2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clan sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr clan] 1 Comunitate gentilică specifică comunei primitive, formată din indivizi legați prin rudenie și limbă. 2 (La popoarele celtice) Trib puțin numeros. 3 (Fig) Grupare cu anumite interese. 4 (Rar) Mică reuniune de specii vegetale, crescute pe suprafețe puțin întinse, care tind să se răspândească. 5 (Prt) Clică.

CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă. 2. (Peior.) Clică. – Din fr. clan.

CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă. 2. (Peior.) Clică. – Din fr. clan.

CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă; grup de familii înrudite (în special la scoțieni și la irlandezi). 2. (Peiorativ) Grupare, clică.

CLAN s.n. 1. Comunitate umană din orânduirea primitivă, compusă din indivizi uniți prin legături de rudenie și de limbă; grup de familii înrudite (la scoțieni și la irlandezi). 2. Mică reuniune de specii vegetale, crescute pe suprafețe puțin întinse, care tind să se răspândească. 3. (Peior.) Clică, grup, fracțiune. [Pl. -nuri. / < fr. clan, cf. gálic. clan].

CLÁN s. n. 1. grup de familii înrudite la popoarele celtice. ◊ comunitate umană din orânduirea primitivă, formată din indivizi uniți prin legături de rudenie și de limbă; gintă, trib. 2. mic grup de specii vegetale, crescute pe suprafețe puțin întinse, care tind să se răspândească. 3. (peior.) clică. (< fr., engl. clan)

CLAN ~uri n. 1) (în comuna primitivă) Comunitate formată din persoane legate prin relații de rubedenie și de limbă. 2) fig. depr. Grup de oameni întovărășiți în vederea unui scop reprobabil; clică; bandă; șleahtă; gașcă. /<fr. clan

clanț [At: POGOR, HENR. 239 / V: ~a i, cleanț sn / Pl: (2) ~uri / E: fo] 1 i (Are) Cuvânt care imită sunetul produs de închiderea (repede și cu putere) a maxilarelor sau de lovirea a două piese metalice ale aceluiași ansamblu. 2 sn Cioc. 3 sn (Pfm; pex) Gură. 4 sn (Înv; îe) A ține ~ A face față într-o dispută. 5 sn (Pop; îc; pbl) Gură ~ă Vorbăreț. 6 (Trs) Încăierare.

CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee.

CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee.

CLANȚ1 interj. Onomatopee care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecilor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. Cum văzu pe bătrîn, se cercă să îndruge cîte ceva și cum deschidea gura, gura clanț! falcă pe falcă. DELAVRANCEA, S. 244. Zicind acestea, se răpede spre un fund cu mămăligă, ce sta... pe masă și face clanț! cu gura în mămăligă. SBIERA, P. 182.

CLANȚ2 interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de lovirea dinților de sus de cei de jos, de foarfece la închidere sau la deschidere etc.). /Onomat.

2) clanț interj. care arată cĭocnirea bucăților de metal orĭ a dinților (var. din clamp și rudă pin sunet cu clonț și cu germ. klingen, a zăngăni, klang, zăngănit. V. clănțănesc și hap 2).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLAN s. (peior.) bandă, cârdășie, clică, gașcă, șleahtă, (livr.) coterie, (rar) tagmă, (înv.) cardașlîc, tacîm, taraf, (fig.) bisericuță. (Un ~ de afaceriști.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

clanț interj. – Imită zgomotul produs de o încuietoare sau un zăvor, o foarfecă, izbirea dinților etc. Formație expresivă, identică următoarei. – Der. clanț, s. n. (gură, cioc); clanță, s. f. (clampă, ivăr, zăvor; gură-spartă, moară-stricată, om certăreț; mască folosită în jocurile populare de Crăciun); clănțos, adj. (vorbăreț; certăreț); clănțănog, adj. (certăreț, gîlcevitor); clănțău, s. m. (gură-spartă, om care vorbește mult; avocat); clănță(n)i (var. clențăni), vb. (a tremura, a-și izbi dinții; a face zgomot cu clanța, a încerca la ușă; a bărfi, a umbla cu vorbe; a căuta ceartă, a face scandal; a face zgomot obiectele de metal cînd se mișcă); clănțăneală (var. clănțănit, clănțănitură), s. f. (faptul de a clănțăni; trăncăneală); clănțănitor, adj. (care tremură). Întîlnirea cu germ. Klincke, fr. clenche, mag. k(e)lincs pare întîmplătoare. Din rom. provine bg. kljanca (Capidan, Raporturile, 222). – Cf. cloț.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CLAN (< fr., engl.) s. n. 1. Grup de familii înrudite la popoarele celtice; p. ext. comunitatea umană din comuna primitivă, compusă din indivizi uniți prin legături de rudenie și de limbă; gintă, trib. ◊ (SOCIOL.) C. totemic = trib primitiv întemeiat pe apartenența tuturor membrilor la același totem. 2. (MAT.) Mulțime K nevidă de părți ale unei mulțimi E, cu proprietatea că oricare ar fi două mulțimi din K reuniunea și diferența lor aparțin lui K. ◊ C. borelian = c. K avînd proprietatea că reuniunea unui număr infinit de mulțimi din K aparține lui K; corp borelian. 3. (Peior.) Clică.

Intrare: clan
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clan
  • clanul
  • clanu‑
plural
  • clanuri
  • clanurile
genitiv-dativ singular
  • clan
  • clanului
plural
  • clanuri
  • clanurilor
vocativ singular
plural
Intrare: clanț (interj.)
clanț1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • cla
  • clan‑
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clan

  • 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: gintă trib (subst.)
    • 1.1. Grup de familii înrudite la popoarele celtice.
      surse: MDN '00
  • 2. Mică reuniune de specii vegetale, crescute pe suprafețe puțin întinse, care tind să se răspândească.
    surse: DN

etimologie:

clanț (interj.)

  • 1. adesea repetat Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Cum văzu pe bătrîn, se cercă să îndruge cîte ceva și cum deschidea gura, gura clanț! falcă pe falcă. DELAVRANCEA, S. 244.
      surse: DLRLC
    • Zicînd acestea, se răpede spre un fund cu mămăligă, ce sta... pe masă și face clanț! cu gura în mămăligă. SBIERA, P. 182.
      surse: DLRLC

etimologie: