15 definiții pentru cloacă

cloácă1 sf [At: STAMATI, D. / P: cloa~ / Pl: ~ace E: lat cloaca, fr cloaque] 1 Canal subteran în care se adună murdările dintr-un oraș. 2 (Afg) Băltoacă murdară și rău mirositoare. 3 (Pgn) Loc plin de murdării și foarte rău mirositor. 4 Cavitate în corpul batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare.

cloácă 2 sf vz clocă

CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. (Adesea fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. – Din lat. cloaca, fr. cloaque.

CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. (Adesea fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. – Din lat. cloaca, fr. cloaque.

CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș; hazna; p. ext. băltoacă murdară și rău mirositoare. Cînd, totuși, o rază Răzbea să cază Pe otrăvicioasele băltoace. Duhori de cloace Se înălțau ucigașe. TOMA, C. V. 227. ◊ Fig. Regimurile burgheze se bălăceau într-o cloacă morală respingătoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 178, 8/1. 2. Orificiu excretor comun pentru intestine și organele urogenitale la păsări și la reptile. – Pronunțat: cloa-că.

cloácă s. f., g.-d. art. cloácei; pl. cloáce

cloácă s. f., g.-d. art. cloácei; pl. cloáce

CLOÁCĂ s.f. 1. Canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. Masă de apă murdară și fetidă. ♦ (Fig.) Loc rău famat, mediu imoral. 3. Orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. [Pron. cloa-că. / < fr. cloaque].

CLOÁCĂ s. f. 1. canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. masă de apă murdară și fetidă. ◊ (fig.) loc rău famat, mediu imoral. 3. orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. (< fr. cloaque, lat. cloaca)

CLOÁCĂ ~ce f. 1) Galerie subterană unde se varsă murdăriile dintr-un oraș. 2) Masă de apă murdară și fetidă. 3) fig. Mediu social vicios; mocirlă. 4) fig. Loc cu reputație proastă. 5) (la amfibii, reptile, păsări etc.) Orificiu comun al canalelor urinare și genitale. [G.-D. cloacei; Sil. cloa-că] /<fr. cloaque, lat. cloaca

cloacă f. 1. canal sub pământ pentru scurgerea murdăriilor; 2. loc necurat și nesănătos.

*cloácă (oa 2 silabe) f., pl. e (lat. cloaca). Mare canal de scurgere a necurățeniilor. Intestinu gros la păsărĭ. Fig. Loc infect: această societate e o cloacă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CLOÁCĂ s. hazna. (~ a unui oraș.)

CLOACĂ MAXIMĂ, principal canal de scurgere în Roma antică, construit în epoca regalității și restaurat sub August. Aflat la 5-6 m sub nivelul orașului, de formă semicirculară și placat cu tuf vulcanic, există și astăzi.

Intrare: cloacă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cloa cloaca
plural cloace cloacele
genitiv-dativ singular cloace cloacei
plural cloace cloacelor
vocativ singular
plural