2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciubucar [At: DAMÉ, T. 104 / Pl: ~e sm, ~i sn / E: ciubuc + -ar] 1 sn (Reg) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubuce (9). 2 sm (Înv) Fabricant de ciubuce (3) Si: (înv) ciubucciu (2). 3 sm (Înv) Negustor de ciubuce (3) Si: (înv) ciubucciu (3). 4 sm (Fig; pfm) Persoană care umblă după ciubucuri (13).

CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.

CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.

CIUBUCÁR1, ciubucari, s. m. (Familiar) Șperțar.

CIUBUCÁR2, ciubucare, s. n. (Popular) Unealtă de zidărie, cu care se fac ciubucele (2).

CIUBUCÁR1 ~e n. 1) Rindea de formă specială folosită pentru confecționarea ciubucelor. 2) Unealtă de zidărie cu care se trag ciubuce pe pereți. /cubuc + suf. ~ar

CIUBUCÁR2 ~i m. pop. Persoană care caută ciubucuri; șperțar. /cubuc + suf. ~ar

ciubucar n. unealtă, de tras ciubuce pe zid.

cĭubucár n., pl. e. Instrument de făcut cĭubuce pe zidurĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciubucár2 (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucáre

ciubucár1 (persoană) (fam.) s. m., pl. ciubucári

ciubucár (unealtă) s. n., pl. ciubucáre

ciubucár (persoană) s. m., pl. ciubucári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIUBUCÁR s. v. șperțar.

CIUBUCAR s. 1. (TEHN.) ciubuc, lambar, lămbuitor, (rar) tipar. (~ este o unealtă de zidărie.) 2.* (fam. și peior.) șperțar.

Intrare: ciubucar (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciubucar
  • ciubucarul
  • ciubucaru‑
plural
  • ciubucari
  • ciubucarii
genitiv-dativ singular
  • ciubucar
  • ciubucarului
plural
  • ciubucari
  • ciubucarilor
vocativ singular
  • ciubucarule
  • ciubucare
plural
  • ciubucarilor
Intrare: ciubucar (unealtă)
ciubucar2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciubucar
  • ciubucarul
  • ciubucaru‑
plural
  • ciubucare
  • ciubucarele
genitiv-dativ singular
  • ciubucar
  • ciubucarului
plural
  • ciubucare
  • ciubucarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciubucar (persoană)

etimologie:

  • Ciubuc + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09

ciubucar (unealtă)

etimologie:

  • Ciubuc + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09