cloánță sf [At: ALECSANDRI, P. I 6 / V: cleo~ / Pl: ~țe / E: ns cf clonț] l(Pop) 1 Babă urâtă, fără dinți și rea. 2 (Pfm; îs) (Știrba) Baba ~a Personaj de basm, vrăjitoare bătrână foarte urâtă și rea. 3 (Fam; prt) Gură (1).

CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. (Popular). 1. Babă știrbă, rea și arțăgoasă. Cum dracul să trec prin ietacul cloanței? ALECSANDRI, T. I 52. Și tot toarce, cloanța, toarce, Din măsele clănțănind. ALECSANDRI, P. A. 37. Șoim vestit este Vîlcan. Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit, Nici de cloanțe Cătrănit. TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Fig. Aici e cuibarul bunicelor și cloanțelor furtunilor. SADOVEANU, M. C. 96. 2. (Familiar, disprețuitor) Gură. Ei îi trag cu cloanța... se-ncontrează cu sfînta maică. CAMILAR, N. II 405.

CLOÁNȚĂ ~e f. pop. depr. Femeie bătrână, urâtă și răutăcioasă. ◊ Baba-~a personaj folcloric cu chip de vrăjitoare urâtă și răutăcioasă. /Din clonț

cloanță f. babă fără dinți, vrăjitoare bătrână: cloanța toarce din măsele clănțănind AL. [V. clonț].

cloánță (oa dift.) f., pl. e (d. clonț, fiind-că babele aŭ adese-orĭ numaĭ un dinte orĭ doĭ, cum ar avea pasărea cĭocu). Fam. Babă fără dințĭ și rea. Baba cloanța, babă rea din poveștĭ.

gloanță¹ sf vz cloanță

știrb, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 271 / Pl: ~i, ~e / E: vsl *штрьвъ, bg шърб] 1-2 smf, a (Ființă) căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți Si: (rar) știrbit (1-2), (reg) știolfăit² (5), știrboc, știrbocit. 3 sf (Mtp; îs) ~a-baba-cloanța Vrăjitoare bătrână și urâtă. 4 sf (Pop; îas) Femeie bătrână și rea. 5 a (Pop; îcs) ~a-baba- cloanța (roade tărăboanța) Joc de cuvinte care se spun în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 6 a (D. obiecte, mai ales d. vase) Fără (o bucățică din) margine Si: ciobit (1), știrbit (3). 7 a (D. instrumente tăioase) Cu părți din tăiș rupte Si: știrbit (4). 8 a (D. instrumente tăioase) Cu tăișul tocit Si: știrbit (5). 9 a (Pex; șfg) Care este incomplet Si: ciuntit, trunchiat, știrbit (6).

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia i-au căzut unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

cloánță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe

cloánță s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe

Bába-Cloánța s. propriu f., g.-d. Bábei-Cloánța

ștírba-bába-cloánța s. f., g.-d. art. ștírbei-bába-cloánța

Bába-Cloánța s. pr. f. s. pr. m. (în formula Adám -Babadám)

ștírba-bába-cloánța s. f.

Baba-Cloanța.

CLOÁNȚĂ s. v. gură.

cloanță s. v. GURĂ.

cloanță, cloanțe s. f. gură