clămpănit sn [At: Dr I, 91 / Pl: ~uri / E: clămpăni] Clămpăneală (1).

CLĂMPĂNIT sbst. Mold. Bucov. Faptul de a clămpăni; rezultatul acestei acțiuni: auzeai ciocăneală și ~ de fierari (GRIG.).

CLĂMPĂNIT s. n. Acțiunea de a clămpăni; clămpăneală. Noaptea s-auzea... Clămpănitul de la puști, Zăngănit de uși la cuști. CORBEA, în POEZ. N. 138.

CLĂMPĂNIT ~uri n. Zgomot produs prin lovirea a două obiecte dure. /v. a clămpăni

clampani v vz clămpăni

clămpăi vt vz clămpăni

clămpăni [At: CREANGĂ, A. 4 / V: cleampani, clâm~, clem~, cleam~ / Pzi: ~nesc / E: clamp + -ăni] 1 vit A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (de lemn). 2 vi (Fig; șîe) A ~ din gură A flecări. 3 vt (Buc) A arma și a acționa trăgaciul unei arme de foc fără muniții.

clâmpăni vit vz clămpăni

cleampăi v vz clămpăni

cleampăni v vz clempăni

clempăni v vz clămpăni

❍ CLĂMPĂNI (-ănesc),CLĂMPĂI (-ăesc) I. vb. tr. 1 Mold. Bucov. A închide trîntind cu putere: cînd clămpăneam ceaslovul, cîte zece douăzeci de suflete prăpădeam deodată (CRG.) ¶ 2 Ⓕ A scoate sunete discordante: bătrîn și hămesit cum era, de-abia clămpănea vre-o trei note (D.-ZAMF.). II. vb. intr. 1 A face sgomot cu clampa; a face sgomot bătînd într’un fier: s’auzea bătrînul Stan clămpănind într’o coasă stricată (GRIG.) ¶ 2 A clănțăni (vorb. de dinți) ¶ 3 Ⓕ: ~ din gură, a-i toca gura, a flecări: de geaba mai clămpănesc eu din gură (CRG.) ¶ 4 Despre glasul berzei: barza clămpănește (HASD.) ¶ 5 A face sgomot cu talpa sau cu tocurile încălțămintei: plecă spre ușă, clămpănind din papuci (GN.); papucii de lemn se tîrîe și clămpăesc la fie-care pas (EMIN.).

CLEMPĂNI 👉 CLĂMPĂNI.

CLĂMPĂI vb. IV v. clămpăni.

CLĂMPĂNI, clămpănesc, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin lovire) zgomotul redat prin onomatopeea «clamp». Se-aude poarta clămpănind ușor Și-un pas greoi pe treptele din față. Nevasta iese repede-n pridvor: Cine-a venit așa de dimineață? DEȘLIU, M. 38. Fabricile sînt patru la număr. Au motoare și mașini care duduie greu, au curele care clămpănesc; au cuptoare care dogoresc și nicovale ce asurzesc urechea. PAS, L. II 158. Cîni flocoși dormeau în umbra caldă; numai cîteodată hîrîiau, își ridicau capul și clămpăneau după muște. SADOVEANU, O. I 110. Cățălușă, nu mai clămpăni la ușă. ȘEZ. IV 52. ◊ Fig. Era în sat și dascălul Iordache fîrnîitul de la strana mare... Știa și el glasurile... dar clămpănea de bătrîn. CREANGĂ, A. 9 ◊ Tranz. fact. Patrulele își clămpăneau închizătoarele armelor. CAMILAR, N. II 145. Țineam ceaslovul deschis, și cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele, și cînd clămpăneam ceaslovul, cîte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată. CREANGĂ, A. 4. 2. (Ironic, despre oameni; uneori determinat prin «din gură») A vorbi vrute și nevrute; a flecări. Ia nu mai clămpăni și tu din gură, măi! CREANGĂ, A. 113. – Variante: clămpăni (CREANGĂ, A. 50), clămpăi (EMINESCU, N. 95) vb. IV.

CLEMPĂNI vb. IV v. clămpini.

CLEMPĂNI vb. IV. v. clămpăni.

A CLĂMPĂNI ~esc intranz. 1) (despre uși, capace etc.) A produce un clămpănit, a face „clamp-clamp”. 2) (despre berze) A bate din cioc scoțând un sunet caracteristic. 3) fig. A vorbi mult și fără rost; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni. /clamp + suf. ~ăni

clămpănì v. Mold. 1. a clănțăni: a clămpăni din dinți; 2. a tremura puțin (de bătrânețe): dar clămpănia de bătrân CR.; 3. a face sgomot cu clampa; 4. a dârdăi: degeaba mai clămpăniam din gură CR.; 5. fig. a mormăi: când clămpăniam ceaslovul CR. [Onomatopee].

clămpănésc v. intr. (vsl. sîrb. klapati, a clămpăni; germ. klappen, a flecări, klimpern, a clămpăni; ung. kalampalni, a clămpăni, kolompolni, a bălăngăni. V. clamp). Se zice despre huĭetu lucrurilor de lemn ș. a. cînd se izbesc unele de altele. (Cele de metal clănțănesc și zăngănesc): barza clămpănește din cĭoc, papuciĭ clămpănesc în picĭoare. Mă clatin în mers: a clămpăni de bătrîneță. A vorbi mult și în deșert: ĭa nu maĭ clămpăni, măĭ! A clămpăni din piano, a cînta prea mult (și maĭ ales prost), a zdrăngăni. V. tr. A clămpăni o carte, a o închide răpede ca să facă clamp. V. refl. Mă izbesc de colo colo: fereastra se clămpănește de vînt. Mă vîntur, mă fîțîĭ: ce te tot clămpănești pe aicĭ? – Și clempănesc (nord).

clempănésc, V. clămpănesc.

clămpănit s. n.

clămpănit s. n.

clămpănit s. n.

clămpăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănesc, 3 sg. clămpănește, imperf. 1 clămpăneam; conj. prez. 1 sg. să clămpănesc, 3 să clămpănească

clămpăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănesc, imperf. 3 sg. clămpănea; conj. prez. 3 să clămpănească

clămpăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănesc, imperf. 3 sg. clămpănea; conj. prez. 3 sg. și pl. clămpănească

clămpănesc, -neam 1 imp.

clămpăni, clămpănesc v. i. 1. a flecări, a vorbi mult și fără rost 2. (intl.) a mânca

CLĂMPĂNIT s. v. clămpăneală.

CLĂMPĂNIT s. clămpăneală, clămpănitură. (Ce e ~ ăsta?)

CLĂMPĂNI vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

clămpăni vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

clămpăní, clămpănesc, v.i. (fig.) A vorbi mult, fără rost. – Din clamp + suf. -ăni (DEX, MDA).

clămpăni, clămpănesc, vb. intranz. – (fig.) A vorbi mult, fără rost (Faiciuc, 2008; Dragomirești). – Din clamp (formă onomatopeică) + suf. -ăni (DEX, MDA).