cocleală sf [At: ȘEZ. XXIII, 43 / V: cotl~, cotlia~ / Pl: ~eli / E: cocli + -eală] 1 Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă Si: colitură (1). 2 Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă Si: colitură (2). 3 Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită Si: colitură (3).

COCLEALĂ, cocleli, s. f. 1. Substanță (carbonat bazic de cupru) verde, otrăvitoare, care se formează pe suprafața obiectelor de cupru și alamă sub influența umezelii și a acidului carbonic din atmosferă. În minunatul muzeu de antichități etrusce... era și o lulea de bronz care se recomanda mai mult prin frumoasa ei patină (cocleală) verde, decît prin forma sa. ODOBESCU, S. II 301. 2. Gust specific de bucate ținute în vase de aramă nespoite. Cimpoieșu ieși afară cu gura plină de-o cocleală amară. CAMILAR, N. II 324. Cînd oticni într-o tuse scorborosită, un clăbuc... de sare și cocleală îi umplu gura. DELAVRANCEA, S. 153.

COCLEALĂ ~eli f. 1) Strat verde și toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de cupru, de alamă etc. sub influența umezelii. 2) Oxidare a vaselor de cupru sau din alte metale, în care se prepară sau se păstrează alimente. 3) Gust specific neplăcut al alimentelor preparate sau păstrate în vase coclite. /a cocli + suf. ~eală

cocleală f. rugină verde de aramă: cocleala e otravă violentă.

cocleálă, coclésc, V. cotleală, cotlesc.

cotleală sf vz cocleală

cotlială sf vz cocleală

cotleálă f., pl. elî. Est. Rugina verde a arămiĭ. – În vest cocl-.

cocleală (desp. co-clea-) s. f., g.-d. art. coclelii; pl. cocleli

cocleală (co-clea-) s. f., g.-d. art. coclelii; pl. cocleli

cocleală s. f. (sil. -clea-), g.-d. art. coclelii; pl. cocleli

COCLEALĂ s. patină, (pop. și fam.) verzitură. (~ pe suprafața unui obiect de cupru.)

COCLEALĂ s. patină, (pop. și fam.) verzitură. (~ pe suprafața unui obiect.)

cocleală, cocleli, s.f. – 1. Rugina verde de pe obiectele de aramă. 2. Dospeală. – Din cocli + suf. -eală (MDA).