col² sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr col] 1-2 (Atm) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os.

col¹ sn [At: HEM 1669 / Pl: ~uri / E: tc kol] 1 (Mol) Aripa morii de vânt Cf fofează, săgeată. 2 (Mun; rar; îe) A fi de ~ A fi paznic de noapte Si: a fi de caraulă.

COL s.n. Parte îngustată de formă cilindrică a unui organ sau a unui os. [Pl. -luri. / < fr. col, lat. collum- gît].

COL¹ s. n. 1. parte îngustă în formă cilindrică a unui organ sau a unui os. 2. (bot.) colet. (< fr. col, lat. collum, gât)

COL ~uri n. Parte mai îngustă a unui organ sau a unui os. /<fr. col

colur¹ sn vz col

col s. n., pl. coluri

col s. n., pl. coluri

col s. n., pl. coluri

COL s. (ANAT.) col uterin = cervix; col vezical = cervix.

COL s. v. fofează, săgeată.

COL s. (ANAT.) col uterin = cervix; col vezical = cervix.

col s. v. FOFEAZĂ. SĂGEATĂ.

col (coluri), s. n. – 1. Aripă de moară de vînt. – 2. Rond, gardă. Tc. kol „aripă.” – Der. colgiu, s. m. (gardian; perceptor), din tc. kolcu (Șeineanu, III, 42; Ronzevalle, 141).

col, coluri, s.n. (reg.) 1. aripă (de moară de vânt). 2. rând. (în expresia: a fi de col = a fi la rând, a-i veni rândul).

COL secțiunea cea mai strâmtă a ajutajului reactiv.

col, colla (cuv. it. con + art. hot. „cu”), prepoziție cu ajutorul căreia se formează numeroase indicații: col legno*, colla voce*, colla destra („cu dreapta”) etc.

col legno (loc it. [col leño], „cu lemnul”), indicație tehnică, de atac* pentru instrumentele de coarde și arcuș, prin care se cere lovirea coardelor cu bagheta (1) arcușului, în scopul obținerii unor efecte speciale. Revenirea la cântatul obișnuit se face prin indicația al ordinario*.