14 definiții pentru trib (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare economică și social-politică primitivă, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus.

trib sn [At: ARISTIA, PLUT. / V: (înv) treb / Pl: ~uri / E: lat tribus, fr tribu] 1 Formă de organizare economică și social-politică, caracteristică populațiilor aflate în stadiul de dezvoltare al comunei primitive, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc pe același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. 2 (La unele popoare) Comunitate de oameni organizată pe bază teritorială Si: neam, seminție, (înv) norod. 3 (Ant) Populația fiecărui district în Roma antică. 4 (Blg) Subdiviziune a familiei, cuprinzând genuri înrudite.

TRIB, triburi, s. n. Grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus.

TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare în societatea primitivă fără clase, constînd dintr-o grupare de familii unite între ele prin legături de înrudire, avînd o limbă și credințe comune și fiind supuse autorității unui șef ales dintre ele. Totul pare că se petrece undeva într-un ținut african, unde membrii unui trib ar îndeplini un straniu și primejdios ritual. BOGZA, C. O. 302.

TRIB s.n. 1. Formă de organizare a societății primitive, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii reunite între ele prin legături de înrudire, care trăiau pe un teritoriu propriu, aveau o limbă și credințe comune și erau supuse autorității unui șef (ales din mijlocul lor). 2. (La unele popoare din antichitate) Seminție, gintă, neam. ♦ Populația fiecărui district în Roma antică. 3. (Biol.) Subdiviziune a familiei, cuprinzând genuri înrudite. [< lat. tribus, cf. fr., it. tribu].

TRIB1 s. n. 1. formă de organizare economică și social-politică a societății primitive, dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, reunite pe baza comunității teritoriului și supuse autorității unui șef unic. 2. (la unele popoare din ant.) seminție, gintă, neam. ◊ (biol.) subdiviziune a familiei cu genuri înrudite. (< lat. tribus, fr. tribu)

TRIB ~uri n. 1) Formă de organizare economică și socială, specifică comunei primitive și caracterizată prin legături de rudenie, prin comunitate de limbă și de teritoriu și prin conducător ales. 2) fig. Familie numeroasă. /<lat. tribus, fr. tribe

trib n. 1. seminție, una din diviziunile poporului la vechii Evrei, Greci; 2. urmașii fiecăruia din fii lui Iacob: tribul lui Levi; 3. popor mic în raport cu o națiune mare din care face parte: triburile arabe; 4. număr mare de inși din aceeaș familie.

*trib n., pl. urĭ (lat. tribus, f.; fr. tribu, f.). Seminție, împărțire a unuĭ popor compusă din maĭ multe familiĭ înrudite: în Atica aŭ fost patru, apoĭ zece, apoĭ treĭ-spre-zece triburĭ, ĭar în Roma treĭ-zecĭ și treĭ. La Jidanĭ, posteritatea fie-căruĭa din ceĭ doĭ-spre-zece patriarhĭ: tribu luĭ Ĭuda. Popor mic, ceată de familiĭ: triburile sălbatice din centru Africiĭ. Șt. nat. În clasificare, diviziune care vine după familie. V. laĭe, șatră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRIB s. neam, seminție, (înv. și pop.) sămînță. (Din ~ hunilor.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

trib, triburi s. n. (intl.) 1. bandă, grup. 2. șatră.

Intrare: trib (s.n.)
trib1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trib
  • tribul
  • tribu‑
plural
  • triburi
  • triburile
genitiv-dativ singular
  • trib
  • tribului
plural
  • triburi
  • triburilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

trib (s.n.)

  • 1. Formă de organizare economică și social-politică primitivă, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Totul pare că se petrece undeva într-un ținut african, unde membrii unui trib ar îndeplini un straniu și primejdios ritual. BOGZA, C. O. 302.
      surse: DLRLC
  • 2. în Antichitate La unele popoare:
    • 2.1. Populația fiecărui district în Roma antică.
      surse: DN
  • 3. biologie Subdiviziune a familiei, cuprinzând genuri înrudite.
    surse: DN

etimologie: