CLOACĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș; hazna; p. ext. băltoacă murdară și rău mirositoare. Cînd, totuși, o rază Răzbea să cază Pe otrăvicioasele băltoace. Duhori de cloace Se înălțau ucigașe. TOMA, C. V. 227. ◊ Fig. Regimurile burgheze se bălăceau într-o cloacă morală respingătoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 178, 8/1. 2. Orificiu excretor comun pentru intestine și organele urogenitale la păsări și la reptile. – Pronunțat: cloa-că.