clámă sf [At: IONESCU-MUSCEL, F. 58 / Pl: ~me / E: ger Klammer] 1 Piesă de metal întrebuințată pentru a prinde două sau mai multe foi volante, buclele părului la femei etc. 2 (Teh) Piesă în formă de „U” întrebuințată pentru fixare.

CLÁMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se folosește pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele de păr la femei etc. – Din germ. Klammer.

CLÁMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se întrebuințează pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele părului la femei etc. – Din germ. Klammer.

CLÁMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se întrebuințează pentru prins două sau mai multe foi volante, perdelele la ferestre, buclele părului la femei etc. V. agrafă.

clámă s. f., g.-d. art. clámei; pl. cláme

clámă s. f., g.-d. art. clámei; pl. cláme

CLÁMĂ s. agrafă. (A prins foile cu o ~.)

CLÁMĂ s.f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care servește pentru prins hârtii, părul etc.; agrafă. [< germ. Klammer].

CLÁMĂ s. f. piesă de metal, care servește pentru prins hârtii, părul etc.; agrafă. (< germ. Klammer)

CLÁMĂ ~e f. Piesă de metal, de diferite forme și dimensiuni, cu care se prind unele obiecte (foi de hârtie, rufe pe frânghii, perdele la fereastră etc.). [G.-D. clamei] /<germ. Klammer

clamá vi [At: DEX² / Pzi: ~méz / E: fr clamer] (Liv) 1 A se exprima în termeni violenți sau cu strigăte. 2 (Pex) A vorbi cu ton ridicat.

CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer.

CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer.

clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză

clamá vb., ind. prez. 1 sg. claméz, 3 sg. și pl. clameáză

CLAMÁ vb. I. intr. (Rar) A chema cu voce tare, a striga. [< lat. clamare, cf. it. clamare, fr. clamer].

CLAMÁ vb. intr. a chema cu voce tare, a striga. (< fr. clamer)

clamá (claméz, clamát), vb. – A striga, a chema cu voce tare. Lat. clamare (sec. XIX). – Der. clamoare, s. f. (strigăt, vuiet), din lat. clamor.