opțiuni
  • info

2 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIUBUCAR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.

CIUBUCAR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.

ciubucar [At: DAMÉ, T. 104 / Pl: ~e sm, ~i sn / E: ciubuc + -ar] 1 sn (Reg) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubuce (9). 2 sm (Înv) Fabricant de ciubuce (3) Si: (înv) ciubucciu (2). 3 sm (Înv) Negustor de ciubuce (3) Si: (înv) ciubucciu (3). 4 sm (Fig; pfm) Persoană care umblă după ciubucuri (13).

CIUBUCAR2, ciubucare, s. n. (Popular) Unealtă de zidărie, cu care se fac ciubucele (2).

CIUBUCAR1, ciubucari, s. m. (Familiar) Șperțar.

CIUBUCAR2 ~i m. pop. Persoană care caută ciubucuri; șperțar. /cubuc + suf. ~ar

CIUBUCAR1 ~e n. 1) Rindea de formă specială folosită pentru confecționarea ciubucelor. 2) Unealtă de zidărie cu care se trag ciubuce pe pereți. /cubuc + suf. ~ar

ciubucar n. unealtă, de tras ciubuce pe zid.

cĭubucár n., pl. e. Instrument de făcut cĭubuce pe zidurĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ciubucar1 (persoană) (fam.) s. m., pl. ciubucari

ciubucar2 (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucare

ciubucar1 (persoană) (fam.) s. m., pl. ciubucari

ciubucar2 (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucare

ciubucar (unealtă) s. n., pl. ciubucare

ciubucar (persoană) s. m., pl. ciubucari

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CIUBUCAR s. v. ciubuc.

CIUBUCAR s. v. șperțar.

CIUBUCAR s. 1. (TEHN.) ciubuc, lambar, lămbuitor, (rar) tipar. (~ este o unealtă de zidărie.) 2.* (fam. și peior.) șperțar.

Intrare: ciubucar (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciubucar
  • ciubucarul
  • ciubucaru‑
plural
  • ciubucari
  • ciubucarii
genitiv-dativ singular
  • ciubucar
  • ciubucarului
plural
  • ciubucari
  • ciubucarilor
vocativ singular
  • ciubucarule
  • ciubucare
plural
  • ciubucarilor
Intrare: ciubucar (unealtă)
ciubucar2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciubucar
  • ciubucarul
  • ciubucaru‑
plural
  • ciubucare
  • ciubucarele
genitiv-dativ singular
  • ciubucar
  • ciubucarului
plural
  • ciubucare
  • ciubucarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ciubucar, ciubucarisubstantiv masculin

etimologie:
  • Ciubuc + sufix -ar. DEX '98 DEX '09

ciubucar, ciubucaresubstantiv neutru

etimologie:
  • Ciubuc + sufix -ar. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.