9 definiții pentru ciubucar (unealtă; -e)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciubucar [At: DAMÉ, T. 104 / Pl: ~e sm, ~i sn / E: ciubuc + -ar] 1 sn (Reg) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubuce (9). 2 sm (Înv) Fabricant de ciubuce (3) Si: (înv) ciubucciu (2). 3 sm (Înv) Negustor de ciubuce (3) Si: (înv) ciubucciu (3). 4 sm (Fig; pfm) Persoană care umblă după ciubucuri (13).

CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.

CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.

CIUBUCÁR2, ciubucare, s. n. (Popular) Unealtă de zidărie, cu care se fac ciubucele (2).

CIUBUCÁR1 ~e n. 1) Rindea de formă specială folosită pentru confecționarea ciubucelor. 2) Unealtă de zidărie cu care se trag ciubuce pe pereți. /cubuc + suf. ~ar

ciubucar n. unealtă, de tras ciubuce pe zid.

cĭubucár n., pl. e. Instrument de făcut cĭubuce pe zidurĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciubucár (unealtă) s. n., pl. ciubucáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIUBUCAR s. 1. (TEHN.) ciubuc, lambar, lămbuitor, (rar) tipar. (~ este o unealtă de zidărie.) 2.* (fam. și peior.) șperțar.

Intrare: ciubucar (unealtă; -e)
ciubucar (unealtă; -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciubucar
  • ciubucarul
  • ciubucaru‑
plural
  • ciubucare
  • ciubucarele
genitiv-dativ singular
  • ciubucar
  • ciubucarului
plural
  • ciubucare
  • ciubucarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)