurie*.

COLI-1 „intestin”. ◊ gr. kolon „intestin” > fr. coli-, engl. id., it. id., germ. koli- > rom. coli-. □ ~bacilemie (v. bacil/o-, v. -emie), s. f., prezență a colibacililor în sînge; ~bacilurie (v. bacil/o-, v. -urie), s. f., prezență a colibacililor în urină; ~metrie (v. -metrie1), s. f., determinare cantitativă a germenilor din grupul coliform, cu scopul de a stabili contaminarea cu floră intestinală a unor produse.

-COLIE1 „fiere, bilă”. ◊ gr. khole „fiere” > fr. -cholie, germ. id., it. -colie, engl. -choly > rom. -colie.

COLO-1 „colon, intestinul gros; colic, abdominal”. ◊ gr. kolon „coloană, intestinul gros” > fr. colo-, it. id., germ. kolo-, engl. colo- > rom. colo-. □ ~cecostomie (v. ceco-, v. -stomie), s. f., cecocolostomie*; ~centeză (v. -centeză), s. f., puncționare chirurgicală a colonului în vederea distensiei; ~cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s. f., utilizarea unui segment de colon pentru refacerea chirurgicală a vezicii urinare; ~cliză (v. -cliză1), s. f., ocluzie patologică a colonului; ~dispepsie (v. dis-, v. -pepsie), s. f., sindrom dispeptic, caracterizat prin jenă abdominală, balonare etc.; ~liză (v. -liză), s. f., eliberare chirurgicală a colonului de adeziuni anatomice; ~patie (v. -patie), s. f, nume generic pentru afecțiunile colonului; sin. colonopatie; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a colonului de peretele abdomenului; ~pexotomie (v. pexo-, v. -tomie), s. f., colopexie cu deschiderea intestinului la peretele abdominal; ~proctectomie (v. proct/o-, v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a colonului și a rectului; ~proctie (v. -proctie), s. f., colostomie*; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere patologică a colonului transversal; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a colonului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie asociată cu mucus și puroi, întîlnită în unele afecțiuni ale colonului; sin. colonoragie; ~rectorafie (v. recto-, v. -rafie), s. f., operație de suturare a extremității inferioare a colonului sigmoid de extremitatea superioară a rectului; ~ree (v. -ree), s. f., diaree de origine colică; sin. colonoree; ~stază (v. -stază), s. f., reținere patologică a materiilor fecale în colon; ~stomie (v. -stomie), s. f., deschidere și fixare operatorie la piele a unui segment al intestinului gros; sin. coloproctie; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare operatorie a intestinului gros.

COLO-2 „clei, gelatină, coloid; cleios, lipicios”. ◊ gr. kolla „gumă, clei” > fr. collo-, it. id., engl. id., germ. kollo- > rom. colo-.~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de tipărire la care clișeul imprimabil este preparat pe o placă de sticlă; ~id (v. -id), adj., s. m., 1. adj., Ale cărui particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane; sin. coloidal. 2. s. m., Substanță aflată în stare coloidală sau cu proprietăți coloide.

COLO-3 „fiere, bilă; biliar, hepatic”. ◊ gr. khole „fiere” > fr. cholo-, engl. id. > rom. colo-.~lit (v. -lit1), s. m., calcul biliar; ~ree (v. -ree), s. f., diaree bilioasă; ~stază (v. -stază), s. f., reducere sau suprimare a tranzitului biliar spre intestin.

Sinonime

COL s. v. fofează, săgeată.

COL s. (ANAT.) col uterin = cervix; col vezical = cervix.

col s. v. FOFEAZĂ. SĂGEATĂ.

COL s. (ANAT.) col uterin = cervix; col vezical = cervix.

Regionalisme / arhaisme

col, coluri, s.n. (reg.) 1. aripă (de moară de vânt). 2. rând. (în expresia: a fi de col = a fi la rând, a-i veni rândul).

Intrare: col (s.n.)
col1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • col
  • colul
  • colu‑
plural
  • coluri
  • colurile
genitiv-dativ singular
  • col
  • colului
plural
  • coluri
  • colurilor
vocativ singular
plural
Intrare: col (suf., cultivare)
col2 (afix) element de compunere
afix (I7)
  • col
Intrare: col (suf., gât)
col2 (afix) element de compunere
afix (I7)
  • col
Intrare: col (suf., lipici)
col2 (afix) element de compunere
afix (I7)
  • col
Intrare: colo (pref., clei)
prefix (I7-P)
  • colo
col2 (afix) element de compunere
afix (I7)
  • col
Intrare: colo (pref., colon)
prefix (I7-P)
  • colo
colie2 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • colie
col2 (afix) element de compunere
afix (I7)
  • col
colită2 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • coli
prefix (I7-P)
  • coli
Intrare: colo (pref., fiere)
prefix (I7-P)
  • colo
col2 (afix) element de compunere
afix (I7)
  • col
colie2 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • colie
prefix (I7-P)
  • cole
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

col, colurisubstantiv neutru

  • 1. anatomie Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. botanică Colet. MDN '00
    sinonime: colet
etimologie:

colelement de compunere

  • 1. Element secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) cultură, cultivare”, „care locuiește”, „locuitor”. DN MDN '00 DETS
etimologie:

colelement de compunere

  • 1. Element de compunere cu semnificația „gât, col anatomic”. DETS
etimologie:

colelement de compunere

  • 1. Element de compunere cu semnificația „clei, lipici”. DETS
etimologie:

coloelement de compunere, prefix

  • 1. Element de compunere cu semnificația „clei, gelatină, coloid; cleios, lipicios”. DETS
etimologie:

coloelement de compunere, prefix

  • 1. Element de compunere cu semnificația „colon, intestin”. MDN '00 DETS
etimologie:

coloelement de compunere, prefix

  • 1. Element de compunere cu semnificația „fiere, bilă”. MDN '00 DETS
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.