9 definiții pentru ciubucar (persoană)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CIUBUCAR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
CIUBUCAR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de hai
- acțiuni
ciubucar [At: DAMÉ, T. 104 / Pl: ~e sm, ~i sn / E: ciubuc + -ar] 1 sn (Reg) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubuce (9). 2 sm (Înv) Fabricant de ciubuce (3) Si: (înv) ciubucciu (2). 3 sm (Înv) Negustor de ciubuce (3) Si: (înv) ciubucciu (3). 4 sm (Fig; pfm) Persoană care umblă după ciubucuri (13).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CIUBUCAR1, ciubucari, s. m. (Familiar) Șperțar.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CIUBUCAR2 ~i m. pop. Persoană care caută ciubucuri; șperțar. /cubuc + suf. ~ar
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
ciubucar1 (persoană) (fam.) s. m., pl. ciubucari
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
ciubucar1 (persoană) (fam.) s. m., pl. ciubucari
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ciubucar (persoană) s. m., pl. ciubucari
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CIUBUCAR s. v. șperțar.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CIUBUCAR s. 1. (TEHN.) ciubuc, lambar, lămbuitor, (rar) tipar. (~ este o unealtă de zidărie.) 2.* (fam. și peior.) șperțar.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
ciubucar, ciubucarisubstantiv masculin
etimologie:
- Ciubuc + sufix -ar. DEX '98 DEX '09