16 definiții pentru cocli


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cocli [At: CANTEMIR, ap. BV / V: cotli / Pzi: ~lește / E: cf bg котлясвам] 1-2 vri (D. obiecte de aramă) A (se) acoperi cu un strat de cocleală (1). 3-4 vri (D. alte obiecte metalice) A (se) oxida. 5 vr (D. mâncăruri) A căpăta sau a avea gust de cocleală. 6 vr (Pan; d. pietre, stânci) A prinde mușchi. 7 vr A se îmbăta tare.

COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam.

COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam.

COCLÍ, coclesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală; a se oxida. În aer umed arama se coclește.Așeză cuțitul de-a curmezișul farfuriei, după ce l-a șters să nu coclească. PETRESCU, Î. II 86. ◊ Expr. (Familiar) A se cocli turtă = a se îmbăta tare. Boierul... se coclise turtă. ISPIRESCU, L. 181. 2. Refl. (Despre bucate gătite în vase de aramă nespoite) A prinde gust de cocleală. ♦ Tranz. A face ca ceva să prindă un gust amar, de cocleală. De ce izvorul meu, limpede ca rouă și rece ca gheața, coclește gura călătorilor? DELAVRANCEA, S. 246. ◊ Fig. Ura grea... le coclise inimile atîtea zile de-a rîndul. DUMITRIU, V. L. 86.

A SE COCLÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) (despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală. 2) (despre mâncăruri) A căpăta un gust specific neplăcut, fiind ținut într-un vas de aramă nespoit; a avea cocleală. /cf. bulg. kotljasvam

coclì v. 1. a se rugini, a se face verde (vorbind de bucatele în vase de aramă); 2. fam. a se ameți de băutură: se îmbătă boierul de se coclise turtă ISP. [Mold. cotli, din slav. KOTĬLĬ, aramă].

coclea sf [At: ȘEZ. XXIII, 43 / V: cotl~, cotlia~ / Pl: ~eli / E: cocli + -eală] 1 Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă Si: colitură (1). 2 Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă Si: colitură (2). 3 Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită Si: colitură (3).

cocleálă, coclésc, V. cotleală, cotlesc.

cotlésc v. intr. (d. vsl. kotĭlŭ, lighean de aramă, got. katile, germ. kessel, căldare, d. lat. catillus, tavă; bg. kotlevina, cotleală. V. cotlon). Est. Prind rugină verde (acetat de cupru), vorbind de aramă: tingirea a cotlit. V. tr. Oțetu a cotlit tingirea. V. refl. Tingirea s’a cotlit. Fig. Iron. Rar. Mă cam îmbăt. – În vest cocl-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă

coclí vb. (sil. -cli), ind. prez. 3 sg. cocléște, imperf. 3 sg. cocleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cocleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COCLÍ vb. v. oxida, rugini.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

coclí (-lésc, coclít), vb.1. A rugini un obiect de aramă. – 2. A se îmbăta, a se afuma. Sl. *kotĭliti, de la kotĭlŭ „căldare de aramă” (Cihac, II, 76; Pușcariu, Lr., 291). – Der. cocleală, s. f. (strat de carbonat de cupru; stare proastă și mai ales gust rău după beție); cohni, vb. (Bucov., a se strica, a se avaria, a se deterioara), probabil prin contaminare cu duhni „a mirosi urît”.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

coclí, coclesc, vb. intranz. – A sta, a zăcea (Faiciuc, 2008). – Sensul inițial este „a rugini, a se oxida”. Din sl. *kotiliti, de la kotǐlǔ „căldare de aramă” (Cihac, Pușcariu, cf. DER; Șăineanu); cf. bg. kotljasvam (DEX, MDA).

Intrare: cocli
  • silabație: co-cli
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cocli
  • coclire
  • coclit
  • coclitu‑
  • coclind
  • coclindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • coclește
(să)
  • coclească
  • coclea
  • cocli
  • coclise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • coclesc
(să)
  • coclească
  • cocleau
  • cocli
  • cocliseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cocli

  • 1. reflexiv intranzitiv (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • În aer umed arama se coclește.
      surse: DLRLC
    • Așeză cuțitul de-a curmezișul farfuriei, după ce l-a șters să nu coclească. PETRESCU, Î. II 86.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre alte obiecte metalice) A se oxida.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: oxida rugini
    • 1.2. expresie familiar A se cocli turtă = a se îmbăta tare.
      surse: DLRLC sinonime: îmbăta un exemplu
      exemple
      • Boierul... se coclise turtă. ISPIRESCU, L. 181.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A face ca ceva să prindă un gust amar, de cocleală.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • De ce izvorul meu, limpede ca roua și rece ca gheața, coclește gura călătorilor? DELAVRANCEA, S. 246.
        surse: DLRLC
      • figurat Ura grea... le coclise inimile atîtea zile de-a rîndul. DUMITRIU, V. L. 86.
        surse: DLRLC

etimologie: