19 definiții pentru ciubotă cioboată ciobotă

ciubo sf [At: DA / V: (reg) cioboată, ciob~, ~boa / Pl: ~te / E: ucr чoбoть] (Reg) 1 Cizmă. 2 Gheată. 3 (Îe) A fi prost ca o ~ A fi foarte prost. 4 (Fig) Om prost. 5 (Înv) Taxă percepută de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze până acasă la aceștia.

CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty.

CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze până acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty.

CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. (Mold.) Cizmă. Cu ciubote mari și ude Stau la masă vînătorii. TOPÎRCEANU, M. 28. Văzînd eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am șterpelit-o de-acasă numai cu beșica cea de porc, nu cumva să-mi ia tata ciubotele și să rămîn de rușine înaintea tovarășilor. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: ciobótă (VLAHUȚĂ, O. A. II1 81), cioboátă (ODOBESCU, S. A. 84) s. f.

ciubótă (reg.) s. f., g.-d. art. ciubótei; pl. ciubóte

CIUBÓTĂ s. v. cizmă, gheată.

ciubótă (ciubóte), s. f.1. Gheată, cizmă. – 2. (Înv.) Butuc în care se prindeau picioarele deținuților. – 3. (Pl., înv.) Indemnizație de transport care se plătea de obicei portăreilor care aduceau înștiințări. – Var. ci(o)botă (și der.). Tc. çabata (de unde și it. ciabatta, fr. savate, sp. zapato) intrat prin filieră pol. czobot, rus. cobot (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 51; DAR). Dicționarele nu înregistrează sensul 2, pe care DAR îl confundă cu 3, în ciuda ex. pe care îl dă în continuare. Der. ciubotar, s. m. (cizmar); ciubotăraș, s. m. (insectă, Telephorus fuscus); ciubotăreasă, s. f. (nevastă de cizmar); ciubotăresc, adj. (cizmăresc); ciubotărie, s. f. (cizmărie); ciuboțică, s. f. (primulă, Primula officinalis), în general numită ciuboțica-cucului; ciuboti, vb. (înv., a amenda).

CIUBÓTĂ ~e f. 1) pop. Obiect de încălțăminte cu carâmbul înalt până la genunchi; cizmă. ◊ Fiecare știe unde-l strânge ~a fiecare își cunoaște nevoile sau defectele proprii. 2) (în Moldova medievală) Taxă percepută de slujitorii domnești de la împricinați pentru uzura încălțămintei, în legătură cu deplasarea lor până la aceștia acasă. /<ucr. țoboty

CIOBOÁTĂ s. f. v. ciubotă.

CIOBOÁTĂ s. f. v. ciubotă.

CIOBOÁTĂ s. f. v. ciubotă.

CIOBÓTĂ s. f. v. ciubotă.

CIOBÓTĂ s. f. v. ciubotă.

CIOBÓTĂ s. f. v. ciubotă.

ciobotă f. Mold. cismă: ciobote de piele groasă. [Rus. ČOBOTŬ].

cĭobótă f., pl. e (rut. čóbit, gen. čóbota; rus. čëboty, cĭobote de marochin, d. tăt. čabata, care vine d. pers. [de unde și turc.] čabatan, cĭobote marĭ; it. ciabatta, încălțăminte uzată, pv. sabata, fr. savate, picard chavate, sp. zapata). Mold. Cizmă, încălțămînt care acopere picĭoru pînă la genunchĭ. Fig. Iron. Om ignorant, tureatcă. (Pînă pe la 1848, maĭ toțĭ bărbațiĭ purtaŭ cĭobote. Azĭ poartă maĭ mult țăraniĭ, jidaniĭ bătrînĭ, soldațiĭ călărĭ și maĭ rar ceĭ pe jos. În Ungaria și părțile vecine eĭ, poartă și țărancele. Orășeniĭ poartă ghete, pe care le vîră în galoșĭ cînd e noroĭ și în șoșonĭ cînd e zăpadă saŭ numaĭ ger). În Mold. nord. cibotă și cĭubótă. În Munt. cĭoboată, cizmă saŭ gheată grosolană.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ciubótă s. f., pl. ciubóte

ciubo s. v. CIZMĂ. GHEATĂ.

ciubótă, ciubote, s.f. – Cizmă. ♦ (bot.) Ciubote, nume dat de localnici lalelei pestrițe, plantă erbacee din familia liliaceelor (Fritillaria meleagris). Cupa florii, în formă de clopot, are petalele pătate aproape regulat cu dreptunghiuri alburii pe fond violaceu, ca o tablă de șah. Floarea este lipsită de parfum. Plantă ocrotită de lege. Semnalată în pădurea Bavna de la Fersig, între Șomcuta Mare și Mireșu Mare (Monumente, 1976: 65). – Din ucr. čoboty (Scriban, DEX, MDA).

ciobóată, cioboate, s.n. – (reg.) Tulpini de floarea-soarelui („bote de ruje”) folosite la realizarea gardului: „Se băteau pari la 2 m, pe care se fixau 3 rude orizontale, între care se împleteau cioboatele, care se retezau la vârf” (AER, 2010: 140; Ardusat). Acest tip de gard e specific zonei Sătmar, Carei. – Et. nec.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

ciubotă, ciubote s. f. 1. mitocan. 2. (peior.) ofițer sau subofițer din armată sau poliție.

Intrare: ciubotă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciubo
  • ciubota
plural
  • ciubote
  • ciubotele
genitiv-dativ singular
  • ciubote
  • ciubotei
plural
  • ciubote
  • ciubotelor
vocativ singular
plural
cioboată substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioboa
  • cioboata
plural
  • cioboate
  • cioboatele
genitiv-dativ singular
  • cioboate
  • cioboatei
plural
  • cioboate
  • cioboatelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciobo
  • ciobota
plural
  • ciobote
  • ciobotele
genitiv-dativ singular
  • ciobote
  • ciobotei
plural
  • ciobote
  • ciobotelor
vocativ singular
plural